07:39:42 11.04.2026
Stiri

Un membru al CSM explică de ce NU au acceptat un dosar penal pe numele Olgăi Cojocaru

Anticorupție 07.06.2016 13:20 Vizualizări2652
 Un membru al CSM explică de ce NU au acceptat un dosar penal pe numele Olgăi Cojocaru

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) au respins astăzi demersul procurorului general interimar, Eduard Harunjen, de pornire a urmăririi penale în privința judecătoarei de la Buiucani, Olga Cojocaru, pentru că dosarul în care este acuzată că ar fi admis ilegalități se află încă în examinarea ei.

Explicația vine de la membrul CSM, Teodor Cârnaț. Potrivit lui, Olga Cojocaru examinează deja de trei ani dosarul lui Grigore Gacikevici, iar dacă se decidea acum pornirea urmăririi penale în privința magistratei, acest lucru ar fi putut fi interpretat drept presiune din partea procurorilor asupra judecătorului.

Totuși, Cârnaț afirmă că el a avut o altă opinie. „Eu am considerat că, din moment ce există o bănuială că judecătoarea a încălcat legea din punct de vedere al termenului arestului, trebuie acceptat avizul procurorului. Această părere a fost însă împărtășită de minoritate”, a explicat membrul CSM.

Amintim că Procuratura Generală a dezvăluit astăzi că magistrata Judecătoriei Buiucani, Olga Cojocaru, este bănuită de procurori de pronunțarea cu bună știință a unei încheieri contrare legii. Este vorba despre decizia judecătoarei de a respinge demersul Procuraturii Anticorupţie privind aplicarea, în privinţa fostului preşedinte al Comitetului de creditare a „Băncii de Economii”, Grigore Gacikevici, a măsurii – arestul preventiv pentru 30 de zile și de eliberare a bănuitului din sala de judecată, asta chiar dacă termenul de arest preventiv, aplicat anterior în privinţa acestuia, nu expirase.

Acum o săptămână, CSM a acceptat pornirea urmăririi penale în privința judecătoarei Curții de Apel Chișinău, Domnica Manole, acuzată că ar fi decis ilegal obligarea CEC să organizeze referendumul republican pentru care și-au dat semnătura 400 de mii de cetățeni.

Ulterior, Teodor Cârnaț a declarat că are bănuieli rezonabile că această hotărâre luată de judecatorul Domnica Manole a fost influențată de cineva.

„Pentru a exclude bănuiala, trebuie organizată o urmărire penală din partea Procuraturii”, a declarat Cârnaț în cadrul unei emisiuni TV.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
10.04.2026 08:16 708 Horoscopul zilei 10.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.12 1 USD 17.24 1 RON 3.95 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte