UTIL // Câteva efecte NEGATIVE ale consumului de cafea
1693
sursa: eva.ro Aproape toată lumea o consumă şi tânjeşte după ea în fiecare dimineaţă. Dar este benefic consumul de cafea pentru oricine sau uneori poate să facă mai mult rău decât bine?
Cafeaua se numără printre primele cinci alimente cu un conţinut foarte mare de antioxiodanţi. Avem nevoie de aceşti antioxidanţi, deoarece încetinesc procesul de îmbătrânire şi protejează corpul de mediul poluant în care trăim. Numeroasele cercetări care s-au făcut de-a lungul timpului au demonstrat că atunci când este consumată în cantităţi mici şi fără să existe probleme medicale serioase, cafeaua poate aduce beneficii pentru organism.
Însă, mai există şi reversul medaliei care arată că în unele cazuri cafeaua poate să facă rău, în special atunci când ai probleme digestive, stare permanentă de oboseală, disfuncţii ale tiroidei, tulburări hormonale sau probleme cu glandele suprarenale.
Iată care sunt efectele negative ale consumul de cafea:
Generează foarte mult acid
După ce bei cafea stomacul produce o cantitate mare de acid clorhidric, în special dacă o consumi pe stomacul gol. Acidul clorhidric este necesar în corp pentru digestia proteinelor, însă cantitatea lui scade pe măsură ce bei foarte multă cafea.
Acest lucru va crea probleme digestive precum indigestie, gaze intestinale şi balonare accentuată, deoarece proteinele nu sunt bine digerate.
Arsurile la stomac sunt mai puternic resimţite
Consumul de cafea poate să înrăutăţească problemele pe care le au cu refluxul gastrointestinal. Potrivit specialiştilor, cafeaua relaxează sfincterul esofagian, astfel că acidul din stomac va urca şi va irita pereţii esofagului. Senzaţiile de arsură sunt intens resimţite.
Agravează simptomele sindromului de colon iritabil şi ale gastritei
Dacă ai deja aceste probleme este de preferat să excluzi cafeaua din meniul tău, deoarece ea nu va face decât să-ţi înrăutăţească simptomele supărătoare. Anumite enzime din cafea favorizează reacţiile inflamatorii, diareea, balonarea, crampele şi gazele intestinale.
Împiedică buna digerare a alimentelor
Se pare că anumite substanţe din cafea împiedică digestia completă. Asta înseamnă că stomacul eliberează în intestinul subţire alimentele nedigerate complet, iar acest lucru împiedică evacuarea lor eficientă şi le permite să intre în stare de putrefacţie. Acest lucru este foarte nociv pentru sănătate, deoarece se creează un mediu toxic în care bacteriile rele se dezvoltă şi creşte riscul de inflamaţii. Aceste inflamaţii predispun corpul la boli grave, precum ar fi cancerul.
Afectează absorbţia mineralelor
Magneziul, calciul, zincul şi fierul sunt esenţiale pentru sănătate, însă consumul de cafea interferează cu absorbţia lor.
Stimulează crizele de fiere
Dacă ai pietre la fiere este recomandat să nu consumi cafea. Potrivit specialiştilor, cafeaua stimulează contracţia vezicii biliare şi apariţia durerilor.
Poate să aibă un efect laxativ foarte puternic
În anumite cazuri cafeaua stimulează peristaltismul intestinal şi are un efect laxativ foarte puternic.
Poate ţi se pare că e de bine, însă se pare că acest efect este unul foarte agresiv pentru mucoasa tractului gastrointestinal. Astfel nutrienţii nu mai sunt corect absorbiţi, iar riscul de inflamaţii este unul foarte ridicat. Efectul poate să fie acelaşi chiar dacă vei consuma sortimente decofeinizate de cafea.
Cu cât este mai prăjită cu atât are un nivel mai ridicat de acrilamidă
Acrilamida este o substanţă cancerigenă care se formează atunci când boabele de cafea sunt prăjite la o temperatură ridicată. Se pare că nivelul de acrilamidă este cu atât mai ridicat cu cât boabele sunt mai prăjite şi închise la culoare.
Amplifică stresul şi starea de tensiune
Un consum exagerat de cafea nu te va face mai energică, ci favorizează eliberarea în corp a hormonilor stresului. Cortizolul, epinefrina şi norepinefrina accelerează ritmul cardiac, cresc tensiunea arterială şi amplifică starea de tensiune şi stres.
Creşte riscul de a suferi un atac de inimă
Numeroase studii au demonstrat că în special în cazul persoanelor care suferă de hipertensiune arterială, un consum ridicat de cafea creşte de patru ori riscul de a suferi un atac de inimă.
Sursa: eva.ro
25.01.2019
17:19
3735
REȚETĂ // Budincă de cafea
15.01.2019
08:30
4456
BENEFICII // Ce se întâmplă în corpul tău când bei cafea în fiecare zi
21.12.2018
07:30
7393
Este cafeaua un drog?
