Uniunea Europeană oferă încă 130 de mii de euro R. Moldova pentru a ajuta refugiații din Ucraina
1167
PNUD Moldova Uniunea Europeană oferă 130 de mii de euro, prin intermediul programului său „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, pentru susținerea răspunsului autorităților și comunităților-gazdă la necesitățile refugiaților din Ucraina care ajung în Republica Moldova.
Astfel, cu sprijinul Platformei Sănătate creată în cadrul programului UE „Măsuri de Promovare a Încrederii”, 1 500 de refugiați cazați temporar pe ambele maluri ale râului Nistru vor beneficia de seturi sanitare. Acestea includ echipamente de protecție personală, medicamente de primă necesitate, inclusiv pentru persoanele cu diabet. Vor mai fi oferite paturi, cuverturi, lenjerie de pat, perne.
Platforma Sănătate a mobilizat în sprijinul refugiaților șase echipe de voluntari formate din câte cinci persoane. De asemenea, refugiații din Ucraina vor putea apela la consultații medicale și psihologice.
Chiar din primele zile de la declanșarea agresiunii față de Ucraina, au fost donate 10 aeroterme pe motorină centrului de triere a refugiaților din Palanca, situat la frontiera cu Ucraina.
Totodată, Centrul regional pentru reabilitarea victimelor violenței în familie din Autonomia Găgăuză, care oferă adăpost inclusiv refugiaților, a primit 20 de unități de echipamente și obiecte de uz casnic, care să le permită refugiaților să se simtă mai confortabil.
„Noi, în Uniunea Europeană, suntem cu adevărat impresionați de solidaritatea covârșitoare a Republicii Moldova, începând de la cetățenii de rând și până la autoritățile locale și centrale, cu oamenii care au fugit din țara lor, în contextul agresiunii față de Ucraina. Uniunea Europeană a răspuns prompt, oferind sprijin imediat Republicii Moldova, pentru a ajuta refugiații care și-au găsit adăpost în Moldova, pe ambele maluri ale Nistrului. UE se angajează să ofere sprijin continuu oamenilor din Republicii Moldova, mai ales în această perioadă critică”, a declarat Jānis Mažeiks, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, citat de un comunicat de presă al PNUD Moldova.
Profesori, psihologi și educatori de pe ambele maluri vor fi implicați în cadrul Platformei Educație și vor organiza activități educative pentru aproximativ 250 de copiii din Ucraina.
„În acest moment critic, PNUD și Uniunea Europeană sunt alături de refugiații care fug din calea violențelor și se refugiază în comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului, unde sunt primiți și găzduiți. Le oferim sprijin imediat și ne vom orienta eforturile spre a facilita incluziunea socio-economică a refugiaților”, a afirmat Dima Al-Khatib reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
Programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD, contribuie la consolidarea încrederii între locuitorii de pe ambele maluri ale râului Nistru, prin implicarea lor în proiecte comune de dezvoltare.
11.04.2026
17:40
167
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
509
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
783
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
748
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
719
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
709
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
742
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
901
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
723
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
658
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
11.04.2026
17:40
59
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
11.04.2026
08:05
503
Horoscopul zilei 11.04.2026
11.04.2026
04:30
775
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
742
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
715
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
707
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
739
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
898
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
720
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
655
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
853
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
710
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
640
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
1000
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
802
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
899
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
900
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
899
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
821
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
1045
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
1069
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
964
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
889
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
800
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
893
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
Nvidia investește în SiFive, startup-ul RISC-V de cipuri AI deschise evaluat la 3,65 miliarde de dolari
Horoscopul zilei 11.04.2026
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














