Un MITING de proporții este anunțat la Chișinău. Ce vor CERE manifestanții
7449
Peste 10 mii de persoane se vor aduna sâmbătă în Piața Marii Adunări Naționale, unde vor cere Unirea R. Moldova cu România, drept soluție pentru problemele sociale din R. Moldova.
Manifestația va începe la ora 14.00 și este organizată cu ocazia împlinirii a 203 ani de la prima rupere a Moldovei prin pacea ruso-turcă din 16 mai 1812.
Totodată, mai multe organizații civice vor organiza o manifestație stradală amplă pentru a solicita conducerii R. Moldova acelerarea integrării în Uniunea Europeană prin Unirea cu România.
Organizatorii evenimentului consideră că recentele manifestări de nemulțumire ale populației și dorința de a pune capăt corupției și sărăciei au nevoie de o soluție.
„Îi schimbăm de la putere pe unii cu alții și noi rămânem tot mai sărăci și lipsiți de viitor. Unirea cu România este șansa noastră de a ne integra în Uniunea Europeană și de a avea un trai mai bun. După cum a zis președintele Traian Băsescu, e singura noastră cale de a fi parte a spațiului european. Vrem dreptate, vrem Unirea”, a declarat Elena Podoleanu, reprezentanta „Acțiunii 2012”.
Manifestația este autorizată de Primăria municipiului Chișinăului și va dura trei ore, iar marșul va merge în direcția Parlamentului și a Ambasadei Federației Ruse.
Mitingul comemorativ este organizat de Platforma Unionistă „Acțiunea 2012” în colaborare cu „Tinerii Moldovei” și mai multe organizații obștești.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
08.09.2026
20:51
08.09.2026
20:27
08.09.2026
20:20
08.09.2026
20:00
08.09.2026
19:50
08.09.2026
19:26
08.09.2026
18:09
08.09.2026
17:42
08.09.2026
17:27
08.09.2026
16:55
08.09.2026
16:29
08.09.2026
15:39
08.09.2026
15:31
08.09.2026
14:37
08.09.2026
14:22
08.09.2026
14:12
08.09.2026
14:01
08.09.2026
13:34
08.09.2026
12:38
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani


















