Vali Boghean: „Eu cred în Unire și mai devreme sau mai târziu se va întâmpla. Nu ca o salvare, ci ca o dreptate istorică”
2145
„Eu cred în Unire și mai devreme sau mai târziu se va întâmpla”. De această părere este Vali Boghean, renumitul artist basarabean care de-a lungul anilor a cultivat frumosul şi dragostea de neam, de valori şi de tradiţii.
„Eu întotdeauna am pledat pentru Unire, dar nu ca și salvare, ci ca o dreptate istorică. Mai mult astăzi pledez pentru Unire de dragul lui tata, de dragul povestirilor lui, de nedreptatea și cât a avut de suferit de la asta”, a declarat artistul într-un interviu pentru Europa Liberă, potrivit infoprut.ro.
Vali Boghean a subliniat că atât timp cât vorbim aceeași limbă, atât timp cât avem un folclor, atât timp cât noi suntem cu aceeași istorie, noi nu putem să nu ne unim.
„Eu cred în Unire și mai devreme sau mai târziu se va întâmpla. Nu știu cu ce preț. Asta este greu de presupus. Tare mi-aș dori să fie cu mentalitate, să fie cu duhul, cu mintea, cu intelectualitatea”, a mai adăugat artistul.
CITIȚI și Concert tradițional de Dragobete! Vali Boghean: „Dacă ar trebuie să alegem un singur cuvânt care să ne reprezinte, acel cuvânt ar fi dragostea!”
Vali Boghean este un compozitor, muzician și instrumentist cunoscut pe ambele maluri ale Prutului. A început cu folkul, apoi a cântat rock, dar i s-a părut prea puţin şi a simţit nevoia să se exprime prin jazz. A luat Marele Premiu la Festivalul de la Mamaia – secţiunea folclor în 2006, moment în care familia a acceptat că Vali e muzician.
Ani buni a colindat lumea cu formația Trigon, a experimentat cu formaţia Transbalcanica, a cântat solo, iar din 2010 cântă cu propriul band.
24.02.2026
10:53
6562
VIDEO // Mândrie NAȚIONALĂ: Donald Trump, CUCERIT de o moldoveancă la Casa Albă: „Sunteți uimitoare”
24.02.2026
06:57
9592
VIDEO // Reacția străinilor la melodia „Viva, Moldova” a lui Satoshi te face să crezi că este favorit la câștigarea trofeului Eurovision 2026: „Această melodie spune povestea noastră – a celor plecați"
09.09.2025
13:06
34360
VIDEO // „Puterea Dragostei”, cel mai NOU film moldovenesc, în CINEMATOGRAFE din 9 octombrie. Vezi AICI trailerul oficial al filmului
21.08.2025
16:49
34041
FOTO // Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, a publicat PRIMELE poze cu fetița ei. Cum o cheamă pe micuța de nota zece
08.06.2025
09:57
45428
„The Institute”, noul thriller TV bazat pe romanul omonim al lui Stephen King, a avut premiera la Londra
03.06.2025
11:11
29475
Disney concediază câteva sute de angajaţi în departamentele de film, televiziune şi finanţe corporative
02.06.2025
18:21
27923
LISTĂ // Filmele produse în R. Moldova pe care CNC le va finanța cu 13,3 milioane de lei în 2025
02.06.2025
11:19
20331
Cine este Miss World 2025: Are 21 de ani şi vrea să devină ambasadoare
30.05.2025
19:48
19857
Fosta prințesă Mako a Japoniei a născut primul său copil
29.05.2025
11:11
21221
Eurovision 2025 a înregistrat cea mai mare audienţă din 2004, cu 166 de milioane de telespectatori în 37 de ţări
28.05.2025
12:20
20575
Dezvăluiri: Cine vor fi actorii noului serial original „Harry Potter”
26.03.2026
12:46
38
Moldova Digital Summit 2026 transformă Chișinăul în hub regional pentru integrare europeană și investiții în tehnologie
26.03.2026
12:37
57
Moldova încheie un parteneriat cu Institutul de Mediu de la Stockholm pentru planificare energetică modernă și tranziție verde până în 2035
