Un bărbat a murit după ce s-a înecat cu un cârnat. Momentul banal când a început să se sufoce
1300
Un bărbat din comuna Moldovița, județul Suceava a murit duminică, 9 iunie, după ce s-a înecat cu un cârnat.
El se afla în fața unui magazin alimentar când s-a înecat cu mâncare, conform Monitorul de Suceava.
Secția Rurală de Poliție Vama a fost alertată în duminică, 9 iunie, în jurul orei 17:15 de către un asistent de la Serviciul de Ambulanță Județean Suceava, care a informat că a constatat decesul bărbatului, pe terasa unui magazin local.
În urma anchetei, polițiștii au stabilit că bărbatul a mers la magazinul local, unde a stat pe terasă și a consumat alcool.
Suceveanul a mușcat dintr-o bucată de cârnat și la scurt timp a început să se sufoce. Pe lângă el se aflau două femei, iar una dintre el a încercat să-i acorde primul ajutor.
Martorele au sunat imediat la 112, și imediat la fața locului s-au prezentat medicii, care au constatat că bărbatul a aspirat pe căile aeriene superioare bucăți de carne.
El se afla în stop cardio respirator și chiar dacă a fost resuscitat 40 de minute nu a mai putut fi salvat.
În acest caz, Poliția a deschis un dosar penal în cadrul căruia va continua cercetările. De asemenea, a dispus efecturea necropsiei, unde se va stabili cauza exactă a morții.
10.12.2025
14:16
69
SONDAJ // PAS pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la peste două luni după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
10.12.2025
14:02
198
Londra impune sancțiuni pentru manipularea informațiilor orchestrată de Rusia și Chinezii acuzați de atacuri cibernetice
10.12.2025
13:46
223
Ziua Drepturilor Omului: Educația, un pilon esențial pentru o societate echitabilă
10.12.2025
12:50
388
Lavrov critică administrația Trump pentru extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei și avertizează asupra căutării globale de alternative de plată
10.12.2025
11:58
261
Dan Perciun laudă rolul vital al jurnaliștilor de investigație la expoziția Ziarului de Gardă dedicată Zilei Internaționale Anticorupție
10.12.2025
11:54
413
Tragedie pentru armata britanică: un militar și-a pierdut viața în Ucraina departe de front, în timpul testării unor echipamente defensive ucrainene
10.12.2025
11:47
475
Caz cutremurător în Chișinău: cuplu condamnat la 18 ani pentru omor, despăgubiri uriașe familiei victimei
411
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri în dialog cu ambasadoarea Bulgariei despre reintegrarea Republicii Moldova
10.12.2025
09:10
400
Chișinăul cere stoparea presiunilor asupra școlilor românești din Transnistria în contextul dialogului bilateral privind educația
10.12.2025
08:29
505
Horoscopul zilei 10.12.2025
10.12.2025
14:16
0
SONDAJ // PAS pe PRIMUL loc în preferințele moldovenilor la peste două luni după alegerile parlamentare. „Aternativa” lui Ceban, Tkaciuk, Chicu și Stoianoglo, DEPĂȘITĂ de formațiunea lui Vasile Costiuc
10.12.2025
14:02
173
Londra impune sancțiuni pentru manipularea informațiilor orchestrată de Rusia și Chinezii acuzați de atacuri cibernetice
10.12.2025
13:46
207
Ziua Drepturilor Omului: Educația, un pilon esențial pentru o societate echitabilă
10.12.2025
12:50
368
Lavrov critică administrația Trump pentru extinderea sancțiunilor împotriva Rusiei și avertizează asupra căutării globale de alternative de plată
10.12.2025
11:58
252
Dan Perciun laudă rolul vital al jurnaliștilor de investigație la expoziția Ziarului de Gardă dedicată Zilei Internaționale Anticorupție
10.12.2025
11:54
390
Tragedie pentru armata britanică: un militar și-a pierdut viața în Ucraina departe de front, în timpul testării unor echipamente defensive ucrainene
10.12.2025
11:47
467
Caz cutremurător în Chișinău: cuplu condamnat la 18 ani pentru omor, despăgubiri uriașe familiei victimei
393
Viceprim-ministrul Valeriu Chiveri în dialog cu ambasadoarea Bulgariei despre reintegrarea Republicii Moldova
10.12.2025
09:10
396
Chișinăul cere stoparea presiunilor asupra școlilor românești din Transnistria în contextul dialogului bilateral privind educația
10.12.2025
08:29
504
Horoscopul zilei 10.12.2025
10.12.2025
06:09
513
Tensiuni acuzatoare la Dublin: Drone suspectate în timpul vizitei lui Zelenski, Moscova în centrul discuțiilor
10.12.2025
02:36
762
Ucraina pregătește noi propuneri de pace pentru SUA, iar Zelenski condiționează organizarea alegerilor de garanțiile de securitate oferite de americani
10.12.2025
01:37
671
Papa Leon al XIV-lea avertizează: Fără Europa, pacea în Ucraina este doar un vis nerealist!
10.12.2025
01:06
757
Trump presează pentru un acord rapid Ucraina-Rusia: Zelenski cere timp în fața presiunilor americane și temerilor europene
09.12.2025
23:56
665
Președintele Nicușor Dan își exprimă rezervele privind dorința Rusiei de pace și subliniază importanța sprijinului european pentru Ucraina
09.12.2025
22:48
864
Republica Moldova cere din nou energie electrică de urgență, cu tarife mai mari, din cauza limitelor de conectare cu România
09.12.2025
20:27
786
Vremea se încălzește semnificativ pe 10 decembrie 2025
09.12.2025
19:05
694
Zelenski caută sprijin european în fața presiunilor lui Trump pentru un acord de pace favorabil Moscovei
09.12.2025
18:31
829
Mutarea sediului TurkStream din Olanda în Ungaria: o manevră strategică pentru evitarea sancțiunilor și asigurarea aprovizionării cu energie în contextul conflictului din Ucraina
09.12.2025
17:17
819
Americanii de la Critical Metals se unesc cu România pentru o uzină strategică de prelucrare a pământurilor rare
09.12.2025
16:45
867
România NU admite ca cetățenii R. Moldova să rămână în BEZNĂ din cauza bombardamentelor armatei lui Putin. „Moldelectrica” a solicitat din nou energie electrică de avarie de peste Prut
704
Chișinăul găzduiește conferința AUAI: Dezbateri intense privind viitorul sistemelor de irigare în Moldova
09.12.2025
15:43
707
Studenții promovează integritatea academică printr-un flashmob cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție
09.12.2025
15:27
726
Relații economice în creștere cu România: Vicepremierul Osmochescu discută strategii de cooperare și digitalizare la Chișinău
09.12.2025
14:30
756
Moldova își intensifică eforturile de diversificare a surselor de energie, depășind incertitudinile globale
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
19.78
1 USD
16.99
1 RON
3.89
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














