Un judecător CONTROVERSAT a fost reţinut de procurorii anticorupţie. Este cercetat pentru ÎMBOGĂŢIRE ILICITĂ
4299
captură jurnaltv.md
Judecătorul Oleg Melniciuc, care a fost protagonistul mai multor reportaje în ultimii ani, a fost reținut astăzi de către procurorii anticorupţie. Oamenii legii au efectuat percheziţii în biroul acestuia de la Judecătoria Chişinău.
Şeful Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, a declarat pentru „Moldova Curată” că Oleg Melniciuc a fost reținut din momentul în care au început perchezițiile şi că este cercetat în cadrul unui dosar deschis de procurori pentru îmbogățire ilicită.
Acţiunea a avut loc după ce Consiliului Superior al Magistraturii a autorizat demersul procurorilor privind efectuarea acțiunilor de anchetă în privința lui Melniciuc.
Magistratul ar deține mai multe bunuri înregistrate pe numele rudelor sale. Pentru anul 2016, Oleg Melniciuc a indicat în declarația de venituri și interese personale, pe lângă salariul de la Judecătorie și cel din activitatea didactică, prestată prin cumul la Universitatea de Stat, și o donație de 300 de mii de lei de la mama sa, care este pensionară și are acum 79 de ani.
Judecătorul locuiește cu familia sa (soția și patru copii) într-o casă la sol în municipiul Chișinău, deține o altă casă, moștenită de la părinți, iar în anul 2015 a dobândit, la preț preferențial - 29 520 de euro - un spațiu comercial de 82 de metri pătrați la parterul unui bloc construit în același an pentru asigurarea cu locuințe a angajaților Judecătoriei Râșcani și Curții Constituționale.
Ziarul de Gardă a scris, în anul 2014, că mama lui Oleg Melniciuc deține câteva spații nelocative, în Chisinău, care ar valora în total patru milioane de lei. Întrebat dacă nu cumva aceasta ar fi o formă de camuflare a proprietăților sale pentru a evita suspiciunile de îmbogățire ilicită, Oleg Melniciuc a răspuns: „Pe cine sunt scrise, aceluia aparţin. Ele nicidecum nu se vând. Dle, eu dacă aveam legătură cu ele, le cumpăram demult şi le înscriam pe mine. Casa am declarat-o. Lotul de pământ a fost al meu, primit de la Primăria Chişinău şi donat mamei. Aşa au fost nişte circumstanţe de familie, nişte datorii… Acum el se dă în arendă. Nu sunt la curent cu ce se întâmplă cu spaţiile locative. Ştiu doar că terenul se dă în arendă, se plăteşte arenda şi se achită impozite”.
Mama lui Oleg Melniciuc s-a ales, de asemenea, cu un apartament în blocul de pe strada Hristo Botev din sectorul Botanica, destinat angajaților Judecătoriei Râșcani și celor ai Curții Constituționale. După ce inițial spunea că rudele sale au procurat apartamentele la preț de piață, ulterior, când Procuratura Anticorupție a pornit un proces penal pe acest caz, magistratul a declarat că mama sa a cumpărat apartamentul la care a renunțat judecătoarea Ludmila Ursu.
Oleg Melniciuc a devenit președinte al Judecătoriei sectorului Râșcani al municipiului Chișinău în anul 2013, iar la finele anului 2016, după reorganizarea sistemului de judecătorii, a candidat la funcția de vicepreședinte al Judecătoriei Chișinău. Candidatura acestuia a fost respinsă de preşedintele Igor Dodon.
28.05.2013
13:48
1272
Liber în Hong Kong pentru demnitarii moldoveni
06.04.2026
10:21
532
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
03.04.2026
10:53
1557
Studenți de la șase universități din România și Republica Moldova au descoperit culisele Procuraturii Generale a Republicii Moldova
02.04.2026
10:41
1634
Tâlhari mascați, condamnați la ani grei de închisoare pentru atacul brutal asupra a doi bătrâni din Durlești
01.04.2026
15:57
1684
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
12:34
1205
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
11:24
1601
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
31.03.2026
17:24
1420
Procuror și trei polițiști, reținuți pentru pretinderea a 400 000 de dolari mită într-un dosar de spălare de bani
31.03.2026
11:09
1415
Două femei din Drochia, condamnate pentru coruperea alegătorilor la prezidențialele din 2024 și referendum
31.03.2026
09:38
1579
Avocat din Chișinău, trimis în judecată pentru trafic de influență într-un dosar de violență în familie
06.04.2026
17:43
244
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
233
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
254
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
421
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
381
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
340
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
406
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
464
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
526
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
549
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
552
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1025
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
959
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1076
Horoscopul zilei 05.04.2026
1210
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1070
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
1503
Micul dejun recomandat de cardiologi: combinația simplă care îți protejează inima
1177
Război „Terminator” pe frontul ucrainean: mii de misiuni lunar cu roboți tereștri care schimbă regulile luptei
04.04.2026
15:21
1137
Târg educațional la Universitatea „Alecu Russo” apropie absolvenții din Bălți și Sîngerei de universitățile din Moldova
04.04.2026
12:38
1137
Olimpiada Republicană la engleză și spaniolă adună 230 de elevi din toată țara la Chișinău
04.04.2026
08:15
1259
Horoscopul zilei 04.04.2026
03.04.2026
23:56
1468
Giganții AI pompează miliarde în centrale pe gaze pentru centrele de date, dar joacă un pariu riscant pe o resursă finită
03.04.2026
23:21
1359
Republica Moldova își consolidează reforma întreprinderilor de stat cu sprijinul OCDE pentru creșterea competitivității economice
03.04.2026
21:04
1232
Tesla își ia adio de la Model S și Model X și pariază viitorul pe Cybercab și robotul Optimus
03.04.2026
20:41
1325
Moldova se pregătește de o sâmbătă mai caldă și mai senină – 04.04.2026
FOTO // Un model din R. Moldova, noua iubită a celebrului actor american Sean Penn. Cei doi au fost suprinși sărutându-se pe străzile din Madrid
Jim Carrey a desenat o caricatură a Melaniei Trump care a pus Twitter-ul pe jar
Cât valorează inelul de logodnă personalizat primit de Maria Sharapova
Cum le-a schimbat trecerea timpului pe cele mai frumoase actrițe de la Hollywood. Imagini vechi de peste 20 de ani
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.61
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














