UTIL // Vopseaua de ouă poate fi PERICULOASĂ! La ce trebuie să atrageți în mod special atenția
1439
În săptămâna de dinaintea Paștelui, gospodinele din R. Moldova vopsesc, potrivit tradiției, ouă, iar pe piață au apărut tot felul de oferte cu vopsele.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) atrage atenția că unele vopsele pot fi periculoase și pot transforma sărbătoarea într-o vizită de urgență la medic.
Astfel, cetățenii R. Moldova sunt sfătuiți să procure vopsele pentru ouă doar în spații autorizate.
În același timp, fiți foarte atenți la informația de pe ambalaj. Aceasta trebuie să reflecte în mod explicit denumirea şi marca producătorului sau denumirea importatorului, să indice adresa acestuia, masa/volumul, principalele caracteristici calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, eventualele riscuri, modul de utilizare, de manipulare, de depozitare, de conservare sau de păstrare, contraindicaţiile, termenul de valabilitate şi data fabricării.
Toate informaţiile trebuie să fie prezentate în limba română, astfel încât consumatorul să poată înțelege riscurile care pot avea loc.
Nu procurați în niciun caz vopsele vândute în vrac sau la „linguriță”, fără a fi ambalate corespunzător, mai ales de la persoane care vă trezesc dubii.
De asemenea, APCSP vă recomandă să solicitați de la vânzător copia certificatului sanitar, pentru a vă convinge că vopseau pw care intenționați să o procurați a fost plasată pe piață cu acceptul organelor de supraveghere a sănătății publice.
Specialiștii vă mai atrag atenția să respectați cu exactitate modul de utilizare a vopselelor, să nu vopsiți ouă care au coaja crăpată sau acoperită de murdării.
Daca ați decojit un ou care a fost vopsit și albușul sau gălbenușul a fost amprentat cu vopsea, evitați consumarea acestora.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
12.11.2026
20:51
12.11.2026
20:43
12.11.2026
19:54
12.11.2026
19:49
12.11.2026
19:45
12.11.2026
19:38
12.11.2026
18:47
12.11.2026
18:43
12.11.2026
18:31
12.11.2026
18:22
12.11.2026
17:41
12.11.2026
17:34
12.11.2026
17:30
12.11.2026
17:13
12.11.2026
16:56
12.11.2026
16:50
12.11.2026
16:34
12.11.2026
15:54
12.11.2026
15:32
12.11.2026
15:30
12.11.2026
15:23
12.11.2026
15:00
12.11.2026
14:50
12.11.2026
14:42
12.11.2026
14:37
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















