Un șofer din Găgăuzia, prins BEAT la volan, a încercat să se „ÎNȚELEAGĂ” cu un inspector de patrulare. Acum riscă până la șase ani de închisoare
1769
Un șofer din satul Cișmichioi, raionul Vulcănești, a fost prins beat la volan și a încercat să-l mituiască pe inspectorul de patrulare care l-a oprit în trafic. Omul legii nu a vrut să se „înțeleagă” cu șoferul din Găgăuzia, iar ulterior acesta a fost reținut de către ofițerii Serviciului protecție internă și anticorupție (SPIA) al MAI, în comun cu angajații Direcției generale teritoriale „Sud” a CNA, fiind bănuit de corupere a unui agent de patrulare.
Potrivit denunțului parvenit de la angajatul Batalionului de patrulare Sud al INP, bănuitul i-a propus 3 000 de lei și 150 de dolari pentru ca acesta să nu înregistreze și să nu documenteze cazul privind refuzul de a trece testarea alcoolscopică în momentul în care a fost stopat la volanul unității de transport în stare de ebrietate avansată.
Bărbatul a fost reținut în momentul în care transmitea banii inspectorului de patrulare, iar pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală.
Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore, iar dacă va fi găsit vinovat acesta riscă închisoare de până la 6 ani cu amendă în mărime de la 100 000 la 200 000 de lei.
06.04.2026
10:21
533
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1558
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
1634
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1684
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1205
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
11:24
1601
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
31.03.2026
17:24
1420
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
11:09
1415
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
09:38
1579
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
30.03.2026
15:47
1105
Bărbat de 45 de ani, condamnat la 7 ani de închisoare pentru violarea fiicei vitrege de 17 ani
06.04.2026
17:43
244
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
233
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
254
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
421
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
381
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
340
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
406
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
464
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
526
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
549
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
552
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1025
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
959
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1076
Horoscopul zilei 05.04.2026
1210
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1070
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1503
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1177
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1137
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1137
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1259
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1468
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1359
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1232
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1325
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














