Ungheniul vrea să atragă TURIȘTI din întreaga lume. Aceștia vor afla despre toate atracțiile turistice la un Centru de Informare Turistică, care a fost inaugurat pe 28 august
2281
Un Centru de Informare Turistică a fost inaugurat astăzi la Ungheni, în cadrul proiectului „Acțiuni durabile pentru creștere economică prin turism”, finanțat de Uniunea Europeană. La eveniment au participat premierul Dorin Recean, Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks, reprezentanta rezidentă adjunctă a PNUD, Andrea Cuzyova, dar și delegați din orașele înfrățite din România și Polonia.
Centrul de Informare Turistică, care se află în centrul orașului, va avea misiunea de a promova atracțiile turistice din oraș, dar și din întreg raionul Ungheni.
„Uniunea Europeană a oferit 7 granturi, iar unul din ele a fost la Ungheni. Ne-am propus să ajutăm localitățile din republică. Ați gestionat cu succes acest proiect. Este un sector cu potențial pentru regiunea Ungheni. Moldova are un potențial enorm în domeniul turismului, fiind un catalizator pentru dezvoltarea economică și crearea locurilor de muncă”, a menționat Ambasadorul UE la Chișinău, Janis Mazeiks.
„Mă bucur că se pun accentele corect: pe dezvoltarea economică regională și creșterea bunăstării cetățenilor. Apreciez sprijinul oferit de UE în implementarea proiectelor la nivel local, dar și contribuția PNUD în încurajarea turismului în satele și orașele republicii. Sunt convins că acest Centru de Informare va promova municipiul Ungheni, dar și localitățile din apropiere”, a spus Dorin Recean.
„Am găsit această amplasare în centrul orașului, unde este mișcare, unde sunt oameni. Vom promova valorile noastre autohtone. Ne gândim inclusiv la meșterii populari și la cei care ne vizitează urbea. Am amplasat semne turistice cu QR-coduri prin oraș”, a adăugat primarul orașului Ungheni, Alexandru Ambros.
03.11.2026
22:16
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
21:38
03.11.2026
20:43
03.11.2026
20:08
03.11.2026
19:42
03.11.2026
19:38
03.11.2026
19:08
03.11.2026
18:54
03.11.2026
18:52
03.11.2026
18:44
03.11.2026
18:37
03.11.2026
18:26
03.11.2026
18:16
03.11.2026
18:06
03.11.2026
17:40
03.11.2026
17:30
03.11.2026
17:23
03.11.2026
17:09
03.11.2026
17:04
03.11.2026
16:59
03.11.2026
16:51
03.11.2026
16:44
03.11.2026
16:41
03.11.2026
16:40
03.11.2026
16:23
03.11.2026
16:09
03.11.2026
15:42
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți















