Un cetățean din Turcia, care a venit în R. Moldova să se logodească, RĂPIT la Călărași
1892
Un cetățean turc în vârstă de 48 de ani, care a venit în R. Moldova pentru a se logodi cu o moldoveancă pe care o cunoscuse pe rețelele de socializare, a fost răpit.
Străinul a fost convins de trei inși să iasă în stradă, prezentându-se ca fiind angajaţi ai Poliţiei. La scurt timp, aceştia au forţat bărbatul să urce într-o maşină, unde l-au legat, lovit şi transportat într-o casă din satul Lipnic, raionul Ocniţa.
La destinaţie, agresorii au continuat să-l bată, imobilizându-l cu bandă adezivă şi o funie. Aceștia i-au luat victimei toate bunurile pe care le avea asupra sa - acte, bani, carduri bancare, accesorii, telefon şi un laptop, estimate la 186 de mii de lei.
În continuare, prin ameninţări cu răfuiala fizică, aceştia i-au cerut cetăţenaului turc să le comunice unde sunt restul banilor, dar şi codurile cardurilor bancare.
Victima a stat imobilizată în casa respectivă timp de două zile, reuşind, într-un final, să se elibereze de sine stătător şi să-i alerteze pe oamenii legii.
Răpirea a avut loc pe 22 februarie 2018, iar procurorii anunță că, recent, unul dintre răpitori, un locuitor al raionului Donduşeni în vârstă de 29 de ani, a fost condamnat la 5 ani şi jumătate de închisoare.
Procurorii, care au solicitat condamnarea inculpatului la 12 ani de detenţie, anunţă că vor contesta sentinţa primei instanţe, pe care o consideră prea blândă.
La scurt timp după crimă, inculpatul a fost reţinut, iar ceilalţi trei complici au reuşit să fugă, fiind anunţaţi în căutare. Între timp, unul dintre indivizi a fost reţinut în Franţa, urmând a fi extrădat în curând autorităţilor din Republica Moldova, iar în privinţa unui alt membru al grupării criminale urmărirea penală a fost disjunsă într-o procedură separată, acesta fiind judecat în prezent şi pentru un omor comis în raionul Floreşti.
24.03.2025
12:32
05.09.2020
17:44
18.08.2020
11:57
27.07.2020
17:00
10.07.2020
13:51
10.07.2020
08:30
01.07.2020
12:13
24.06.2020
11:46
23.06.2020
17:30
19.06.2020
16:36
01.11.2026
19:59
01.11.2026
19:48
01.11.2026
19:45
01.11.2026
17:34
01.11.2026
14:36
01.11.2026
11:56
01.11.2026
09:33
01.11.2026
08:08
01.11.2026
06:20
31.10.2026
23:07
31.10.2026
20:31
31.10.2026
20:28
31.10.2026
18:55
31.10.2026
18:51
31.10.2026
18:38
31.10.2026
18:14
31.10.2026
17:34
31.10.2026
16:47
31.10.2026
15:56
31.10.2026
14:00
31.10.2026
13:53
31.10.2026
13:17
31.10.2026
12:36
31.10.2026
09:31
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
Moldova, pe locul 155 în clasamentul contribuțiilor la ONU

















