VIDEO // Un purtător de cuvânt al ONU izbucneşte în hohote de plâns în timp ce descrie situaţia din Gaza
935
Purtătorul de cuvânt al Agenţiei ONU refugiaţi palestinieni (UNRWA), Chris Gunness, a izbucnit în hohote de plâns după un interviu acordat postului de televiziune Al-Jazeera în care a descris pierderile umane şi suferinţele îndurate în şcolile ce servesc drept adăposturi ONU în Fâşia Gaza.
Fost reporter al BBC, Gunness şi-a pierdut cumpătul în faţa camerelor de luat vederi în timp ce descria impactul conflictului dintre Israel şi Gaza asupra populaţiei civile, relatează The Independent, în ediţia electronică de joi, citat de gandul.info.
În timp ce interviul se apropia de final, Gunness a declarat: „Drepturile palestinienilor, şi chiar ale copiilor lor, sunt negate la scară largă, iar acest lucru este îngrozitor", după care a făcut o pauză, încercând în mod vizibil să se adune.
Dar abia a reuşit să termine interviul răspunzând mulţumirilor cu vocea sugrumată, după care a izbucnit în hohote puternice de plâns. Colegii săi s-au grăbit să îl consoleze, în timp ce acesta a continuat să plângă.
Cel puţin 19 palestinieni care se refugiaseră într-o şcoală ONU au fost ucişi şi alţi 125 răniţi, miercuri dimineaţa, în urma unor bombardamente israeliene, în nordul Fâşiei Gaza. Obuze de tanc au lovit în plin două săli de clasă dintr-o şcoală UNRWA, în tabăra de la Jabaliya.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
13.09.2026
09:30
13.09.2026
09:18
13.09.2026
09:07
13.09.2026
08:48
13.09.2026
07:43
13.09.2026
07:24
13.09.2026
05:46
13.09.2026
02:43
13.09.2026
00:02
13.09.2026
00:01
12.09.2026
23:38
12.09.2026
23:29
12.09.2026
23:19
12.09.2026
23:08
12.09.2026
22:09
12.09.2026
21:16
12.09.2026
21:07
12.09.2026
20:55
12.09.2026
20:41
12.09.2026
19:58
12.09.2026
19:54
12.09.2026
19:28
12.09.2026
19:14
12.09.2026
19:11
12.09.2026
18:04
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu
















