Vadim Brânzaniuc dezvăluie cum pot fi identificați falșii „prieteni” și „binevoitori” ai locuitorilor capitalei: „Cu siguranţă, vom avea şi o mulţime de BUFONI, care se vor da în spectacol”
2373
Campania electorală pentru funcția de primar general al municipiului Chișinău va fi„o competiție de declarații de dragoste pentru cetățeni, o competiție e celor mai halucinante și ireale promisiuni electorale, care va face extrem de dificil votul conștient al cetățeanului”. De această părere este vicepreședintele Partidului Social Democrat European (PSDE), președinte al organizației municipale Chișinău a PSDE, Vadim Brînzaniuc.
Brînzaniuc, care o bună parte a carierei sale a activat în funcții de maximă responsabilitate în municipiul Chișinău, afirmă într-un editorial pentru Tribuna că nu-i este indiferentă soarta locuitorilor capitalei, iar din acest motiv a decis să expune unele gânduri, care să-i ajute pe chișinăuieni să identifice falșii „prieteni” și „binevoitori”. Aceștia vor încerca să manipuleze votul prin lansare de teme de campanie false sau prin promisiuni irealizabile, care nu țin deloc de competența primarului capitalei.
„Pentru a depista falsurile în declarații și promisiuni, chișinăuienii trebuie să știe ce poate şi ce nu poate face edilul capitalei. Astfel, trebuie luate în serios declarațiile şi promisiunile ce ţin de: dezvoltarea strategică a Chișinăului; construcția şi reconstrucția străzilor şi trotuarelor; reabilitarea drumurilor din cartiere; modernizarea, înnoirea, reparaţia transportului public; construcţia de terenuri pentru copii și de complexuri sportive; reparația curentă și capitală a şcolilor şi grădiniţelor din municipiu; reabilitarea structurii de sănătate din capitală, inclusiv reparaţia instituțiilor medicale municipale; lupta cu construcţiile neautorizate;
amenajarea şi izolarea termică a blocurilor locative; înlocuirea ascensoarelor vechi; modernizarea întreprinderilor din sfera locativ-comunală;dezvoltarea economică a municipiului; asigurarea calităţii alimentelor furnizate în şcoli, grădiniţe, cantine sociale; dezvoltarea suburbiilor; susținerea familiilor tinere; susținerea persoanelor cu dizabilități; protecția socială a persoanelor sărace; gestionarea corectă a problemei animalelor domestice și fără adăpost; protecția copiilor rămaşi fără îngrijirea părinților; susţinerea copiilor talentaţi; acţiuni concrete ce ar asigura calitatea aerului pe care îl respirăm; crearea de zone turistice culturale și de divertisment, a rutelor turistice; protecţia patrimoniului cultural-istoric; amenajarea teritoriului în conformitate cu standardele aplicate în urbele dezvoltate; asigurarea condiţiilor necesare pentru ca orăşenii să se poată odihni, să poată petrece plăcut timpul liber; reabilitarea zonelor verzi din capitală, inclusiv soluţionarea problemei arborilor vechi, care pun în pericol viaţa şi sănătatea oamenilor; asigurarea securităţii în cartiere; semnalizarea corespunzătoare a trecerilor de pietoni; controlul asupra echipamentelor de protecție împotriva incendiilor; asigurarea transparenţei şi eradicarea corupţiei; debirocratizarea serviciilor prestate de Primărie şi subdiviziunile sale etc.
Dacă aceste teme se vor regăsi în ofertele electorale ale candidaţilor, aceasta va fi o minimă dovadă că ei sau cei din echipele lor au măcar o închipuire cât de cât despre ceea ce înseamnă administrarea Chișinăului. Însă, chiar şi dacă aceste teme se vor regăsi în ofertele electorale ale unor candidaţi, aceasta nu va însemna că ei sunt buni pentru a prelua conducerea Primăriei. Următorul pas ce se va impune va fi evaluarea acestor oferte prin prisma realismului, lucru uşor de făcut. Apoi va urma evaluarea capacităţii candidatului de a realiza ceea ce promite, pentru că unii pot avea oferte electorale bune scrise de cineva, dar să nu aibă nici cea mai mică idee cum le vor realiza dacă înving în alegeri”, a subliniat Vadim Brînzaniuc.
În opinia fostului pretor de Buiucani, în aceste alegeri „vom avea şi o mulţime de bufoni, care se vor da în spectacol”.
Aceştia trebuie trataţi aşa cum o merită – adică cu mult umor şi sarcasm. Promite unul că va construi un cosmodrom la Chişinău, râdem cu toţii şi ne căutăm de treabă. Promite altul că R. Moldova va deveni capitala Uniunii Europene – din nou râdem apoi purcedem la lucruri serioase. Spune al treilea că Chişinăul va fi puntea de legătură a omenirii cu civilizațiile extraterestre – îl tratăm exact la fel. Candidaților din viitoarele alegeri trebuie să li se transmită un mesaj clar – chișinăuienii trebuie tratați cu respect, iar orice promisiune irealizabilă sau care nu ține de competența edilului capitalei este nimic altceva decât o lipsă de respect față de locuitorii capitalei. Gradul de responsabilitate şi maturitate politică în aceste alegeri trebuie să fie maximal, pentru că numai așa ne vom asigura că vom alege un primar profesionist. Insist pe noțiunea „profesionist”. Pentru că factorul politic e important desigur şi în alegerile primarului capitalei, dar cu siguranță nu e mai important decât profesionalismul. Alegerile trec, iar capitala trebuie administrată eficient. Altfel, haosul va pune stăpânire Chişinău şi vom fi lipsiţi de şansa reală de a trăi într-un oraş modern, dezvoltat, cu un înalt nivel de prosperitate”, a conchis Brînzaniuc.
200
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
367
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
517
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
553
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
663
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
599
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
770
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
633
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
678
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
788
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
847
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
799
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
79
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
361
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
515
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
551
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
661
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
596
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
767
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
631
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
676
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
786
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
844
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
798
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
719
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
775
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
786
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
822
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
766
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
725
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
736
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
887
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
820
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
673
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
830
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
911
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
908
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40


Inapoi














