Vaccinarea copiilor cu vârste între 12 și 15 ani împotriva COVID-19 a început și în România: Ce spun autoritățile de la Chișinău despre imunizarea copiilor din R. Moldova
1302
Getty Images
Vaccinarea copiilor cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani a început oficial, miercuri, în România, imunizarea făcându-se cu serul produs de BioTech - Pfizer. Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare anti-Covid, Valeriu Gheorghiță, a subliniat că minorii trebuie să vină însoțiți de un părinte sau de tutorele legal și că programarea în platformă elimină riscul așteptării care de multe ori nu este confortabilă.
„A debutat în mod oficial etapa de vaccinare a copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 15 ani în toate centrele de vaccinare din țară unde este distribuit vaccin produs de BioTech - Pfizer. În ultimele 24 de ore au fost peste 2 100 de programări în platforma națională, pe lângă persoanele care s-au prezentat direct la centrele de vaccinare. Știm că persoanele se pot vaccina fie prin prezentare directă, fie prin programare. Mă bucur că o parte dintre părinți a ales să facă programarea în platformă, pentru că în felul acesta putem asigura și un interval orar, dar și garanția că vom primi doza respectivă", a spus Valeriu Gheorghiță, citat de digi24.ro.
Minorul trebuie să fie însoțit de tutorele legal sau de unul din părinți, care să exprime consimțământul, schema de vaccinare este asemănătoare cu a adultului, respectiv două doze administrate la interval de 21 zile, a amintit Valeriu Gheorghiță.
„Prin acordarea autorizației de utilizare a acestui vaccin și la grupa 12-15 ani venim cu un beneficiu foarte mare, în mod deosebit pentru copiii care au afecțiuni cronice, care au afecțiuni îi predispun la risc crescut de forme grave de îmbolnavire, mă refer la afecțiunile neuro-psihiatrice, la sindromul Down, copii instituționalizați, copii cu boli cardiovasculare, cu diabet zaharat, cu boli cronice renale, cu obezitate. Din păcate obezitatea reprezintă o problema de sănătate publică în creștere, inclusiv în țara noastră. Ca atare, există o nevoie reală pentru acces la vaccinare a celor mai vulnerabili în această perioadă", a explicat medicul.
Valeriu Gheorghiță a făcut aceste declarații la evenimentul de inaugurare a unui centru de vaccinare pentru copii în Parcul Lumea Copiilor.
Menționăm că Ninel Revenco, președinta Comitetului de experți în imunizare de la Chișinău, a declarat marți că în R. Moldova ar putea fi imunizați și copiii cu vârste între 12 și 15 ani atunci când republica noastră va avea suficiente vaccinuri împotriva noului coronavirus care să permită imunizarea acestei categorii de populație.
07.04.2026
23:37
247
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
291
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
342
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
440
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
380
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
466
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
354
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
334
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
300
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
327
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
23:37
89
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
273
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
326
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
424
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
366
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
449
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
336
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
320
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
285
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
312
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
17:40
497
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
441
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
406
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
377
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
429
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
541
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
554
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
492
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
528
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
634
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
536
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
528
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
582
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
591
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
623
Horoscopul zilei 07.04.2026
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