26.03.2026
11:46
293
FOTO // Ministrul Finanțelor, cu trotineta la SERVICIU. Andrian Gavriliță a renunțat la mașina de serviciu pentru a economisi bani și timp în ambuteiajele din Chișinău
26.03.2026
11:09
259
Startupul croat Verne lansează robotaxiuri electrice în Europa printr-un parteneriat strategic cu Uber și Pony.ai
26.03.2026
11:01
615
Ședință extraordinară la Guvern. Cabinetul de miniștri se întrunește de URGENȚĂ
26.03.2026
10:59
413
Record ISTORIC anunțat de Serviciul Fiscal de Stat: 1,5 MILIARDE de lei într-o singură zi acumulați la Bugetul de Stat
26.03.2026
09:44
333
Curtea de Apel menține condamnarea șefilor OT Dondușeni și Fălești ai fostului PP „Șor” pentru finanțare din partea unui grup criminal organizat
26.03.2026
09:44
549
Zelenski anunță, în PREMIERĂ, prețul colosal cerut de Trump pentru ca partenerii americanii să ofere pretecție Ucrainei în fața Rusiei
26.03.2026
09:40
334
Bărbat de 45 de ani din sudul țării, condamnat la 21 de ani de închisoare pentru abuz sexual asupra unei fete de 16 ani și a unui băiat de 12 ani
26.03.2026
08:28
454
Horoscopul zilei 26.03.2026
26.03.2026
03:11
565
Malware descoperit în proiectul LiteLLM ridică semne de întrebare asupra certificărilor de securitate obținute prin Delve
26.03.2026
00:20
573
Șeful spyware Intellexa, condamnat în Grecia, sugerează implicarea directă a guvernului Mitsotakis în zecile de interceptări telefonice
25.03.2026
23:56
572
Google lansează TurboQuant, algoritmul care comprimă memoria AI de „cel puțin 6x” și stârnește comparații cu Pied Piper din Silicon Valley
25.03.2026
21:11
643
Republica Moldova evaluează la nivel național dezvoltarea timpurie a copiilor cu instrumentul internațional IDELA
25.03.2026
20:31
4993
VIDEO // Lecție de DEMNITATE în Parlament: Liliana Vițu a pus-o la punct pe comunista Diana Caraman, care SFIDEAZĂ Constituția
25.03.2026
20:28
556
Cer mai acoperit și vânt sporit în Republica Moldova, joi, 26 martie 2026
25.03.2026
19:55
601
Bernie Sanders și AOC vor să blocheze marile centre de date până la o reglementare strictă a inteligenței artificiale
25.03.2026
18:13
615
Meta aduce inteligența artificială în Facebook și Instagram pentru a simplifica cumpărăturile și plățile online
25.03.2026
17:54
914
PERICOL // Europa ar putea rămâne fără combustibili de luna viitoare, avertizează directorul uneia dintre cele mai mari companii din lume
25.03.2026
17:43
609
MEC lansează Planul de acțiuni 2026 pentru învățarea și promovarea limbii ucrainene în Republica Moldova
25.03.2026
17:27
614
Guvernul pregătește legea mobilității urbane durabile: primăriile vor elabora planuri proprii pentru transport și parcări
620
Franța sprijină modernizarea agriculturii moldovenești prin proiecte de irigare și expertiză tehnică
25.03.2026
17:21
637
Startupul Arbor Energy primește o comandă de miliarde pentru turbine de inspirație rachetă destinate centrelor de date și industriei
25.03.2026
14:29
766
Guvernul introduce integritatea academică drept criteriu obligatoriu în evaluarea tuturor instituțiilor de învățământ din Republica Moldova
25.03.2026
14:25
1065
R. Moldova REZISTĂ. Autoritățile au identificat SOLUȚII pentru ca cetățenii să nu stea pe întuneric din cauza armatei Rusiei
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.44
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














