Un nou DEPUTAT PAS în Parlamentul R. Moldova
3647
Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Parlament va avea un nou deputat, după ce parlamentarul Adrian Băluțel a fost numit astăzi de Guvern în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei de Stat.
Locul lui Băluțel ar urma să fie luat de prim-vicepreședintele organizației de tineret al PAS, Alina Dandara.
Alina Dandara, în vârstă de 29 de ani, figurează cu numărul 75 în lista electorală a PAS pentru alegerile parlamentare anticipate din 2021. Tânăra economistă a declarat un venit anual de peste jumătate de milion de lei.
Amintim că membrii Cabinetului de miniștri au aprobat astăzi numirea lui Adrian Băluțel în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei de Stat. Acesta va fi responsabil de monitorizarea realizării obiectivelor prioritare de dezvoltare.
Funcția a fost instituită în urma reorganizării Cancelariei de Stat. Adrian Băluțel este absolvent al Colegiului Europei, programul de masterat în studii europene și relații internaționale. În ultimul an a deținut funcția de deputat în Parlamentul R. Moldova. Anterior, a ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
22:32
27.10.2026
22:08
27.10.2026
21:45
27.10.2026
20:48
27.10.2026
20:21
27.10.2026
19:45
27.10.2026
19:11
27.10.2026
18:59
27.10.2026
18:50
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:48
27.10.2026
18:29
27.10.2026
18:08
27.10.2026
17:34
27.10.2026
17:02
27.10.2026
16:24
27.10.2026
16:17
27.10.2026
16:11
27.10.2026
16:02
27.10.2026
15:07
27.10.2026
14:21
27.10.2026
13:43
27.10.2026
13:42
27.10.2026
13:27
27.10.2026
12:39
27.10.2026
12:23
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
Clasamentul orașelor din America de Nord după calitatea vieții și costuri, relevant și pentru România
Horoscopul zilei 20.10.2026
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău















