Vali Boghean, „Artist al poporului”: Distincția i-a fost înmânată de președinta Maia Sandu în timp ce cânta pe scena Palatului Național „Nicolae Sulac”
4547
Facebook // Vali Boghean
Interpretul Vali Boghean a avut parte de o surpriză în timpul concertului pe care l-a susținut joi la Palatul Național „Nicolae Sulac”.
Președinta Maia Sandu a urcat la un moment dat pe scenă și i-a înmânat distincția „Artist al poporului” pentru „contribuție substanțială la promovarea valorilor spirituale ale neamului”, dar și pentru „înaltă măiestrie profesională”.

Gestul a fost aplaudat minute în șir de sala arhiplină a Palatului.
„Dragii mei, vreau să vă mulțumesc din suflet pentru tot ce am trăit la concertul de ieri. (...) Aseară, am primit un premiu onorific din partea președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, pe care o apreciez și o respect în primul rând ca om. Această distincție vreau să o împart cu voi, publicul – cei care ne sunteți alături de fiecare dată. Pentru noi, acest premiu este o confirmare că muzica noastră ajunge la voi, că o simțiți și o trăim împreună. Nu vreau să îmi asum acest premiu doar pentru mine. Aleg să împart această mândrie și onoare cu membrii bandului, care îmi sunt mereu alături, cu toți oamenii implicați în proiectul Vali Boghean, dar și cu voi – cei care ați dat măcar o dată play unei piese compuse și cântate de noi”, a mulțumit interpretul Vai Boghean.
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
18.10.2026
12:02
18.10.2026
11:53
18.10.2026
10:49
18.10.2026
10:45
18.10.2026
01:09
17.10.2026
23:23
17.10.2026
21:14
17.10.2026
20:23
17.10.2026
20:09
17.10.2026
20:00
17.10.2026
19:49
17.10.2026
19:15
17.10.2026
18:45
17.10.2026
17:11
17.10.2026
12:55
17.10.2026
11:03
17.10.2026
11:01
17.10.2026
09:48
17.10.2026
08:57
17.10.2026
07:36
17.10.2026
01:45
17.10.2026
00:36
16.10.2026
23:28
16.10.2026
22:30
16.10.2026
22:28
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia
Igor Grosu, lecție de DEMNITATE pentru Ion Ceban: „A făcut o declarație HALUCINANTĂ, antinațională. Când Rusia ne amenință, Ceban e de acord, iar când Moldova vrea să-și apere securitatea, el face spume la gură”
ANALIZĂ // De ce miza războiului din Ucraina este însăși independența R. Moldova: „Moscova vrea drept de veto asupra viitorului nostru și ar fi o ironie amară ca America să legitimeze principiile imperiale ale Kremlinului, în numele păcii”
















