Uniunea Europeană a deschis și dezvoltat 63 de AFACERI în UTA Găgăuzia și în raionul Taraclia
1753
PNUD Moldova
În fiecare localitate din cele 40 din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia au fost lansate sau dezvoltate, în ultimii doi ani, 63 de întreprinderi mici și mijlocii, creându-se peste 180 de locuri de muncă, și a fost reconstruit cel puțin un obiectiv de infrastructură socială.
De asemenea, în regiune au fost create șapte servicii intercomunitare de gestionare a deșeurilor și au fost realizate 105 proiecte de dezvoltare rurală, prin intermediul inițiativei europene LEADER, fapt care a dus la îmbunătățirea condițiilor de viață pentru peste 150 de mii de oameni.
Aceste lucruri au fost realizare în cadrul programului „Susținerea agriculturii și dezvoltării rurale în UTA Găgăuzia și raionul Taraclia” (SARD), finanțat de Uniunea Europeană și implementat de PNUD.
Ajutorul în valoare de 6,5 milioane de euro acordat de Uniunea Europeană pentru UTA Găgăuzia și raionului Taraclia în perioada 2016-2018 a contribuit la dezvoltarea micului business, reabilitarea infrastructurii sociale, consolidarea capacităților autorităților locale și mobilizarea comunităților din regiune.
Astfel, micii întreprinzători din UTA Găgăuzia și Taraclia au fost ajutați să-și dezvolte afaceri cum ar fi brutării, ateliere, localuri de agrement, vinării etc.
„Suntem încrezători că asistența oferită de Uniunea Europeană pentru Găgăuzia și Taraclia va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării Republicii Moldova și în beneficiul cetățenilor săi. Considerăm că proiectele de succes realizate în cadrul programului SARD vor fi durabile grație angajamentului populației și contribuției financiare importante din partea autorităților publice regionale și locale”, a declarat la evenimentul de încheiere a activității de trei ani a programului SARD Gintautas Baranauskas, șef adjunct al secției operațiuni din cadrul Delegația UE în Republica Moldova.
În cadrul programului SARD, 40 de localități din regiune au decis prin consultări publice ce problemă comunitară vor soluționa cu sprijinul Uniunii Europene. Unele sate au obținut acces la surse sigure de apă și la sisteme de canalizare, altele și-au iluminat străzile, iar în restul localităților au fost reabilitate grădinițe, școli, case de cultură, drumuri locale. Satele și-au unit eforturile pentru ca împreună să scape de gunoi și au dezvoltat șapte servicii intercomunitare de gestionare a deșeurilor. Autoritățile publice locale au beneficiat de asistență pentru consolidarea capacităților și pentru elaborarea sau actualizarea strategiilor de dezvoltare socio-economică a localităților lor.
„Investiția oferită de Uniunea Europeană prin programul SARD și asimilată de toate localitățile noastre reprezintă jumătate din bugetul anual al raionului Taraclia. Parteneriatul strategic dintre UE, PNUD și autoritățile publice regionale și locale s-a materializat în locuri de muncă decente, noi oportunități de dezvoltare a afacerilor, servicii publice mai calitative și mai accesibile, infrastructură renovată și comunități locale mai puternice. Acum sudul Moldovei are noi perspective de dezvoltare rurală”, a declarat și Chiril Tatarlî, președintele raionului Taraclia.
La același eveniment, Irina Vlah, bașcanul UTA Găgăuzia, a ținut să puncteze că Programul SARD „a schimbat nu doar condițiile de viață, dar și percepția și atitudinea oamenilor din toate localitățile”.
