UTA Găgăuzia sărbătorește Ziua Limbii Române prin inițiative de integrare lingvistică
1541
Rolul semnificativ al limbii române în integrarea minorităților etnice și în formarea unei identități comune a fost abordat în cadrul unui eveniment dedicat celebrării Zilei Limbii Române, organizat la Comrat. La eveniment au participat cadre didactice, studenți, reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării, ai Institutului Limbii Române din cadrul Ministerului Educației și Cercetării din România, precum și eurodeputați din România. Evenimentul a adunat, de asemenea, membri ai Consulatului General al României la Cahul.
Ivan Duminica, șeful Serviciului politici în domeniul relațiilor interetnice de la MEC, a subliniat importanța limbii române, afirmând că „Limba română este patrimoniul comun pentru toți cetățenii Republicii Moldova. Cunoașterea ei deschide oportunități, creează punți între comunități și consolidează unitatea societății noastre”.
În contextul discuțiilor, Ivan Duminica a prezentat inițiativele MEC pentru promovarea limbii române în rândul minorităților. Acestea includ Programul național pentru învățarea limbii române, extinderea Planului-cadru pentru învățământul primar, gimnazial și liceal cu o oră suplimentară la „Limba și literatura română”, organizarea de cursuri de formare pentru profesorii de limbă română la Chișinău și în România. De asemenea, se desfășoară tabere lingvistice de vară pentru 200 de elevi din Taraclia și UTA Găgăuzia și se introduce funcția de profesor de limba română în grădinițe.
Atmosfera festivă a evenimentului a fost întregită de copiii de la instituțiile de învățământ timpurii nr. 1 „Nastratin Hogea” și nr. 8 „Licurici” din mun. Comrat. Aceștia au recitat poezii, au cântat și au dsansat pe melodiile muzicii populare românești.
Conform datelor oficiale, aproximativ 80,9% dintre elevii învățământului primar și secundar general studiază în limba română, restul de 19% în limba rusă, iar aproximativ 0,1% în alte limbi.
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României

