22.11.2018
14:02
2672
Ești DEPENDENT de cafea? Genele tale ar putea fi de vină, potrivit unui nou studiu
16.10.2018
08:02
3733
Câteva semne că bei prea multă cafea
21.09.2018
20:30
2951
Cea mai bună băutură care poate ÎNLOCUI cafeaua
23.07.2018
08:02
3017
Câteva lucruri INTERESANTE despre cafea pe care sigur nu le știai
09.07.2018
14:00
2819
STUDIU // Consumul unei cantităţi mari de cafea ar putea duce la PRELUNGIREA vieţii
05.07.2018
15:02
2638
Zece lucruri surprinzătoare despre cafea
30.05.2018
07:30
2221
TRUCURI pentru a spune ADIO dependenței de cafea
21.05.2018
08:30
5248
Vrei să bei o cafea bună? Nu face aceste 10 greșeli care-i distrug gustul!
16.05.2018
08:04
5133
Adaugă o linguriţă din acest amestec în cafea pentru stimularea PIERDERII în greutate
04.05.2026
11:18
272
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
245
Mai puține accidente rutiere în primele luni ale anului, dar aceleași cauze grave în trafic
04.05.2026
10:45
423
Educatoare din Chișinău, condamnată la 8 ani de închisoare după ce a înșelat o mamă cu aproape 300 000 de lei, promițându-i mușamalizarea unui dosar și fertilizare in vitro
04.05.2026
07:56
414
Horoscopul zilei 04.05.2026
04.05.2026
00:29
453
Creatorul „This is fine” acuză un startup de inteligență artificială că i-a folosit ilegal banda desenată într-o reclamă
605
Focar de hantavirus pe nava de croazieră MV Hondius în Atlantic: doi morți, un britanic în stare critică
03.05.2026
21:57
556
Studiu Harvard: un model de inteligență artificială depășește medicii de la Urgențe în acuratețea diagnosticului
03.05.2026
19:22
566
154 de elevi din întreaga țară își măsoară cunoștințele la Olimpiada Republicană de Geografie de la Chișinău
03.05.2026
18:53
590
Vreme plăcută de primăvară în Republica Moldova, 4–10 mai 2026
03.05.2026
18:04
697
VIDEO // Președinta Maia Sandu a ajuns la Erevan. Șefa statului a fost întâmpinată cu flori
03.05.2026
13:28
860
Maia Sandu și Nicușor Dan, în același avion spre Erevan, acolo unde va avea loc cel de-al VIII-a summit al Comunității Politice Europene. Obiectivele reuniunii din Armenia
03.05.2026
09:28
794
40 de elevi din toată țara, premiați la Olimpiada Republicană de Limba și literatura română
03.05.2026
09:19
949
Maia Sandu, noi DETALII despre repatrierea celor doi ofițeri SIS și cedarea trădătorului Alexandru Balan. Șefa statului acuză „lipsa de curaj” a justiției în dosarele de trădare de PATRIE
03.05.2026
08:06
716
Horoscopul zilei 03.05.2026
02.05.2026
20:20
829
Vreme mai caldă și mai senină duminică, 03.05.2026, în Republica Moldova
02.05.2026
17:44
926
21 de startupuri europene de AI care pot schimba jocul, dincolo de Lovable și Mistral
02.05.2026
17:29
1059
Moldova și Japonia își consolidează parteneriatul digital printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
02.05.2026
16:29
888
Cod galben de îngheț, valabil în nopțile de 3–4 mai 2026
02.05.2026
15:30
1073
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministrul japonez Hayashi despre cooperare bilaterală, securitate și transformare digitală
02.05.2026
10:23
955
Uber își transformă șoferii într-o uriașă rețea de senzori pentru industria mașinilor autonome
02.05.2026
09:44
1161
Maia Sandu, la summitul CPE de la Erevan: discuții cheie despre aderarea la UE și securitatea Republicii Moldova
02.05.2026
08:47
956
Horoscopul zilei 02.05.2026
02.05.2026
02:37
1163
Meta își întărește planurile pentru roboți umanoizi: achiziționează startupul ARI pentru a accelera dezvoltarea AI în lumea fizică
02.05.2026
01:41
1125
Meta își accelerează planurile pentru roboți umanoizi: cumpără startup-ul Assured Robot Intelligence pentru a-și întări proiectele de inteligență artificială
01.05.2026
20:53
1053
Vreme stabilă în Republica Moldova, sâmbătă, 02.05.2026
250 de milioane de lei pentru 53 de GAL-uri: noi investiții în dezvoltarea rurală prin Programul LEADER 2026–2027
Educatoare din Chișinău, condamnată la 8 ani de închisoare după ce a înșelat o mamă cu aproape 300 000 de lei, promițându-i mușamalizarea unui dosar și fertilizare in vitro
Horoscopul zilei 04.05.2026
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.22
1 RON
3.89
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














