Ultimul SECRET al lui Nicu Ceauşescu! A fost păstrat timp de 40 de ani
4555
Sursa: libertatea.ro La mijlocul anilor 70, baza militară de la Bobocu, judeţul Buzău, s-a transformat peste noapte într-un loc extrem de bine păzit pentru Nicu Ceauşescu, fiul cuplului dictatorial Nicolae şi Elena Ceauşescu. Cel supranumit de popor „Prinţişorul” şi-a dorit să facă armata la aviaţie, la scurt timp după ce primise cadou un avion de mici dimensiuni de la regina Angliei.
Astfel, în 1976 se instituia la Bobocu o adevărată Omerta pe perioada cât fiul dictatorilor urma să-şi ia brevetul de zbor la termen redus. Timp de 40 de ani au ţinut la secret foştii colegi ai lui Nicuşor Ceauşescu aventurile pe care copilul de suflet al lui Ceauşescu le-a avut la şcoala de aviaţie de la Buzău.
Piloţii care l-au avut coleg pe copilul dictatorilor au trăit o adevărată tragicomedie, timp de şase luni, presărată cu ameninţări venite de la securişti, dar şi cu poveşti ieşite din comun.
„Când au aflat că vine Nicuşor, ne-au făcut rapid instructajul și ne-au spus că fără poker, distracţii sau bancuri că altfel toată lumea zboară în frunte cu mine! Ne-a ameninţat comandantul. Numai să sufle careva şi o să vă blestemaţi zilele”, povesteşte comandorul în rezervă Marcel Smoleanu, vicepreşedinte A.R.P.I.A., filiala Buzău, şi redactor la revista Aripi Buzoiene.
Secretul era absolut şi nimeni n-a avut curajul până acum să încalce consemnul dat de Securitatea lui Ceauşescu despre stagiul militar al lui Nicuşor. Abia acum s-a aflat cum stabilimentul aerian s-a transformat rapid într-un cuibuşor de nebunii.
„El venise să facă şi armata, dar era interesat mai mult să-şi ia brevet de zbor pentru avionul primit cadou. Cu toate astea ţinea la micile distracţii. Avea două maşini: un Audi şi un Renault cu care pleca glonţ, când avea chef, la Bucureşti. De multe ori venea însoţit de prieteni şi femei extrem de cochete. Veneau maşini speciale care îl aprovizionau cu lăzi de băutură, jucau poker şi trăgeau chefuri până la ziuă”, îşi mai aminteşte Marcel Smoleanu.
Deşi au trecut atâţia ani, foştii piloţi care l-au avut coleg spun că acesta nu s-a comportat niciodată cu superioritate, ba, dimpotrivă, le-a făcut aviatorilor mici favoruri. Fiindcă Nicuşor locuia la etajul unu într-un apartament cu trei camere situat deasupra grupului din Buzău, piloţii şi-au permis să ceară câte ceva de la vecinul pricopsit.
„Noi stăteam la parter şi dimineaţa şi seara ne întâlneam pe scări. Saluta, zâmbea şi ne întreba ce mai facem. Într-o seară, când jucam table, am rămas fără ţigări şi eram cu toţii supăraţi că nu avem de unde să cumpărăm. Atunci a venit unul cu ideea să punem pariu, cine are curaj să-i ceară lui Tovarăşu’… şi m-am dus eu. M-a invitat înăuntru, dar n-am intrat că ar fi trebuit după aia să dau notă explicativă la Securitate. A zâmbit şi m-a întrebat de care vrem? Kent sau Marlboro? Am spus că vreau Snagov, dar mi-a dat Kent. Am vrut să iau trei ţigări, pentru fiecare dintre noi câte una, dar el ne-a dat două pachete”, mai spune comandorul Marcel Smoleanu.
Pasionat de tenis, se antrenase cu Bjon Borg
Cât a făcut armata printre piloţi, Nicu Ceauşescu s-a legat afectiv de mai mulţi aviatori care erau pasionaţi de tenis. Cu unii concura, iar altora le făcea cadouri costisitoare care constau în echipamente aduse din străinătate, mai ales dacă spuneau bancuri politice.
„Făcuse antrenamente cu Borg şi era foarte bun. A amenajat terenul de zgură de care ne bucurăm şi astăzi. Într-o zi, un coleg s-a scăpat şi a spus un banc cu Nicolae Ceauşescu, iar Nicu l-a auzit şi s-a tăvălit pe jos de râs. A aruncat şi racheta din mână şi i-a zis că dacă mai spune unul îi face cadou echipamentul. Contrainformatorii au strâmbat din nas, dar n-au avut ce să-i facă”, ne-a mai povestit comandorul Marcel Smoleanu.
Şi cei care aveau probleme cu şefii găseau înţelegere la prietenul extrem de puternic. Comandanţii executau ordinele fără să comenteze prea mult.
„Odată, un maior poreclit „Nebunica” n-a mai venit la antrenament după ce fusese prins că a jucat poker cu alţi colegi. Nicu l-a întrebat la popotă ce-a păţit şi când a aflat i-a cerut comandantului lista neagră cu toţi care urmau să fie sancţionaţi. I-a spus răspicat că nu s-a întâmplat nimic şi să uite pentru totdeauna episodul ăla”, mai spune comandorul Marcel Smoleanu.
Zbura cu IAR 823
Nicu Ceauşescu şi-a făcut stagiul militar pe un avion IAR cu elice, întrucât suferea de o afecţiune cardiacă ce nu-i permitea să zboare cu avionul cu reacţie. Deşi toţi piloţii deveneau şefi de promoţie după trei ani de stagiu, Nicu Ceauşescu a devenit în doar şase luni.
„La 40 de ani după această întâmplare, pe plăcuţa memorială cu şefii de promoţii încă este trecut numele lui Nicuşor. După revoluţie l-au şters, apoi l-au scris din nou pentru că nimeni nu poate să mai retragă această distincţie. E un fapt consumat şi nu există nicio cutumă care să-i retragă titlul”, ne-a dezvăluit comandorul în rezervă.
Foştii colegi ai lui Nicuşor, trecuţi acum de 70 de ani, îşi mai amintesc cum prinţişorul venea dimineaţa la raport îmbrăcat într-o uniformă impecabilă. Singurele vizite părinteşti le primea doar dinspre mamă, tatăl neavând timp pentru deplasările la Buzău.
Sursa: libertatea.ro
06.08.2018
15:39
2216
DEZVĂLUIRI ale piloților care îți vor SCHIMBA modul în care privești o călătorie cu avionul
15.04.2018
19:30
4603
Când „Regina Nopții” l-a trimis la origini pe Nicu CEAUȘESCU
26.03.2018
11:00
2620
Alertă la bordul unui avion: Unul dintre piloţi era mort de beat. Ce au păţit cei 100 de pasageri
23.06.2017
09:13
4686
INCREDIBIL // Cel mai bun „nebun” pilot. SELFIE la 10.000 metri altitudine
31.03.2017
09:19
2428
Pilotul unui avion de pasageri a DECEDAT în timpul zborului
10.03.2017
17:01
3612
Un adolescent a găsit un avion nazist din al Doilea Război Mondial, cu tot cu pilot
23.07.2016
09:03
3830
ISTORIE // Cum a ajuns rusoaica Nadia Russo să lupte pentru România în al Doilea Război Mondial.
04.07.2015
12:00
7204
Viață de pilot povestită de Sergiu Rusu
24.02.2025
10:38
2490
„Stejarul” despre Stejar: Numele lui Dinu Lipatti, într-un ziar din Elveția anilor ’50
14.02.2025
17:09
4405
IMAGINI RARE cu Grigore Vieru, care ar fi împlinit azi 90 de ani: ,,Dacă visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viaţa întreagă am visat să trec Prutul"
20.03.2026
15:07
31
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
92
Defecțiune IT la Hargreaves Lansdown lasă mii de clienți blocați fără acces la tranzacții financiare
20.03.2026
14:18
208
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
20.03.2026
14:09
225
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
304
Guvernul a încheiat consultările naționale pe reforma APL: peste 4500 de primari și cetățeni au venit cu propuneri pentru primării mai puternice și servicii publice mai aproape de oameni
20.03.2026
11:22
385
Maia Sandu discută cu ministra Muncii din Regatul Unit despre sprijinirea diasporei și conversia permiselor de conducere
20.03.2026
10:49
372
Curtea de Apel menține condamnarea șefului OT Ocnița al fostului PP „Șor” pentru finanțarea ilegală a partidului cu 1,66 milioane lei
20.03.2026
07:51
473
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
615
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
636
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
645
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
648
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
686
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
634
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
715
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
620
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
676
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
716
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
631
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
675
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
717
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
705
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
715
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
811
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
636
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Huliganism la Stăuceni: Bărbatul care a aruncat un dispozitiv explozibil la casa primarului, obligat să achite peste 200 000 de lei
Maia Sandu discută la Chișinău cu președintele Comitetului Militar al NATO despre cooperarea în domeniul apărării și securității cibernetice
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40




Inapoi














