Un post de muncă la Inspectoratul de Poliție Bălți, „vândut” cu 1 300 de euro: Mama unui tânăr a mers la Procuratură, iar doi polițiști riscă până la șapte ani de închisoare
2561
I s-a promis că fiul va fi angajat la Inspectoratul de Poliție din Bălți contra sumei de 1 300 de euro, dar a trecut jumătate de an de când a dat banii și acest lucru nu s-a mai întâmplat.
O locuitoare dintr-o suburbie a Bălțiului a mers la procurorii anticorupție și a denunțat doi oameni ai legii care au stors-o de bani în schimbul unei promisiuni false.
Astfel, un angajat al Direcției de patrulare Nord a Inspectoratului General al Poliției și un angajat din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți au fost reținuți, în seara zilei de ieri, chiar în birourile acestora, fiind bănuiți de trafic de influență.
Potrivit procurorilor, începând cu luna iunie 2020, polițiștii au pretins și au primit 900 de euro de la o femeie, susținând că au influență asupra persoanelor publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Bălți și pot intermedia un contract de angajare pentru fiul acesteia în una dintre funcțiile din cadrul acestei instituții.
Ulterior, pentru urgentarea procedurii, au pretins și primit de la mama băiatului încă 5 000 de lei, iar peste puțin timp cei doi polițiști au avut nevoie de încă 3 500 de lei, de această dată pentru a-i determina pe responsabilii din cadrul Comisiei medicale a Spitalului MAI să elibereze concluzia medicală necesară pentru angajare.
Chiar și așa, la mai bine de jumătate de an de când a dat banii, tânărul nu a mai fost angajat, mama acestuia făcând denunț la organele de drept.
Dacă voi fi găsiți vinovați, polițiștii riscă amenzi de până la 200 de mii de lei sau închisoare de până la șapte ani.
Operațiunea de reținere a fost realizată de Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție în comun cu Serviciul Protecție Internă și Anticorupție al MAI.
01.03.2026
22:07
310
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
388
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
386
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
461
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
475
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
633
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
531
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
656
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
784
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
22:07
234
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
358
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
358
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
438
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
455
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
01.03.2026
15:30
0
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
01.03.2026
14:54
608
Cafeaua și starea de spirit: cât de mult te ajută, de fapt, o ceașcă pe zi?
513
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
639
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
764
ULTIMA ORĂ // Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
839
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
862
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
28.02.2026
21:17
847
VIDEO // Un nou RĂZBOI zguduie lume. Filmul celui mai „amplu atac aerian” desfășurat vreodată de Israel, în coordonare cu SUA, împotriva Iranului
28.02.2026
21:04
728
Primă zi de primăvară cu soare și încălzire accentuată în Moldova – 01.03.2026
28.02.2026
17:34
879
Bălți devine Capitala Tineretului 2026: buget de 4 milioane de lei și an plin de proiecte pentru tineri
28.02.2026
17:32
854
Zgomotul rutier nocturn peste 50 dB crește colesterolul și riscul de boli cardiovasculare, arată un amplu studiu european
801
Rogobete anunță Registrul Național de Mastocitoză și promite centre de excelență și terapii inovatoare pentru bolile rare
832
Alexandru Rogobete: În timp ce unii fac circ în Parlament, Ministerul Sănătăţii ridică 22 de spitale noi în România
28.02.2026
13:40
880
Microplasticele din periuța de dinți și ața dentară: cât de mare este, de fapt, riscul pentru sănătate?
28.02.2026
12:31
2538
Ora de vară 2026: Vom dormi mai puțin. Când se schimbă ceasurile și cum ne afectează trecerea la noul program
883
Tur feroviar maraton: patru prieteni autiști au vizitat 70 de stații din West Midlands în doar 12 ore
28.02.2026
08:01
822
Horoscopul zilei 28.02.2026
27.02.2026
22:20
998
Elon Musk acuză OpenAI de periclitarea siguranței utilizatorilor și laudă Grok în depoziția din procesul intentat companiei
27.02.2026
21:28
970
Anthropic se opune Pentagonului: bătălia pentru controlul inteligenței artificiale militare și al supravegherii în masă
27.02.2026
21:02
971
Apple și Netflix își unesc forțele pentru transmiterea în direct a Marelui Premiu al Canadei la Formula 1
27.02.2026
20:46
1008
Moldova se încălzește sâmbătă, 28 februarie 2026
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
1 MDL
1 EUR
20.20
1 USD
17.12
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40

Inapoi














