Varianta lui Ghimpu privind CĂDEREA Guvernului: „A avut loc PARTAJAREA funcțiilor, dar Dodon nu s-a ținut de cuvânt și a vrut și procurorul general. Maia Sandu era încrezută că este singura mașină de făcut bani europeni”
4127
Facebook Președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, consideră că „ACUM” și PSRM au partajat cele mai importante funcții în stat, inclusiv SIS-ul, CNA-ul, Curtea Constituțională, doar că președintele Igor Dodon nu a dorit să cedeze, conform înțelegerilor care le-ar fi avut cu Maia Sandu și Andrei Năstase, funcția de procuror general. Anume asta a dus la ruperea relațiilor dintre „ACUM” – PSRM și la căderea Guvernului Maia Sandu, spune liberalul.
„Din ziua de când Guvernul și-a asumat răspunderea pe proiectul legii ce ține de alegerea și numirea procurorului general mă tot gândeam de ce Maia Sandu a făcut acest pas. Doar era clar că va fi moțiunea socialiștilor și Guvernul va fi demis. Și abia după ce a vorbit în Maia Sandu în Parlament, în calitate de prim-ministru, cred că am găsit și răspunsul. Consider că CNA-ul, SIS-ul, Curtea Constituțională și Procuratura Generală au fost partajate. Acestea trei au revenit socialiștilor, iar procurorul general i-a revenit blocului „ACUM”.
Concursurile s-au făcut de ochii lumii. Dovada e că, niciodată până la numirea procurorului general, nici Maia Sandu și nici Năstase n-au explodat atunci când oamenii lui Dodon au ajuns în funcțiile instituțiilor respective. Doar regretau de cele întâmplate sau spuneau că nu-s de acord și o făceau doar de ochii lumii. Singura explozie a fost când a venit timpul să fie aleasă candidatura și numit procurorul general. Și, după cum se vede, Dodon nu s-a ținut de cuvânt, a hotărât (folosind concursul) să-și pună și la Procuratură omul său. Exact cum a făcut și Vlad Plahotniuc. Iată de ce Maia Sandu a explodat și a hotărât să înainteze ea candidaturile CSP-lui, fără a discuta proiectul de lege cu Dodon”, își dă cu părerea Ghimpu, într-o postare pe Facebook.
Acesta spune că o altă dovadă că între „ACUM” și PSRM a avut loc partajarea instituțiilor de drept este și faptul că socialiștii au declarat că acea candidatură a lui Dumitru Robu la funcția de procuror general a fost propusă de Andrei Năstase.
„Anume acceptarea de către Dodon a candidaturii lui Robu i-a și adormit pe Maia și Andrei, iar Igor Kremlinovici liniștit s-a pus oamenii săi în funcțiile-cheie. Totuși, de ce Maia Sandu nu s-a temut de securea socialiștilor și a hotărât să-și pună capul pe trunchi. Maia Sandu era foarte încrezută că ea este singura mașină de făcut bani europeni. Dar când începi să crezi în așa prostii, atunci „moartea” imediat e lângă tine. Să nu uităm că UE susține financiar R. Moldova nu din cauza cine-i premier, dar ce face guvernul condus de el și-n baza căror standarde guvernează. Și încă ceva, orgoliul exagerat niciodată nu-i aduce folos omului. Cred că și Maia Sandu s-a convins că orgoliul lui Dodon e cu mult mai mare decât al ei, plus că are cinci capete de parcă îi steaua Kremlinului”.
Ghimpu a mai adăugat că Maia Sandu și Năstase ar fi căzut în propria capcană.
„Și uite așa „eroii” noștri au căzut în propria capcană și altfel nu poate fi atunci când te uiți în oglindă și te vezi mare logofăt. Că acesta va fi sfârșitul Maei și al lui Andrei în Alianța Kozak era clar chiar din ziua când s-a format această alianță. În concluzie putem spune că angajamentul lui Dodon în dezoligarhizarea R. Moldova s-a îndeplinit doar în privința Maiei Sandu și a lui Năstase. Trist, dar acesta-i adevărul. Iar meritul lui Andrei Năstase și al Maei Sandu, ceea ce am spus de la început și nu doar eu, e aducerea la guvernare a socialiștilor și preluarea întregii puteri de către Dodon - omul Kremlinului. PD nu cred că va accepta o guvernare împreună cu PSRM-ul lui Dodon, dar va vota pentru un guvern minoritar”, a mai adăugat acesta.
03.02.2026
10:49
3780
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
22.01.2026
15:14
5640
ULTIMA ORĂ // Dodon, întrevedere cu ambasadorul NEACREDITAT al Rusiei în ziua când o dronă rusească cu EXPLOZIBIL a fost depistată la Crocmaz. Socialistul nu a scos un cuvânt despre „Shahed-ul” UCIGAȘ, dar a criticat autoritățile R. Moldova
05.01.2026
16:19
9348
Partidul lui Dodon a fost PĂRĂSIT de mai mulți membrii cu funcții de conducere
04.12.2025
11:28
12072
Pensionari ABANDONAȚI de Șor, după ce fugarul nu a reușit să-și ducă oamenii în Parlament. Așa-zisele magazine sociale „Merișor” se ÎNCHID subit
03.12.2025
11:05
11744
VIDEO // Influencerul Emilian Crețu, candidat la funcția de PRIMAR al municipiului Orhei: „Daja nu mai fac acolo „monacoland”? Dar unde va fi aeroportul din Găgăuzia?”
