Verdictul MEDICILOR. Cât de des trebuie spălat PROSOPUL de corp
2080
home-design.ro Prosopul de corp este utilizat zilnic, iar acesta poate deveni foarte ușor un adevărat culcuș pentru microbi.
Potrivit Institutului American de Igienă, prosoapele de corp trebuie spălate după trei sau maximum patru folosiri.
Pentru a prelungi durata de viață a prosoapelor, este foarte important ca acestea să se usuce rapid după fiecare folosire, scrie Mother Nature Network.
Potrivit sursei citate, imediat după folosire, prosopul trebuie pus la uscat, iar cel mai bine este la balcon sau în aer liber, dacă rămâne umed poate deveni un mediu bun de dezvoltare pentru bacterii sau mucegai.
Spre deosebire de prosopul de corp, cel de mâini ar trebui spălat ceva mai des, spun specialiștii, pentru că este folosit de mai multe persoane și mult mai des. Se murdăresc mai repede prosoapele de mâini, pentru că, în general, unul este folosit de întreaga familie din respectiva locuință. Un prosop de mâini ar trebui schimbat o dată la două zile sau chiar o dată pe zi dacă e familia mai numeroasă.
Dacă observi că prosoapele au prins un miros neplăcut, atunci le poți spăla la cea mai mare temperatură pe care o permite țesătura și adaugă și un pahar de oțet alb direct în mașină. După ce le-ai spălat și le-ai clătit cu oțet, le poți spăla din nou cu detergentul obișnuit. Mirosul va dispărea complet, scrie avantaje.ro.
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
16.02.2022
19:10
11.08.2026
18:59
11.08.2026
17:45
11.08.2026
17:31
11.08.2026
17:29
11.08.2026
17:27
11.08.2026
17:23
11.08.2026
16:57
11.08.2026
16:55
11.08.2026
16:16
11.08.2026
15:30
11.08.2026
15:18
11.08.2026
15:14
11.08.2026
14:59
11.08.2026
14:42
11.08.2026
14:03
11.08.2026
13:49
11.08.2026
13:21
11.08.2026
12:58
11.08.2026
11:07
11.08.2026
10:52
11.08.2026
10:48
11.08.2026
10:42
11.08.2026
10:35
11.08.2026
10:33
11.08.2026
10:06
11.08.2026
10:02
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski

















