Un candidat la funcția de președinte reacționează la învinuirile Maiei Sandu: „Aplică ea însăși duble standarde”
1434
odoras.md
După ce Maia Sandu a acuzat, ieri, Comisia Electorală Centrală de faptul că nu ar fi verificat minuțios listele de subscripție ale ultimilor patru concurenți înscriși în cursa electorală, candidatul independent la funcția de președinte, Silvia Radu, i-a reproșat că numele său a fost folosit „nepotrivit și nejustificat”.
„Regret faptul că unii candidați vorbesc de duble standarde, în timp ce ei înșiși le aplică. Aici mă refer la furtul miliardului și doamna Maia Sandu, care făcea parte din Guvern când s-a produs frauda bancară. Îmi pare rău că cineva încearcă să-și mărească șansele electorale atacând alți competitori electorali. Mă refer la mine, când mi-a fost folosit numele într-un context categoric nepotrivit și nejustificat. Specificul politicienilor din Republica Moldova, spre regret, este că ei aplică tehnici de ponegrire a altor candidați; un motiv în plus pentru cetățenii Republicii Moldova să-și aleagă în funcția de președinte al statului o persoană care nu face parte din cercul partidelor politice și al grupurilor de interese. Funcția de președinte trebuie să aparțină poporului”, este replica făcută publică de Silvia Radu.
Menționăm că Maia Sandu s-a referit în special la cazul Maiei Laguta, printre listele căreia s-ar fi regăsit și listele altui candidat, dar și la faptul că aceasta a prezentat liste de subscripție goale, dar ștampilate de primării, lucru contrar legislației.
18.11.2025
17:36
1885
Dodon „înfige un cuțit în spate” Ucrainei, după ce ani la rând a evitat să condamne RĂZBOIUL sângeros pornit de Putin. Cercetat în mai multe dosare PENALE, socialistul e preocupat de corupția din Ucraina și cere RUPEREA relațiilor cu Kievul
18.10.2025
18:55
8689
ULTIMA ORĂ // S-a ales praful din ,,patrioții" Moscovei în R. Moldova. Voronin îi aplică lovitura de grație lui Dodon, după ce în plină campanie a dezvăluit că socialistul ar fi luat 860 de mii de euro de la Plahotniuc
16.10.2025
18:31
7412
Partidul lui Ion Chicu se DEZINTEGREAZĂ? Unul dintre greii formațiunii părăsește PDCM
30.09.2025
15:38
9420
VIDEO // „Patriotul” Dodon, foc și pară după ce a PIERDUT lamentabil parlamentarele. Acesta s-a RĂSTIT la un jurnalist din România, pentru că a vrut să ia o declarație în ROMÂNĂ de la Starîș: „Continuați în RUSĂ, lasă-i să învețe, le va trebui”
29.09.2025
12:53
7405
Așa-zisul bloc patriotic se DESTRAMĂ? La mitingul de „amploare” anunțat au participat în jur de 200 de oameni și a durat ZECE minute. Socialistul, după ce PAS și-a asigurat din nou MAJORITATEA parlamentară: „Poporul se trezește”
26.09.2025
21:23
6096
Lovitură dură pentru Șor. Partidul ,,Moldova Mare" condus de Victoria Furtună a fost EXCLUS din cursa parlamentară
26.09.2025
16:35
10404
VIDEO // Cu LACRIMI în ochi, Chirtoacă îi îndeamnă pe colegii săi din PL să voteze cu PAS la alegerile de duminică: „Având în vedere circumstanțele actuale nu aș vrea să distrugem și următorii 25 de ani din istoria noastră prin alegeri greșite”
26.09.2025
15:44
5221
VIDEO // Dodon și Șor au bătut palma? Oligarhul condamnat anunță de la Moscova că va fi viitorul PREMIER al R. Moldova, după ce va înlăturat PAS de la putere
26.09.2025
13:59
5122
Așa-zisul bloc patriotic format la Moscova se DESTRAMĂ înainte de alegeri. Irina Vlah și oamenii săi, EXCLUȘI de pe LISTA parlamentară
26.09.2025
10:30
4792
VIDEO // Ilan Șor a dat COMANDA - rețeaua criminală, finanțată de la Moscova, MOBILIZATĂ să lucreze pentru așa-zisul bloc patriotic al lui Dodon, Tarlev, Vlah și Voronin. Activiștii lui Șor sunt REVOLTAȚI: „Nu voi vota pentru acești pede...”
