Stiri

UTIL // Cum alegi corect produsele pentru masa de Paște, pentru a evita probleme de sănătate și lăcomia vânzătorilor

Social 17.04.2019 10:20 Vizualizări1476
UTIL // Cum alegi corect produsele pentru masa de Paște, pentru a evita probleme de sănătate și lăcomia vânzătorilor

Piețele și magazinele devin destul de aglomerate în ajunul Paștelui, când toată lumea caută produse pentru masa de sărbătoare.

Consumatorii pot procura în grabă diverse produse care le pot pune în pericol sănătatea, fapt pentru care Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor (ANSA) oferă cumpărătorilor mai multe sfaturi utile pentru a evita situațiile neplăcute.

În primul rând, ANSA vă recomandă să cumpărați produsele alimentare numai din locuri special amenajate şi autorizate - magazine, depozite angro, pieţe agroalimentare, care asigură condiţiile igienico-sanitare specifice şi unde există certitudinea că aceste produse au fost supuse controlului sanitar-veterinar.

Carne și pește:

Procuraţi carnea în stare proaspătă numai în locuri autorizate: măcelării, magazine alimentare, locuri special amenajate în pieţe;

Carnea trebuie să fie elastică, de o culoare de la roz-pal până la roşu închis, în urma apăsării cu degetul să revină la forma iniţială și să nu prezinte suprafaţa lipicioasă, urât mirositoare.

Atrageţi atenţia la prezenţa ştampilei de control sanitar-veterinar.

Carnea moleşită, jilavă şi lipicioasă în care intră degetele, este de proastă calitate - poate proveni de la un animal bolnav sau este alterată.

La procurarea peştelui în stare proaspătă, atrageţi atenţia ca suprafaţa acestuia să fie curată, cu un strat uniform de solzi, culoarea potrivit speciei, bronhiile roşii, cu nuanţă caracteristică speciei, fără rupturi.

Ouă și cozonaci:

La procurarea ouălor, examinaţi aspectul lor exterior. Coaja ouălor proaspete trebuie să fie curată, tare, întreagă şi fără pete, obligatoriu trebuie să fie prezentă marcarea individuală pe ou. Data indicată pe ou este data ouatului, data-limită de consum nu poate depăşi 28 de zile de la ouat.

La procurarea cozonacului şi altor produse alimentare, citiţi cu atenţie informaţia de pe eticheta produsului, data fabricării, termenii de valabilitate, verificaţi ingredientele utilizate, condiţiile de păstrare. Cozonacul preambalat trebuie să fie ferit de razele solare care duc la eliminarea umidităţii sub peliculă şi provoacă dezvoltarea mucegaiului.

Atenţie!

Vânzarea ouălor în unităţile de desfacere se face numai în locuri separate sau cu produse preambalate. Verificaţi informaţia despre data ouării şi termenul de valabilitate. Este interzisă vânzarea ouălor în locurile unde se comercializează preparate din carne, produse lactate sau alimentare care se consumă fără a fi supuse unui proces termic. Evitaţi cumpărarea ouălor a căror coajă este crăpată, murdară sau spartă. La spargere, ouăle nu trebuie să prezinte albuşul tulbure sau amestecat cu gălbenuşul. În cazul unor bănuieli de calitatea ouălor, solicitaţi de la vânzător prezentarea certificatului veterinar.

Atrageţi atenţia la vopseaua de ouă: dacă pe ambalajul de desfacere al produsului sunt menţionaţi coloranţii alimentari, modul de utilizare, dată minimă a valabilităţii şi prezenţa actelor de calitate şi provenienţă.

Nu procurați vopsea cu ambalaj nemarcat sau neambalată, deoarece aceasta poate fi vopsea cu alte destinaţii - tipografică sau textilă şi care poate prezenta pericol pentru sănătate, deoarece conţin compuşi toxici. Atât maturii, dar mai ales copii pot avea intoxicaţii cu dereglări serioase a sănătăţii, dacă vor consuma ouă vopsite cu asemenea vopsele.

Legume:

Pe piață sunt deja în vânzare legume timpurii, cum ar fi ridichia roșie, varza, diverse soiuri de salate, ceapa verde, castraveți ș.a. Asigurați-vă că aceste legume sunt inofensive și nu vă expun pericolului unei toxiinfecții alimentare, procurându-le în locuri autorizate şi de la agenți economici autorizați sanitar-veterinar.

Pentru a elimina riscurile apariției toxiinfecțiilor alimentare, nu procuraţi alimente după data-limită de consum sau cu termenul de valabilitate expirat, depozitaţi şi păstraţi alimentele conform instrucţiunilor producătorului și neapărat ţineţi cont de instrucţiunile producătorului privind congelarea, decongelarea şi pregătirea bucatelor.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
CA are trei membri noi 10.07.2020 08:30 4521 CA are trei membri noi
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.38 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri