Un nou MODEL de aderare la UE pentru R. Moldova și alte state candidate. Ce prevede acest mecanism propus de Comisia Europeană
2278
Comisia Europeană a propus miercuri ca ţările candidate la aderarea la Uniunea Europeană, precum R Moldova, Ucraina şi cele din Balcanii Occidentali, să fie integrate blocului comunitar în mod ,,gradual" şi printr-un proces cu măsuri ,,reversibile", iar în paralel să fie reformat mecanismul decizional european în sensul de a diminua aplicarea regulii unanimităţii, astfel încât state individuale sau grupuri mici de state să nu mai poată bloca decizii ce impun în prezent aplicarea acestei reguli, precum cele referitoare la fiscalitate sau politica externă, relatează Agerpres cu referire la DPA şi EFE.
Ideea este de a ,,avansa anumite beneficii şi obligaţii ale apartenenţei la UE" înainta ca ţara respectivă să devină membră cu drepturi depline. O asemenea ,,integrare graduală" trebuie să fie ,,reversibilă", obiectivul fiind de a asigura că atât UE cât şi viitoarele state membre sunt bine pregătite pentru extindere, se arată într-un raport al Comisiei Europene publicat miercuri.
Valurile de extindere care au avut loc începând din 2004 au inclus perioade de tranziţie care le-au permis statelor deja membre să limiteze pentru o perioadă de până la opt ani accesul pe piaţa lor a forţei de muncă în cazul cetăţenilor din noile state membre. Aceste perioade de tranziţie nu au fost reversibile, dar conform noii propuneri a Comisiei ele ar putea deveni, deci ar exista posibilitatea scurtării lor.
Noua abordare a Comisiei oferă ,,direcţii sporite pentru integrare graduală a ţărilor candidate la aderare în politici determinate ale UE, deja înainte de aderarea lor", explică executivul comunitar. Dar, adaugă acesta, accesul deplin pe piaţa UE va necesita ,,aplicarea completă a unicului set cuprinzător de drepturi şi obligaţii, care nu pot fi ,,a la carte" ".
De asemenea, Comisia Europeană aminteşte în documentul său că aderarea la UE este condiţionată de ,,respectarea incontestabilă şi aplicarea continuă a valorilor de bază ale UE", o aluzie la disputele Bruxellesului cu Polonia şi Ungaria pe tema statului de drept.
Liderilor statelor UE deja membre ar urma să le revină sarcina de a stabili concret măsurile, domeniile, etapele şi obligaţiile corespunzătoare unui asemenea proces de aderare graduală.
Însă pentru ca beneficiile aderării să se materializeze, atât UE cât şi statele candidate la aderare ,,trebuie să fie bine pregătite, iar procesul aderării trebuie să se bazeze pe merit", se subliniază în raport.
În cadrul acestei pregătiri Comisia Europeană include şi dorinţa sa de reformare a mecanismului decizional în UE, în sensul luării mai multor decizii prin majoritate calificată şi aplicării mai puţin a regulii unanimităţii, regulă pe care federaliştii susţinători ai transferului de mai multă putere către Bruxelles în detrimentul statelor naţionale ar dori-o eliminată complet.
Susţinând astfel că odată cu creşterea numărului statelor membre în UE aplicarea regulii unanimităţii ar creşte şi riscul unor blocaje decizionale, mai ales asupra politicii externe şi fiscalităţii, Comisia Europeană propune un nou mecanism decizional care să permită apelarea mai mult la adoptarea deciziilor doar prin majoritate calificată, dar cu anumite excepţii care să permită protejarea unor interese naţionale strategice. Majoritatea calificată în prezent înseamnă 15 din cele 27 de state membre şi care să însumeze cel puţin 65% din populaţia UE.
Totuşi, Comisia Europeană nu consideră în raportul său că ar fi necesară revizuirea tratatelor UE, întrucât Tratatul de la Lisabona prevede deja aşa-numitele ,,clauze pasarelă", prin care decizii care în mod normal ar trebui luate prin unanimitate pot fi luate în Consiliul UE doar cu majoritate calificată.
,,Extinderea este o investiţie geopolitică ce va spori greutatea politică şi economică a UE pe scena mondială", a afirmat la prezentarea raportului Maros Sefcovic, vicepreşedinte al Comisiei Europene, care a descris acest document drept ,,primul pas către inevitabilele reforme ale UE care să ne pregătească pentru o Uniune mai mare, cu o serie de schimbări politice în profunzime care vor fi iniţiate la începutul anului 2025".
Actualele state candidate la aderare sunt Ucraina, R. Moldova, Georgia, Albania, Serbia, Muntenegru, Macedonia de Nord şi Bosnia-Herţegovina. Şi Turcia este oficial candidată, dar procesul de aderare a acesteia este îngheţat.
10.04.2026
21:06
357
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
363
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
477
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
360
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
343
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
501
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
454
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
417
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
700
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
525
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
21:06
353
Vreme mai blândă și cer mai acoperit în Republica Moldova, sâmbătă, 11 aprilie 2026
10.04.2026
20:54
359
Femeie din California dă în judecată OpenAI: acuză că ChatGPT i-a alimentat urmăritorul și că firma a ignorat avertismentele de pericol
10.04.2026
19:02
475
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
358
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
342
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
500
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
454
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
417
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
700
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
525
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
629
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
648
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
634
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
620
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
833
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
826
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
784
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
681
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
633
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
745
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
803
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
849
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
755
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
690
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
683
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














