Un analist politic de la Bucureşti compară regimul lui Dodon cu regimul sovietic din anii ’50: „Dodon a acționat în cazul Gațcan precum NKVD-ul lui Stalin”
1762
Fostul consilier de stat al preşedintelui Traian Băsescu, consultantul politic Cristian Hriţuc, consideră că „regimul Dodon a ajuns precum regimul sovietic din anii 50, când opozanţii dispăreau peste noapte”. Mai exact, expertul se referă la cazul disparţiei deputatului Ştefan Gaţcan, despre care spune că seamăna identic cu acţiunile făcute „de NKVD-ul lui Stalin”.
„Regimul Dodon a ajuns precum regimul sovietic din anii 50, când opozanții dispăreau peste noapte. Toată povestea din aceste zile, demisia lui Gațcan, urmărirea lui în trafic de către doi deputați PSRM, oprirea și amenințările, aducerea în birourile partidului, obligarea acestuia să semneze renunțarea la mandat și scoaterea acestuia din țară sunt acțiuni care seamăna identic cu cele făcute de NKVD-ul lui Stalin”, a scris pe Facebok analistul Cristian Hrițuc, citat de gandul.info.
Sursa citată mai arată că Dodon ar fi disperat să nu piardă alegerile.
„Disperarea lui Dodon de a nu pierde puterea în pragul alegerilor prezidențiale l-a împins la gesturi extreme. Acesta este un moment în care Vestul ar trebui să aplice sancțiuni Republicii Moldova. Nu poți să ai un Acord de Asociere cu un stat în care deputații sunt sechestrați, obligați să semneze acte și după aceea scoși din țară forțat.
Dacă și în condițiile astea, Maia Sandu și opoziția din țară nu înțeleg că este vital ca regimul Dodon să fie dărâmat cât mai repede, dacă nu înțeleg că Republica Moldova este în pericol să ajungă stat bananier, atunci își merită soarta”, mai scrie Hrițuc.
23.12.2025
12:55
230
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
328
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
319
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
485
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
630
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
882
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
23.12.2025
07:31
793
Omul care are mai mulți bani decât România, Bulgaria, Ungaria și R. Moldova la un loc
22.12.2025
20:23
787
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
580
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
702
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
23.12.2025
12:55
209
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
309
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
307
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
476
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
626
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
875
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
782
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
577
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
699
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
724
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
660
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
707
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
22.12.2025
15:32
714
Captură impresionantă de droguri sintetice în Chișinău: Un bărbat reținut cu PVP în valoare de 7 milioane de lei
22.12.2025
15:23
644
Satisfacția studenților la universitățile din Moldova în ușoară creștere, dar favoritismul și problemele de integritate persistă
22.12.2025
14:37
799
Maia Sandu stabilește prioritățile de politică externă ale Republicii Moldova, cu focus pe aderarea la UE și parteneriate strategice globale
22.12.2025
13:02
779
Condamnare drastică pentru un bărbat din Călărași care și-a agresat sora și a atacat partenerul acesteia cu toporul
22.12.2025
12:21
693
Fonduri substanțiale pentru modernizarea grupurilor sanitare din școli: concurs de proiecte lansat de MEC pentru 2026
22.12.2025
12:11
676
Escroc din Chișinău, condamnat la 7 ani pentru înșelăciuni cu locuri de muncă false și promisiuni de motorină ieftină
22.12.2025
11:13
913
General rus din Statul Major, ucis în sudul Moscovei; anchetatorii investighează implicarea serviciilor speciale ucrainene
22.12.2025
08:04
708
Horoscopul zilei 22.12.2025
22.12.2025
07:02
1040
Negocieri fructuoase la Miami între SUA și Ucraina pentru pace și securitate
21.12.2025
22:20
1116
Discuții cruciale între Starmer și Trump pentru pacea în Ucraina: Detalii despre noul ambasador în SUA
21.12.2025
20:33
1207
Putin nu renunță la ambițiile sale: întreaga Ucraină și fostele teritorii sovietice în vizor, spun serviciile secrete americane
21.12.2025
18:17
1169
Prognoza Meteo pentru Săptămâna 22-28 Decembrie 2025
21.12.2025
12:59
988
Kremlinul critică modificările europene și ucrainene la propunerile SUA privind pacea în Ucraina
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
1 MDL
1 EUR
19.85
1 USD
16.92
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














