Un polițist din R. Moldova, care a urcat beat la volan și a omorât o tânără, SCAPĂ de închisoare
2476
Un polițist din nordul R. Moldova care a urcat, vara trecută, beat la volan și a provocat un accident, soldat cu moartea unei pasagere din mașina pe care o conducea și rănirea gravă a celei de-a doua, scapă de închisoare.
Tragedia a avut loc în noaptea spre 10 iulie 2018, pe traseul M-5, lângă satul Recea din raionul Râşcani, după ce poliţistul a urcat beat la volanul unui „BMW”, care-i aparţinea colegului său de serviciu şi cu care a pornit la drum, având în calitate de pasagere încă două tinere. Fără ca să se asigure, acesta a ieşit pe contrasens pentru a efectua o depăşire şi s-a tamponat cu un camion care se deplasa regulamentar.
În urma impactului, una dintre pasagerele „BMW”-ului, în vârstă de 22 de ani, a decedat pe loc, iar cealaltă tânără care se afla împreună cu colegul său pe bancheta din spate a maşinii a fost spitalizată în stare gravă.
Rezultatele testării alcoolscopice au arătat că, în momentul accidentului, poliţistul avea o concentrație de alcool în aerul expirat de 0,33 mg/l, iar în sânge concentraţia de alcool indica 0,77 g/l.
După accident, poliţistul a fost reţinut, iar ultetrior arestat. Atât el, cât şi colegul său de serviciu au fost eliberaţi, la scurt timp, din funcţie.
Recent, pentru „încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, săvârşită în stare de ebrietate”, fostul poliţist a fost condamnat la 5 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare, cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport timp de 5 ani.
Procurorii anunţă că vor contesta sentinţa primei instanţe pe care o consideră ilegală şi insistă pe condamnarea inculpatului la o pedeapsă reală cu închisoare.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
08.11.2026
12:07
08.11.2026
11:33
08.11.2026
09:23
08.11.2026
08:54
08.11.2026
07:45
08.11.2026
06:35
08.11.2026
06:23
08.11.2026
03:44
08.11.2026
01:46
08.11.2026
01:24
08.11.2026
00:38
08.11.2026
00:27
07.11.2026
22:39
07.11.2026
22:16
07.11.2026
21:52
07.11.2026
21:28
07.11.2026
21:08
07.11.2026
21:06
07.11.2026
21:05
07.11.2026
20:00
07.11.2026
18:52
07.11.2026
18:26
07.11.2026
18:05
07.11.2026
18:02
07.11.2026
13:21
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”


















