Universitatea din Comrat inaugurează o centrală solară pentru un viitor sustenabil și eficient energetic
1533
Universitatea de Stat din Comrat a instalat o centrală solară pentru a îmbunătăți eficiența energetică a campusului, integrând surse regenerabile de energie în infrastructura instituției. Proiectul, numit "Energie solară: campus durabil," este implementat cu ajutorul Guvernului Poloniei, Fundației Polska Pomoc și Ambasadei Poloniei în Republica Moldova, în cadrul programului Polish Aid.
La ceremonia de inaugurare, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și-a exprimat aprecierea față de investițiile realizate și a mulțumit partenerilor polonezi pentru sprijinul acordat modernizării mediului universitar din țară. „Deschiderea centralei solare reprezintă un pas important spre dezvoltarea durabilă a Universității din Comrat și a regiunii UTA Găgăuzia, contribuind la întărirea rezilienței energetice a Republicii Moldova”, a spus ministrul.
De asemenea, Tomasz Kobzdei, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Poloniei în Republica Moldova, a subliniat că astfel de inițiative întăresc cooperarea bilaterală dintre cele două țări și demonstrează eficiența practică a asistenței internaționale în regiuni.
Centrala solară cu o capacitate de 30 kW va oferi parțial energie electrică pentru clădirile destinate studiului, contribuind semnificativ la reducerea amprentei de carbon a universității. Astfel, Universitatea va avea acces la o sursă de energie curată, stabilă și ecologică, îmbunătățind semnificativ economiile la cheltuielile cu electricitatea.
Investiția totală se ridică la 16.500 de euro, din care contribuția Poloniei este de 15.000 de euro, restul fiind asigurat de universitate.
03.11.2026
06:21
03.11.2026
06:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
03.11.2026
04:03
03.11.2026
03:39
03.11.2026
03:34
03.11.2026
03:22
03.11.2026
03:01
03.11.2026
00:59
03.11.2026
00:58
02.11.2026
23:30
02.11.2026
23:20
02.11.2026
23:08
02.11.2026
22:50
02.11.2026
22:33
02.11.2026
22:12
02.11.2026
22:04
02.11.2026
21:58
02.11.2026
21:15
02.11.2026
20:39
02.11.2026
20:35
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți


















