Un artist CELEBRU a MURIT. Medicii nu au mai avut ce să facă
1451
Cântăreţul britanic Joe Cocker a murit, luni, la vârsta de 70 de ani, anunţă surse citate de BBC News online.

Cântăreţul britanic, al cărui nume oficial este John Robert Cocker, a decedat la vârsta de 70 de ani, din cauza complicaţiilor generate de un cancer pulmonar.
Decesul a fost confirmat de echipa de impresariat a artistului.
Joe Cocker s-a născut în localitatea britanică Sheffield, dar înaintea vârstei de 30 de ani s-a mutat în Statele Unite. A devenit celebru în anul 1964 şi a produs 40 de albume.
Dincolo de modul unic în care interpreta melodiile - a primit chiar un premiu Grammy în 1983 pentru „Up Where We Belong” -, Cocker a rămas în memoria tuturor ca un împătimit al fotbalului. Nu şi-a ascuns niciodată simpatia pentru Sheffield United, formaţie pe care a susţinut-o necondiţionat indiferent de liga în care aceasta evolua (în acest moment, „săbiile" sunt în liga a treia engleză).
Deşi sâcâit de boală, Joe Cocker a continuat să lupte şi să îşi ducă existenţa aşa cum ştia el mai bine: pe scenă. Anul trecut albumul său a ajuns pe locul 1 în Germania. În iunie 2013 a susţinut şi ultimul concert, în Londra, scrie mediafax.ro.
„Un talent imens, un adevărat star. Adora să fie pe scenă şi să îi bucure pe oameni. Oricine l-a văzut nu îl va uita vreodată. Din punctul meu de vedere, fără niciun dubiu e cea mai bună voce rock/soul pe care a dat-o Marea Britanie vreodată"
Barrie Marshall, agentul său
11.09.2024
18:01
25.01.2021
18:29
19.01.2021
19:57
18.01.2021
20:00
31.12.2020
13:52
18.12.2020
17:59
16.12.2020
19:59
03.12.2020
16:37
02.12.2020
18:30
01.12.2020
19:29
27.11.2020
19:30
23.11.2020
17:55
28.10.2026
14:06
28.10.2026
13:54
28.10.2026
13:48
28.10.2026
13:27
28.10.2026
13:22
28.10.2026
13:07
28.10.2026
12:58
28.10.2026
12:53
28.10.2026
12:46
28.10.2026
12:45
28.10.2026
12:41
28.10.2026
12:22
28.10.2026
11:43
28.10.2026
11:42
28.10.2026
11:02
28.10.2026
10:18
28.10.2026
09:58
28.10.2026
09:33
28.10.2026
09:20
28.10.2026
08:37
28.10.2026
08:19
28.10.2026
04:43
28.10.2026
04:02
28.10.2026
02:37
27.10.2026
23:52
27.10.2026
22:32
INVESTIGAȚIE // Centrul secret al GRU de la Tiraspol: Oamenii, canalele de Telegram și propaganda din spatele protestului anti-Chișinău
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
Bănuit că a cerut 7.500 de euro pentru influențarea unui dosar de conducere în stare de ebrietate: percheziții la Chișinău
Premierul Vasile Tofan a avut o convorbire telefonică cu omologul său român, Luca Niculescu. Noul prim-ministru al României, invitat la Chișinău
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României















