Un fost polițist riscă să facă PUȘCĂRIE, după ce cerut de la un șofer 2 200 de euro pentru a-i soluționa favorabil dosarul penal
1961
Un fost ofițer de urmărire penală din cadrul Inspectoratului de Poliție Ocnița riscă să facă pușcărie, după ce ar fi pretins 2 200 de euro de la o persoană, pentru a o ajuta să-și soluționeze un dosar penal pornit pe faptul conducerii automobilului în stare de ebrietate alcoolică avansată. Bărbatul a fost reținut pentru 72 de ore.
Inițial, ofițerul de urmărire penală ar fi pretins de la denunțător 1 800 de euro în schimbul influențării unor magistrați ai Judecătoriei Edineț și determinării acestora de a emite o decizie favorabilă în dosar. Soluția pozitivă a constat în sancționarea contravențională a persoanei - 140 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității, fără a o lipsi de dreptul de a conduce mijlocul de transport.
După ce sentința instanței a fost contestată de procuror la Curtea de Apel Bălți, anchetatorul ar mai fi pretins 400 de euro pentru a organiza menținerea sentinței în instanța de recurs.
Procurorii anticorupție au efectuat astăzi acțiuni de urmărire penală la fostul anchetator, iar de la domiciliul acestuia au fost ridicate mai multe probe.
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
05.11.2026
18:44
05.11.2026
18:27
05.11.2026
18:26
05.11.2026
17:56
05.11.2026
17:51
05.11.2026
17:32
05.11.2026
17:16
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor
