15.01.2026
17:12
599
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
15:37
745
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
14.01.2026
17:02
854
Investiții de peste 210 MILIOANE de lei în planuri urbanistice generale pentru 293 de localități din țară
14.01.2026
16:51
750
Granturi de milioane de euro pentru eficiența energetică a IMM-urilor din R. Moldova
14.01.2026
14:53
877
Expert în finanțe și guvernanță corporativă, Oleg Bivol preia funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
14.01.2026
13:33
776
Reforma întreprinderilor de stat: Moldova își întărește parteneriatul cu UE pentru modernizarea și administrarea eficientă a activelor publice
14.01.2026
12:27
719
Guvernul reglementează printr-un nou regulament calificarea și evidența instalatorilor de sisteme de energie regenerabilă în Republica Moldova
14.01.2026
12:11
811
Guvernul aprobă Programul de voluntariat internațional în întreprinderi, care va aduce tineri specialiști francezi să facă stagii în Republica Moldova
823
Guvernul introduce regulament sanitar nou pentru igiena și siguranța în toate instituțiile medicale din Republica Moldova
929
Republica Moldova și Germania extind cooperarea în agricultură, dezvoltare rurală și securitate alimentară
15.01.2026
22:32
387
Maia Sandu, de Ziua Culturii: „Cultura ne ține uniți și ne apără identitatea și viitorul”
15.01.2026
20:23
547
Miliardarul Ronald Lauder, prieten vechi al lui Trump, acuzat că şi-a împins protejatul să „cumpere” Groenlanda şi să deschidă calea pentru afaceri cu litiu în Ucraina
15.01.2026
20:20
473
Vreme mai rece și cer senin în Republica Moldova, vineri 16.01.2026
15.01.2026
18:29
557
Trump amenință să trimită armata în Minnesota, invocând Legea insurecției, după violențele dintre ICE și protestatari
15.01.2026
17:26
658
Kremlinul avertizează că fereastra de negociere pentru Kiev se îngustează pe fondul discuțiilor mediate de Washington și Trump
15.01.2026
17:12
596
Republica Moldova accelerează integrarea energetică cu UE: noi piețe de electricitate, interconexiuni cu România și avans major la regenerabile
15.01.2026
16:12
637
Oligarh rus găsit mort în Cipru, pe fondul unui scandal politic și al suspiciunilor de „activitate hibridă”
15.01.2026
16:07
535
Șoferul troleibuzului implicat în accidentul mortal de pe bd. Decebal, trimis în judecată în Chișinău
15.01.2026
16:00
637
VIDEO // Nicușor Dan abordează ideea UNIRII R. Moldova cu România, după ce Maia Sandu a spus că ar vota „DA” la un eventual referendum. „Integrarea în UE, una din căile de a fi împreună”
15.01.2026
15:37
742
Chișinăul cere Tiraspolului ridicarea posturilor neautorizate din raionul Dubăsari pentru a permite aprovizionarea satelor de pe malul stâng al Nistrului
15.01.2026
14:53
536
MEC schimbă din temelii manualele școlare: accent pe calitate, ediții color, versiuni digitale și ghiozdane mai ușoare
15.01.2026
14:49
537
Rusia presează SUA pentru un răspuns la propunerea de prelungire a tratatului nuclear New START
15.01.2026
14:47
532
Kremlinul îi dă dreptate lui Trump: Zelenski „blochează pacea”, în timp ce Rusia lovește din nou Ucraina cu atacuri nocturne
15.01.2026
13:07
661
S-a răzbunat cu foc și plătește cu libertatea: 4 ani de închisoare pentru bărbatul de 61 de ani care a comandat incendierea unui service auto din Chișinău, cu prejudiciu de peste 2 milioane de lei
15.01.2026
12:02
583
Rusia expulzează un diplomat britanic acuzat de spionaj în contextul tensiunilor legate de războiul din Ucraina
15.01.2026
10:48
662
Kazahstanul cere SUA și Europei ajutor pentru protejarea transporturilor de petrol din Marea Neagră după atacurile cu drone
15.01.2026
10:17
736
Ziua NAȚIONALĂ a Culturii: 15 lucruri pe care nu le știai despre Mihai Eminescu - care a fost ultima poezie scrisă și ce a spus marele poet înainte să moară
15.01.2026
10:14
809
Președinta Maia Sandu anunță PRIORITĂȚILE pentru anul 2026 într-o conferință de presă MARATON
15.01.2026
10:09
582
Școlile din întreaga țară marchează Ziua Culturii Naționale și 176 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu prin activități dedicate
15.01.2026
09:27
690
Rusia susține că a cucerit peste 300 km pătrați în Ucraina la început de ianuarie, după ce în 2024 a preluat controlul a 6.640 km pătrați
15.01.2026
09:24
620
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele de imigranți pentru Republica Moldova și alte 74 de țări
15.01.2026
08:05
585
Horoscopul zilei 15.01.2026
15.01.2026
06:30
867
Trump dă vina pe Zelenski pentru blocarea păcii în Ucraina și îl absolvă pe Putin de responsabilitate
15.01.2026
02:12
802
SUA suspendă pe termen nelimitat vizele permanente pentru imigranți din 75 de țări, inclusiv Rusia, Iran, Brazilia și Nigeria
14.01.2026
22:39
799
Zelenski decretează starea de urgență în sistemul energetic și cere sprijin occidental pentru a trece iarna sub tirul atacurilor rusești
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Consilierii PSRM au căutat dreptate de la Dodon, dar nu au găsit-o: „La noi în sat s-a întâmplat cred că cea mai mare crimă din R. Moldova. Cimitirul Codrean a fost vândut ilegal
1 MDL
1 EUR
19.92
1 USD
17.12
1 RON
3.91
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39



Inapoi














