Un vicepreședinte al PPDA părăsește „activitatea politică”: „Misiunea mea este îndeplinită”, declară astăzi, deși zilele trecute afirma că există „încercări de a-l reduce la tăcere”
6414
Timpul
Vicepreședintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA), Stanislav Plavlovschi, anunță că părăsește formațiunea.
„M-am angajat în această activitate în anul 2015, devenind unul dintre fondatorii Platformei Demnitate și Adevăr, la propunerea domnului Andrei Năstase. Fiind, după convingeri, un democrat și proeuropean, eu nu am mai putut tolera situația care s-a creat la etapa ceea în țara noastră: uzurparea puterii de stat, călcarea în picioare a drepturilor omului, dezmăț nemaipomenit în justiția națională și, ca urmare, corupția endemică. (...) În fața mea, eu mi-am pus trei sarcini de bază: debarcarea pe calea prevăzută de Constituție a regimului uzurpator, promovarea tineretului în poziții-cheie în stat și reformarea profundă a sistemului de drept din Republica Moldova. Acum, toate trei obiective sunt realizate și eu, sincer și nesilit de mine, consider că misiunea mea în sfera politicului este îndeplinită. Prin urmare, eu am decis să mă retrag din activitatea politică”, scrie astăzi pe Facebook Pavlovschi.
Acesta le mulțumește foștilor colegi de partid și lui Andrei Năstase pentru „susținere și răbdare”, deși ieri-dimineață același Pavlovschi scria pe aceeași rețea de socializare că „nici pe timpurile lui Plahotniuc nu au existat atât de multe încercări să mă reducă la tăcere cum sunt acum”: „Nu au reușit cei de la Plaha. Nu veți reuși nici voi! Vreți să scăpați de critica mea? Faceți lucruri corecte! Altă cale nu există!”.
11.03.2026
15:11
365
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:43
441
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
12:42
499
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
10.03.2026
17:51
748
Maia Sandu, vizită oficială la Vilnius: sprijin lituanian pentru integrarea europeană a Moldovei și consolidarea parteneriatului bilateral
10.03.2026
17:50
761
Maia Sandu, DISTINCȚIE europeană de top. Șefa statului și Zelenski printre primii laureați ai Ordinului European de Merit
10.03.2026
17:44
1523
ULTIMA ORĂ // Donald Trump trimite AVIOANE și soldați aproape de R. Moldova. Președintele României convoacă CSAT pentru o decizie
10.03.2026
14:03
1033
SONDAJ // Partidele proruse din R. Moldova, loiale lui Putin, în KNOCKOUT. PAS și-ar asigura MAJORITATEA parlamentară în cazul unor alegeri anticipate. Ce formațiuni ar mai accede în Parlament
10.03.2026
13:37
762
Maia Sandu îi conferă lui Gitanas Nausėda „Ordinul Republicii” pentru sprijinul acordat Moldovei și parcursului său european
09.03.2026
12:19
1282
VIDEO // Nicușor Dan, poziție TRANȘANTĂ: „România este pregătită pentru UNIREA cu R. Moldova”
1271
Conflict înghețat sau criză întreținută? Valeriu Chiveri explică de ce trupele ruse din stânga Nistrului blochează reintegrarea Republicii Moldova
104
WhatsApp introduce conturi speciale administrate de părinți pentru copiii sub 13 ani
11.03.2026
17:31
216
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
11.03.2026
17:28
218
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
11.03.2026
17:19
230
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
11.03.2026
16:36
331
Campania „Modernizarea școlilor” a debutat la Gimnaziul „Grigore Vieru” din Ialoveni, prima instituție inclusă în rețeaua națională de școli-model
11.03.2026
15:37
362
MOLDAGROTECH 2026, inaugurată la Chișinău: peste 100 de expozanți din 8 țări aduc tehnologii noi pentru agricultura Moldovei
417
Top 5 alimente congelate care întăresc imunitatea și combat inflamația în mod natural
11.03.2026
15:19
334
Google închide achiziția Wiz pentru 32 de miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție din istoria companiei
11.03.2026
15:11
344
Guvernul extinde până în 2026 facilitățile de rambursare a TVA și pregătește restituirea integrală a accizei la motorina pentru lucrările agricole de primăvară
11.03.2026
14:57
304
MEC lansează consultări publice pe Concepția noii discipline „Educația tehnologică și TIC” în școli
11.03.2026
14:52
396
MedLife prezintă primele rezultate ale programului Longevity100+, cel mai amplu studiu de genomică pentru medicina preventivă din România
11.03.2026
14:43
434
Maia Sandu, apel în Parlamentul Lituaniei: Ajutați Moldova să-și urmeze drumul european, așa cum v-ați urmat voi independența în 1990
11.03.2026
14:26
389
Decada „Memoriei și Recunoștinței”: elevii din nordul Republicii Moldova evocă deportările, foametea organizată și războiul de pe Nistru
11.03.2026
13:58
362
Guvernul întărește controalele la medicamentele veterinare pentru a spori siguranța produselor de origine animală
11.03.2026
13:57
374
Guvernul impune reguli mai stricte pentru siguranța și calitatea produselor fertilizante pe piață
11.03.2026
13:48
355
MEC lansează consultări publice asupra noii Concepții a disciplinei „Informatică” în învățământul general
11.03.2026
13:48
359
„Investim în profesori și educatori”: înscrieri la cursurile gratuite de educație incluzivă pentru 2.000 de cadre didactice din Republica Moldova
11.03.2026
13:17
420
Guvernul lansează program pilot de 40 de milioane de lei pentru modernizarea ascensoarelor vechi din blocurile locative din țară
11.03.2026
12:42
490
Maia Sandu cere sprijinul Lituaniei pentru aderarea Moldovei la UE, evocând memoria comună a ocupației sovietice și rezistența în fața Rusiei
11.03.2026
11:54
468
Guvernul decide retragerea Republicii Moldova din organele statutare CSI, invocând încălcările repetate ale Rusiei și orientarea pro-UE
11.03.2026
11:36
449
Câinii de serviciu, aliați ai polițiștilor din Moldova în lupta împotriva drogurilor, antrenați de experți internaționali
11.03.2026
11:35
372
Chișinăul și Seulul întăresc parteneriatul economic printr-un nou acord strategic
11.03.2026
11:07
510
Vicepremierul Osmochescu evaluează în Găgăuzia impactul finanțărilor ODA de peste 383 milioane lei pentru dezvoltarea afacerilor locale
11.03.2026
11:01
424
Moleculă experimentală dă speranță în lupta cu cel mai agresiv cancer mamar
11.03.2026
10:10
410
Recorduri naționale și performanțe remarcabile la Campionatul Național de înot de la Arena Chișinău
Meta întărește lupta împotriva escrocheriilor online cu noi instrumente de protecție pe Facebook, WhatsApp și Messenger
Amazon își extinde programul Shop Direct: clienții pot cumpăra cu ajutorul AI direct de pe site-urile altor retaileri
MEC lansează consultări publice pentru noua Concepție a curriculumului preșcolar
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.22
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














