Un preot reclamă un atac masiv asupra Mitropoliei Basarabiei și DEZVĂLUIE unde se duc banii strânși pe înmormântări de „colectorii” Mitropolitului Vladimir. „Banii sunt folosiți pentru dezvoltarea imperiului militar al lui Putin”
3912
Parohul Bisericii „Sfânta Parascheva” din satul Ratuș, raionul Criuleni, Ion Marian, reclamă un atac concertat asupra Mitropoliei Basarabiei, după ce mai mulți preoți din cadrul Mitropoliei Chișinăului și Întregii Moldove, supusă Moscovei, aleg să adere la biserica condusă de ÎPS Părinte Petru. Ion Marian a dezvăluit într-o postare pe Facebook că banii colectați de supușii Mitropolitului Vladimir ar ajunge pentru dezvoltarea „imperiului militar al lui Vladimir Putin”.
Vreau să fac unele precizări referitor la atacurile lansate de reprezentanții Mitropoliei Moldovei și agenților lor din spațiul virtual. Se aruncă în spațiul public comparația celor 30 de arginți a lui Iuda, prin care sunt vânduți preoții care aderă la Mitropolia Basarabiei! Amintesc că această momeală nerugumată a fost aruncată printr-un comunicat de presă al Mitropolitului Vladimir: „În Biserică, coruperea preoților și a credincioșilor nu poate fi numită sub nicio formă proces firesc și natural al lucrurilor, ci dimpotrivă, încălcare a Sfintelor Canoane”.
Slugile fidele ale acestui colector de taxe neimpozitate continuă să arunce cu vorbe deșarte în preoții care iau atitudine și nu mai vor să arunce banii bătrânilor și a văduvelor în haznaua fără de fund al „Imperiului Cantarean”. Raportul semestrial al preotului din cadrul Mitropoliei Basarabiei, prin care prezintă activitățile social-filantropice, culturale și duhovnicești din parohia lui este unul de evaluare!
În Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove aceste rapoarte se numesc dări de seamă semestriale, nici pe departe nu e vorba de o evaluare a preotului și a activităților lui. Darea de seama semestrială, conform spusele unor preoți cu care discut, sunt întâlniri prin care își duc roadele stăpânului Mitropoliei Moldovei – „impozit pe venit” neimpozitat de stat.
Când vorbesc despre vinderea preoților pe 30 de arginți Mitropoliei Basarabiei uită ca ei sunt vânduți Mitropoliei Moldovei pe viață cu toată familia lor. Și mai rău - cu toată parohia. Fiecare preot, în funcție de parohie, duce în haznaua Mitropoliei Moldovei semestrial începând cu 5 000 de lei - în parohiile mici. În bisericile din orașe se ajunge la suma de 200 000 de lei. Acest sistem este atât de bine pus la punct încât preotului, dacă nu raportează cu această „dare de seamă”, i se spune clar: dacă nu poți tu, atunci vom trimite alt preot care „va aduce roadele la vremea sa”. Și iată așa preoții au devenit colectori de taxe prin sate și orașe. Lumea acceptă pentru că preotul lor le spune că taxele sunt puse de Mitropolie”, a menționat Parohul Bisericii „Sfânta Parascheva” din satul Ratuș.
Sursa citată amintește de taxele exorbitante solicitate de preoții Mitropoliei Moldovei, dar și de faptul că o parte din acestea ar susține mașinăria de război a lui Putin.
„Nu avem taxe dar nu mai puțin de 2 000 de lei înmormântarea”. Nu vreau să fiu penibil și să aduc exemple concludente cu preoți cu care am vorbit, care spun că sunt sufocați de aceste taxe. Vreau să-mi păstrez relația prieteneasca și frumoasă ce o am cu ei și folosesc orice moment ca să le împărtășesc realitatea! Părintele Ilie Cleopa spunea: Bă, preotul care îți cere bani nu te iubește pe tine ci banii tăi.
Dacă ridici puțin capul, atunci ți-l retează repede cu o decizie de oprire sau caterisire! Acesta e compartiment evanghelic? De ce vorbim una pe amvon și procedăm cu totul altfel! Oare aceste canoane sunt făcute pentru a fi folosite ca o armă precum Putin folosește armele pentru a teroriza?
Când se întâmplă ceva cu preotul nimeni nu are grijă de familia lui. Te alegi doar cu un cuvânt de condoleanțe pe site-ul Mitropoliei și atât.
Întrebare și răspuns: Cine, totuși, e vândut pe 30 de arginți? Cel care vine într-o familie frumoasă și mare, în care ești sprijinit de tatăl tău sau cel care rămâne rob vândut unui tată vitreg, care nu știe decât să-l mulgă fără să-i dea socoteală. Dacă nu știu ei, atunci le zic eu. Sunt documentat. Banii adunați de preoți de la sărmanele suflete, care trăiesc sub limita sărăciei, sunt vărsați în visteria Mitropoliei Moldovei. Mai apoi, o parte din ei sunt duși în saci cu avioane charter Patriarhiei de la Moscova, pentru a rămâne acoperiți sub „Harul Canonic”. Iar ei, la rândul lor, duc banii la Ministerului Apărării, pentru a dezvolta imperiul militar a lui Putin”, a adăugat Marian.
Potrivit parohului, lucrurile în cadrul Mitropoliei Basarabiei stau cu totul altfel.
„Fiecare preot din cadrul Mitropoliei Basarabiei primește un salariu datorită purtării de grijă față de preoți și creștini a Preafericitului Nostru Părinte Daniel Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Această remunerare nu are criterii de cumpărare a preoților, ci este un sprijin financiar pentru activitatea misionar-pastorală, educațională și culturală pe care o desfășoară în comunitățile lor, alături de instituțiile publice de învățământ, medicale și culturale!
Rămân porțile deschise pentru toți cei care vor să-și regăsească menirea și misiunea încredințată de Hristos! Rămân fidel acestui deziderat și voi rămâne la fel deschis către toți preoții în care mai mocnește o flacără a schimbării! Debarasați-vă de sentimentul de frică, epopeea imperială rusească de aici va lua sfârșit în curând”, a conchis parohul.
11.04.2026
04:30
344
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
439
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
471
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
513
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
549
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
667
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
525
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
488
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
649
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
563
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
513
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
11.04.2026
04:30
288
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
11.04.2026
00:53
420
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
10.04.2026
23:41
449
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
10.04.2026
21:06
504
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
535
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
656
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
514
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
479
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
637
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
557
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
507
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
812
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
631
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
726
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
743
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
730
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
699
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
906
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
920
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
856
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
763
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
697
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
797
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
869
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
922
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
Artemis II, prima misiune NASA spre orbita Lunii după 50 de ani, încheiată cu o amerizare perfectă în Pacific
Anthropic își suspendă și reactivează în câteva ore contul creatorului OpenClaw, pe fondul noii „claw tax” și al acuzațiilor de copiere a funcțiilor
Reciclarea bateriilor lovește zidul: Ascend Elements intră în faliment după investiții de 900 de milioane de dolari
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