03.12.2025
09:32
10743
Ziua și DEMISIA. Un alt PRIMAR al lui Șor renunță la funcție, după ce fugarul și-a abandonat oamenii: „Maia Sandu și PAS a distrus blocul nostru „Pobeda”, dar ne vom întoarce”
02.12.2025
09:55
9106
Primarul de Orhei a DEMISIONAT, după ce Șor a anunțat că „închide toate proiectele sociale” din R. Moldova și își retrage sprijinul politic pentru aleșii formațiunilor pe care le controlează
01.12.2025
11:51
7306
Șor își ABANDONEAZĂ oamenii din R. Moldova, cărora le-a promis că vor trăi ca în Monaco. „Închid toate proiectele mele sociale și îmi retrag sprijinul politic pentru aleșii noștri”
18.11.2025
17:36
9036
Dodon „înfige un cuțit în spate” Ucrainei, după ce ani la rând a evitat să condamne RĂZBOIUL sângeros pornit de Putin. Cercetat în mai multe dosare PENALE, socialistul e preocupat de corupția din Ucraina și cere RUPEREA relațiilor cu Kievul
18.10.2025
18:55
15564
ULTIMA ORĂ // S-a ales praful din ,,patrioții" Moscovei în R. Moldova. Voronin îi aplică lovitura de grație lui Dodon, după ce în plină campanie a dezvăluit că socialistul ar fi luat 860 de mii de euro de la Plahotniuc
16.10.2025
18:31
14174
Partidul lui Ion Chicu se DEZINTEGREAZĂ? Unul dintre greii formațiunii părăsește PDCM
15.02.2026
12:12
267
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
15.02.2026
08:16
384
Horoscopul zilei 15.02.2026
15.02.2026
07:55
715
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
15.02.2026
07:52
428
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
15.02.2026
04:22
641
Trump vrea să oprească definitiv războiul din Ucraina, afirmă Rubio după discuțiile cu Zelenski
15.02.2026
00:26
692
Zelenski cere garanţii de securitate pe 20 de ani de la SUA pentru a semna acordul de pace şi pregăteşte negocierile de la Geneva cu Rubio, Witkoff şi Kushner
14.02.2026
22:06
656
Discursul „liniștitor” al lui Marco Rubio către Europa, văzut ca un „cadou otrăvit” care împinge continentul spre agenda MAGA
14.02.2026
20:56
566
Schimbare spre ploi și lapoviță în Republica Moldova, duminică 15.02.2026
14.02.2026
20:13
699
Viktor Orban își intensifică atacul împotriva „pseudo-organizațiilor civice” și mizează pe sprijinul lui Trump înaintea alegerilor din aprilie
14.02.2026
18:54
744
Zelenski acuză Washingtonul că cere concesii doar Ucrainei și denunță excluderea Europei de la negocierile de pace cu Rusia
796
Maia Sandu, la Conferința de Securitate de la München: „Moldova poate fi în prima linie a războiului hibrid purtat de Rusia, dar locul ei este în Uniunea Europeană”
14.02.2026
16:23
874
Marea Britanie acuză Kremlinul că l-a ucis pe Aleksei Navalnîi cu o toxină extrem de letală din pielea unei broaște din America de Sud
14.02.2026
15:35
829
Regatul Unit își trimite portavionul HMS Prince of Wales în Atlanticul de Nord și Arctica și cere o Europă mai puternică în fața amenințării Rusiei
14.02.2026
14:33
991
Zelenski ironizează vârsta lui Putin la Conferința de la Munchen: „Nu mai are mult timp, sunt mai tânăr și un om liber”
14.02.2026
14:29
725
Ministerul Educației marchează Ziua Națională a Lecturii și promovează programul „Citește-mi 100 de povești” pentru toți copiii
14.02.2026
14:04
872
China cere Europei să intre la masa negocierilor pentru pacea din Ucraina și pledă pentru reformarea ordinii globale
14.02.2026
13:45
947
Ursula von der Leyen cere renunţarea la unanimitate în UE şi activarea clauzei de apărare mutuală 42.7 pentru o Europă mai rapidă şi fermă în faţa ameninţărilor
14.02.2026
12:50
779
Rubio: Washingtonul caută pacea în Ucraina, dar nu ştie dacă Rusia chiar vrea să oprească războiul
14.02.2026
11:40
886
Marco Rubio întinde ramura de măslin Europei la München: susţine o alianţă occidentală reînnoită, cu o Europă mai puternică şi cu o ONU profund reformată
14.02.2026
11:19
681
143 de elevi dau startul olimpiadelor naționale la Concursul de Științe și Inginerie „Mold SEF”
14.02.2026
11:06
811
Rubio evită întâlnirea cu liderii europeni la München pe tema Ucrainei, nou semnal de distanțare a administraţiei Trump de Europa
14.02.2026
10:05
748
Securitatea internă a SUA, blocată de un nou „shutdown” prelungit pe fondul disputei politice privind poliţia de imigrare
14.02.2026
09:04
829
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului: lumea a intrat într-o nouă eră în 2014, odată cu „lovitura de stat din Ucraina”
14.02.2026
08:21
797
Peste 177.000 de militari ruși uciși în Ucraina, confirmați nominal de presa independentă rusă
14.02.2026
07:55
707
Horoscopul zilei 14.02.2026
Uber își extinde serviciile de livrare de mâncare în șapte țări europene, inclusiv în România
Horoscopul zilei 15.02.2026
Viktor Orban îl desființează pe Zelenski după atacul de la München: Ucraina nu are loc în Uniunea Europeană
Maria Zaharova neagă acuzațiile privind otrăvirea lui Navalnîi și acuză propaganda occidentală
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
16.93
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