21.11.2025
15:46
1
ANALIZĂ // Traficul cu ARMAMENT la frontiera moldo-română, o OPERAȚIUNE sub steag fals. Incidentul a fost alimentat de unii politicieni de la Chișinău, iar apoi exploatat de propaganda rusă
21.11.2025
15:39
311
Refuz ferm al Ucrainei și europenilor față de concesiile din planul SUA-Rusia pentru pace
21.11.2025
15:31
287
Noi REȚINERI în cazul traficului de ARME, muniții și dispozitive militare la hotarul R. Moldova cu România
21.11.2025
15:12
233
Elevii din școlile minorităților naționale vor primi nota maximă la română dacă dovedesc competențe avansate
21.11.2025
15:08
225
Republica Moldova și ONU colaborează pentru întărirea coeziunii sociale și dezvoltarea durabilă
21.11.2025
14:57
289
Consilier de rang înalt al Ucrainei dezminte susținerea planului de pace al administrației Trump
21.11.2025
14:53
240
Zelenski, dialog crucial cu liderii europeni despre planul american pentru Ucraina
21.11.2025
13:10
316
Maia Sandu discută cu Alain Berset și anunță prioritățile Moldovei la conducerea Consiliului Europei
21.11.2025
12:55
292
Alertă Europol: Copiii, recrutați de mafie prin jocuri video pentru misiuni violente și spionaj în Europa!
21.11.2025
12:37
422
Guvernul francez clarifică poziția față de declarațiile controversate ale generalului Mandon privind confruntarea cu Rusia
21.11.2025
12:17
330
Moldova și China deschid noi orizonturi educaționale și culturale printr-un parteneriat strategic
21.11.2025
11:59
298
Republica Moldova face pași importanți către integrarea completă în Erasmus+ și îmbunătățirea sistemului educațional național
21.11.2025
10:58
459
Washingtonul pune presiune pe Kiev pentru un acord de pace rapid, dar Ucraina rezistă concesiilor majore promovate de SUA și Rusia
21.11.2025
10:34
491
Planul de pace propus de Trump pentru Ucraina: Ce concesii ar putea cere Rusia?
21.11.2025
10:00
493
Plan controversat al SUA pentru pace în Ucraina: Regiuni cheie cedate Rusiei și restricții pentru Kiev
21.11.2025
07:54
420
Horoscopul zilei 21.11.2025
21.11.2025
07:34
502
Zelenski: Rolul crucial al SUA în asigurarea unei păci demne între Ucraina și Rusia
21.11.2025
06:22
573
Valurile investițiilor în apărare nu se opresc, indiferent de potențiale acorduri de pace pentru Ucraina
20.11.2025
23:28
695
UE impune interdicții stricte asupra voiajelor turistice către Rusia în cadrul noului pachet de sancțiuni
20.11.2025
22:49
809
Rusia revendică controlul orașului strategic Kupiansk în prezența lui Putin în estul Ucrainei
20.11.2025
22:22
661
Zelenski deschis la dialog cu Trump despre planul de pace american, în timp ce UE rămâne precaută față de concesiile propuse în favoarea Rusiei
20.11.2025
19:45
530
Ministerul Educației inițiază pilotarea programelor multilingve în școli pentru anii 2025-2028
20.11.2025
18:39
610
Noi oportunități educaționale: Ministerul Educației invită școlile la un program multilingv 2025–2028
658
Premierul Alexandru Munteanu și Ambasadorul Greciei discută despre proiectele comune și integrarea europeană a Republicii Moldova
20.11.2025
17:32
731
Primarii din toată țara discută prioritățile locale cu MIDR pentru accelerarea dezvoltării comunitare
20.11.2025
17:21
597
Rusia returnează Ucrainei 1.000 de cadavre ale soldaților ucraineni căzuți pe front
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.75
1 USD
17.15
1 RON
3.88
1 RUB
0.21
1 UAH
0.41



Inapoi














