22:05:30 16.12.2025
Stiri

Versiunea lui Usatîi privind arestul lui „Borman”: „Protectorii lui au repetat scenariul aplicat în cazul lui „Vanea Pisateli”

Social 06.10.2017 13:34 Vizualizări2638
Versiunea lui Usatîi privind arestul lui „Borman”: „Protectorii lui au repetat scenariul aplicat în cazul lui „Vanea Pisateli”

Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, consideră că arestarea pentru 30 de zile a unor membri ai grupării specializate în trafic de droguri, în frunte cu autoritatea criminală, Oleg Pruteanu, alias „Borman”, s-ar explică „prin intenţiile autorităţilor de a camufla schema privind livrările de droguri din America Latină prin Europa, în Rusia”. Declarații în acest sens au fost făcute de Usatîi în cadrul unei emisiuni de la Jurnal TV.

Potrivit lui Usatîi, în condiţiile în care R. Moldova a devenit unul dintre principalele puncte de transbordare a traficului de droguri între America Latină, Europa şi Rusia, autorităţile moldoveneşti nu erau deloc interesate ca „Borman” să ajungă pe mâinile organelor de drept străine care pregăteau reţinerea lui.

„Protectorii lui „Borman” au repetat scenariul pe care l-au aplicat la reţinerea unei alte autorităţi criminale, Ion Druţă, cunoscut în lumea interlopă ca „Pisateli”. Druţă a fost închis într-un penitenciar din Moldova, pentru ca să nu fie căutat de organele de drept din România, Marea Britanie şi alte state europene, să le spună totul. Despre omorul din Vitan, Bucureşti, şi despre tentativa de omor în Marea Britanie (asupra lui Gorbunţov – n.r.) şi alte crime. La fel s-a întâmplat şi cu „Borman”. Au văzut că ruşii mâine-poimâine trebuie să-i ia pe toţi și gata, moldovenii au început a lupta”, a subliniat primarul de Bălți.

Acesta a mai adăugat că „Borman” ar fi fost implicat în omorul unui lider al lumii criminale în Orhei, dar atunci a fost eliberat.

La mijlocul lunii septembrie, presa a anunţat că serviciile speciale ruseşti au contracarat activitatea unei grupări criminale internaţionale, implicată în livrări de droguri în proporţii deosebit de mari din Europa în Rusia, tranzitând Moldova. Atunci au fost reţinuţi în flagrant un cetăţean al Rusiei şi unul al R. Moldova, asupra cărora au fost găsite şi ridicate cel puţin 31 de kg de substanţe narcotice, valoarea pe piaţă a cărora putea fi de peste 20 de milioane de ruble.

Ulterior, organele de drept din R. Moldova au organizat mai multe percheziții la diferite locații din raioanele Soroca şi Orhei şi au raportat despre reţinerea unor mari traficanţi de droguri.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
16.12.2025 08:32 549 Horoscopul zilei 16.12.2025

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 19.84 1 USD 16.88 1 RON 3.89 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare în R. Moldova, pentru cine ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte