Unioniștii îndeamnă cetățenii R. Moldova să participe la referendumul din România: Vor fi deschise secții de vot în stânga Prutului
1508
Asociațiile unioniste îndeamnă românii din Republica Moldova care dețin și cetățenia română să participe la Referendumul național pentru revizuirea Constituției României, din 6 și 7 octombrie curent, la care alegătorii vor răspunde cu „DA” sau „NU” la întrebarea dacă sunt de acord cu modificarea articolul 48, privind redefinirea definiției familiei.
Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?", care stipulează inclusiv faptul că „familia se intemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie”, întrebare la care alegătorii trebuie să răspundă cu „DA” sau „NU”.
Vlad Bileţchi, președintele organizației „Unirea-ODIP” a îndemnat oamenii astăzi, într-o conferință de presă, să participe la referendum, fiindcă e vorba de un exercițiu democratic. „Eu personal sunt o persoană conservatoare şi susţin familia tradiţională formată dintr-un bărbat şi o femeie. Doar un bărbat şi o femeie pot procrea copii. Și eu sunt creat de către un bărbat şi o femeie şi consider că acest lucru este normal. Eu nu îndemn la violență împotriva minorității sexuale”, a spus Vlad Bileţchi.
Pavel Vintilă, prim-vicepreședinte al Mișcării „Noua Dreaptă”, a chemat cetățenii să iasă la referendum. „În mediul online este o luptă de boicotare a referendumului, pe motiv că acesta ar fi o discriminare sau că este organizat de PSD. PSD-ul nu are nicio legătură, deoarece au fost strânse peste 3 milioane de semnături şi acesta a fost organizat de Coaliţia pentru Familie”, a remarcat Pavel Vintilă.
CITIȚI și ANUNȚ de la Ambasada României la Chișinău: Cetățenii români din R. Moldova vor putea participa la REFERENDUMUL din România, care va avea loc pe 6 și 7 octombrie curent
Ion Jalbă, reprezentant al Asociației Studenților Creștini Ortodocși Români „A.S.C.O.R.”, a spus că referendumul din 6 și 7 octombrie este un examen de credință și unul de moralitate. „Trei milioane de români au afirmat că sunt pentru ocrotirea familiei. Este timpul să dăm curs normalității”, a afirmat tânărul.
Oleg Chicu, vicepreședinte al Blocului Unităţii Naționale „BUN”, a adăugat că este importantă participarea la referendum: „Fiecare să voteze cum le dictează conștiința. Dar este important ca orice cetăţean român din Republica Moldova să participe la toate exerciţile democratice organizate”.
În anul 2015, Coaliția pentru Familie a inițiat strângerea de semnături pentru organizarea unui referendum privind modificarea articolului 48, alin (1) din Constituție, care se referă la familie. În mai 2017, Camera Deputaților, apoi, în septembrie 2018 și Senatul României, au adoptat propunerea legislativă privind referendumul de modificare a Constituției. Inițiativa este contestată de mai multe organizații ce apără drepturile omului motivând că acest referendum va duce la încălcarea normelor internaționale privind drepturile omului și la creșterea discriminarii cu caracter homofob, se arată într-un comunicat de presă al Asociației „Unirea-ODIP”.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
05.08.2026
23:08
05.08.2026
22:59
05.08.2026
22:57
05.08.2026
22:27
05.08.2026
21:51
05.08.2026
21:19
05.08.2026
19:39
05.08.2026
19:27
05.08.2026
18:20
05.08.2026
18:16
05.08.2026
17:20
05.08.2026
17:02
05.08.2026
16:36
05.08.2026
16:27
05.08.2026
16:18
05.08.2026
15:29
05.08.2026
15:25
05.08.2026
15:07
05.08.2026
14:13
05.08.2026
14:02
05.08.2026
13:59
05.08.2026
13:53
05.08.2026
13:47
05.08.2026
13:38
05.08.2026
13:29
Houthii din Yemen anunță atacuri succesive asupra petrolierelor saudite în Golful Aden și la Marea Roșie
EVO și identitatea digitală schimbă relația cu statul: antreprenorii și diaspora vor accesa online majoritatea serviciilor publice
Epidemia de Ebola scapă de sub control în RDC: OMS avertizează că focarul cu tulpina Bundibugyo se extinde într-un ritm fără precedent
Rubio și Miliband, discuții la Washington despre rolul Europei în propria securitate și sprijinul pentru Ucraina
















