Unde a DISPĂRUT liderul cecen Ramzan Kadîrov. „Situația sa este mai rea decât cea a lui Prigojin”
3131
Liderul Ceceniei, Ramzan Kadîrov, a dispărut practic din spațiul informațional al Rusiei, deoarece se află într-o poziție mai proastă decât liderul mercenarilor „Wagner”, Evgheni Prigojin. Informația a fost lansată de un fost agent al KGB și al Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Jirnov, într-un interviu acordat Canalului 24.
Potrivit lui Jirnov, liderul Ceceniei se află într-o poziție mult mai proastă decât proprietarul „Wagner” din cauza faptului că acesta din urmă este un etnic rus.
"Într-un stat fascist, un rus etnic are potențialul de a deveni politician federal. Kadîrov nu are un astfel de potențial", a spus el.
Potrivit agentului rus, liderului cecen i s-a arătat locul și sarcinile sale în zona care i-a fost atribuită. Acum Kadîrov ar trebui să fie în Cecenia și nu are dreptul să pretindă mai mult.
"Kadîrov a revenit la rolul care i-a fost atribuit - un han local care ține teritoriul sub control. Putin a făcut o înțelegere cu el: "Îți dau bani, nu mă uit la ce faci acolo, dar am nevoie de pace în acest teritoriu. Nu ar trebui să primesc nicio veste din Cecenia, în afară de la mulți ani”, a explicat Zhirnov.
El a mai menționat că știrile despre deteriorarea vizibilă a sănătății lui Kadîrov pot indica faptul că a fost otrăvit, deoarece unul dintre șefii forțelor speciale din Cecenia se afla în exact aceeași situație.
Analiștii Institutului pentru Studierea Războiului au remarcat că liderul cecen, Ramzan Kadîrov, a fost vizibil nervos în timpul întâlnirii cu Putin din 13 martie, deoarece dorește foarte mult să demonstreze importanța regiunii sale şi a contribuţiei sale în sfera militaro-politică.
07.04.2026
23:37
473
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
439
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
477
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
07.04.2026
21:11
595
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
07.04.2026
21:10
507
Răcire ușoară și ploi răzlețe în Republica Moldova, miercuri 08.04.2026
07.04.2026
21:07
606
ULTIMA ORĂ // Doliu în fotbalul MONDIAL. Cel mai titrat antrenor român din toate timpurile, Mircea Lucescu, a decedat la vârsta de 80 de ani și opt luni. Cine a fost IL Luce și ce moștenire lasă în urmă
07.04.2026
20:43
471
Chrome introduce în sfârșit file verticale și un nou mod de citire pentru pagini aglomerate de reclame
07.04.2026
20:27
450
Uber își mută tot mai mult infrastructura pe cipurile AI Trainium și Graviton ale Amazon, lovitură pentru rivalii cloud Google și Oracle
07.04.2026
20:02
414
Anthropic își triplează capacitatea de calcul cu Google și Broadcom, investiții de zeci de miliarde pentru modelele Claude AI
07.04.2026
19:36
427
Google Maps introduce Gemini care scrie automat descrieri pentru fotografiile utilizatorilor
07.04.2026
23:37
473
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
07.04.2026
21:51
438
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
07.04.2026
21:12
476

17:40
595
Administrația Trump vrea să taie peste 700 de milioane de dolari din bugetul agenției de securitate cibernetică CISA până în 2027
07.04.2026
17:05
538
Locuințe mai calde și facturi mai mici: programul național de eficiență energetică schimbă viața familiilor din Republica Moldova
07.04.2026
16:41
490
Valul investițiilor în AI împinge averile private către pariuri tot mai timpurii și riscante
07.04.2026
16:06
456
Echipa procuraturilor din zona Sud câștigă Cupa Procuraturii la mini-fotbal 2026
517
Colegiul Medicilor avertizează: România are peste 84.000 de medici, dar inegalitățile de acces la servicii medicale se adâncesc
07.04.2026
14:42
630
Chișinăul accelerează reformele la Capitolul 6 din Programul Național de Aderare la UE: progrese în dreptul societăților comerciale și modernizarea pieței de capital
07.04.2026
13:23
645
Peste 33.000 de elevi de clasa a VI-a susțin testarea tematică la română și matematică în toată Republica Moldova
578
Recomandările medicului Tudor Ciuhodaru pentru un Paște fără probleme de sănătate: alimentație moderată, atenție la alcool, ouă și carnea de miel
07.04.2026
12:25
620
Seminar la Chișinău pentru aplicarea noii Metodologii a studiilor pedologice în laboratoarele publice și private
773
Maia Sandu, vizită oficială în Irlanda înainte ca Dublinul să preia președinția Consiliului UE
07.04.2026
11:39
614
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
600
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
644
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
662
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
675
Horoscopul zilei 07.04.2026
Agențiile americane avertizează: hackeri iranieni intensifică atacurile asupra infrastructurii critice din SUA
Anthropic lansează în previzualizare Mythos, noul său supermodel AI folosit de giganții tech pentru detectarea vulnerabilităților cibernetice
Binge, aplicația all-in-one pentru filme și seriale care te avertizează în timp real când urmează scenele de tip jump scare
Hackeri ai guvernului rus au spart mii de routere casnice și de mici afaceri pentru a fura parole și acces la conturi internet
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.46
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi