Stiri
Studentul Colegiului de Ecologie care la 1 iunie curent a anunțat că a minat un cămin va apărea în fața instanței de judecată. Procurorii au finalizat cauza penală și au transmis-o Judecătoriei Botanica. Tânărul este învinuit de comunicare mincinoasă cu bună-ştiinţă a actului de terorism.
Potrivit procurorilor, la 1 iunie curent, a fost efectuat un apel telefonic care a alertat unitatea de gardă a Inspectoratului de Poliţie Botanica că în scurt timp va exploda căminul nr.2 al Colegiului de Ecologie din Chişinău. Au fost evacuate toate persoanele care se aflau în incinta căminului și a fost cercetată clădirea, însă nu au fost depistate dispozitive explozive.
În urma investigaţiilor s-a stabilit că făptaşul este student al Colegiului de Ecologie și locuia în acest cămin.Inculpatul a recurs la acest gest, pe motiv că a fost alungat dintr-o cameră în care chefuia cu colegii şi astfel a dorit să se răzbune.
Dacă va fi găsit vinovat, tânărul riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la un an sau amendă până la 10 000 de lei, ori muncă neremunerată în folosul comunităţii până la 240 de ore.
Un student riscă închisoare pentru alertă falsă cu bombă
Social
26.06.2013
09:50
1859

Stiri relevante
01.05.2015
10:40
2601
UTIL pentru moldovenii din Federația Rusă: La ce trebuie să atrageți ATENȚIA când vă perfectați o VIZĂ
21.03.2026
14:57
346
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
443
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
20.03.2026
21:01
622
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
20.03.2026
18:01
737
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
19.03.2026
20:41
872
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
17:38
877
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
14:46
1026
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
19.03.2026
12:24
783
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
19.03.2026
11:34
893
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
826
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară
18.03.2026
21:11
758
Vreme mai rece și cer predominant noros în Republica Moldova, joi, 19 martie 2026

Top stiri
21.03.2026
16:48
95
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
338

436

10:50
393
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
536
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
21.03.2026
09:28
452
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
514
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
620
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
675
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
659
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
619
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
20.03.2026
20:18
671
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
668
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
713
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
659
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
20.03.2026
18:40
623
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
626
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
735
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
716
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
20.03.2026
14:38
595
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
738
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
812
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
20.03.2026
12:45
808
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
835
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
791
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
808
Horoscopul zilei 20.03.2026

Actualitate
Parteneri
Politică
Adrian Dupu, la întâlnirea cu aleșii locali din Cantemir: „Alegerile europarlamentare din 9 iunie sunt la fel de importante atât pentru România, cât și pentru R. Moldova”
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi