România a donat, în ultimii ani, 264 de microbuze școlare pentru transportarea elevilor din R. Moldova
1327
România a donat R. Moldova 264 de microbuze școlare noi, în ultimii zece ani
Ministerul Educației și Cercetării a repartizat, la finele săptămânii trecute, ultimele 9 autobuze școlare din cele 69 procurate cu sprijinul Guvernului României.
Cele nouă microbuze au ajuns la școli din raioanele Briceni, Căușeni, Criuleni, Florești, Ocnița, Rezina, Soroca, Ștefan Vodă și Comrat.
Mijloacele de transport au câte 17 locuri și respectă standardele europene, fiind echipate cu sistem electronic de control al stabilității, sistem de aer condiţionat și cu treaptă de urcare/ coborâre pentru copii.
Microbuzele au fost achiziționate din contul asistenței financiare nerambursabile de 100 de milioane de euro, oferită Republicii Moldova de Guvernul României. Întregul lot cuprinde 69 de unități de transport școlar, dintre care 40 au fost distribuite în luna august, iar altele 20 - în luna octombrie curent.
Menționăm că, în anul 2014, Guvernul României a oferit o donație de 100 de microbuze, iar în 2017 - alte 95 de unități de transport școlar, destinate transportului de elevi.
05.11.2025
10:10
31
Pedepse aspre pentru trafic de droguri la Chișinău: Un bărbat și doi tineri condamnați la închisoare
05.11.2025
09:58
145
Roberta Metsola vizitează Chișinău pentru a susține parcursul european al Moldovei în cadrul Parlamentului
05.11.2025
09:50
175
Viorica Ostafeiciuc demonstrează că agricultura de succes în Moldova este posibilă datorită sprijinului IFAD
05.11.2025
09:42
216
Congresul american în flăcări: retragerea trupelor din România provoacă tensiuni între Pentagon și legislatori
05.11.2025
08:32
371
Batrîncea critică Guvernul pentru prioritizarea închiderii Centrului Cultural Rus în loc de relansarea economică
05.11.2025
08:12
290
Horoscopul zilei 05.11.2025
04.11.2025
22:39
831
Moldova înaintează spre UE: Soluția pentru Transnistria, aproape de realizare înaintea aderării
04.11.2025
22:26
520
Maia Sandu subliniază progresul Moldovei în drumul spre aderarea la Uniunea Europeană, la Bruxelles
04.11.2025
21:43
533
Franța sărbătorește eliberarea a doi cetățeni deținuți în Iran timp de peste 1200 de zile: dialogul continuă pentru întoarcerea lor acasă
04.11.2025
21:27
605
Maia Sandu, mesaj puternic de la Bruxelles: Moldova, pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană!
04.11.2025
20:57
631
Maia Sandu și Igor Grosu, optimism după raportul UE: Republica Moldova își consolidează calea spre aderare
04.11.2025
20:57
794
Vremea se schimba: 05 Noiembrie 2025
05.11.2025
09:50
2
Viorica Ostafeiciuc demonstrează că agricultura de succes în Moldova este posibilă datorită sprijinului IFAD
05.11.2025
09:42
32
Congresul american în flăcări: retragerea trupelor din România provoacă tensiuni între Pentagon și legislatori
05.11.2025
08:32
311
Batrîncea critică Guvernul pentru prioritizarea închiderii Centrului Cultural Rus în loc de relansarea economică
05.11.2025
08:12
249
Horoscopul zilei 05.11.2025
04.11.2025
22:39
811
Moldova înaintează spre UE: Soluția pentru Transnistria, aproape de realizare înaintea aderării
04.11.2025
22:26
509
Maia Sandu subliniază progresul Moldovei în drumul spre aderarea la Uniunea Europeană, la Bruxelles
04.11.2025
21:43
524
Franța sărbătorește eliberarea a doi cetățeni deținuți în Iran timp de peste 1200 de zile: dialogul continuă pentru întoarcerea lor acasă
04.11.2025
21:27
589
Maia Sandu, mesaj puternic de la Bruxelles: Moldova, pregătită pentru aderarea la Uniunea Europeană!
04.11.2025
20:57
620
Maia Sandu și Igor Grosu, optimism după raportul UE: Republica Moldova își consolidează calea spre aderare
04.11.2025
20:57
780
Vremea se schimba: 05 Noiembrie 2025
04.11.2025
20:13
560
NATO își etalează forțele în România: exercițiul Dacian Fall reafirmă unitatea contra Rusiei
04.11.2025
18:27
621
Premierul Moldovei laudă progresele către integrarea europeană: Raport optimist din partea Comisiei Europene
04.11.2025
18:27
719
Maia Sandu avertizează la summitul Euronews: Rusia încearcă să-și recapete influența la Chișinău fără acțiuni militare directe
04.11.2025
18:20
556
Moldova, apreciată de Comisia Europeană pentru progresele energetice remarcabile în drumul spre UE
04.11.2025
17:52
682
Zelenski își încurajează trupele la Pokrovsk, punct fierbinte în luptele de est
04.11.2025
17:47
700
Maia Sandu face apel la creativitatea UE pentru a deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova în lunile următoare
04.11.2025
17:44
697
ULTIMA ORĂ // Premierul Munteanu, despre RAPORTUL anual privind extinderea UE: „Progresul remarcabil din ultimul an al R. Moldova, cel mai mare din toate statele candidate, arată că moldovenii nu doar își doresc să fie europeni, ci merită asta”
04.11.2025
17:43
591
Tragedie în Roma: Zi de doliu în memoria muncitorului Octav Stroici, victimă a prăbușirii unui turn medieval lângă Colosseum.
04.11.2025
17:26
560
Descoperire medicală promițătoare: cercetătorii reactivează gene pentru a ajuta inima să se regenereze după infarcturi
04.11.2025
17:03
550
Efes Moldova investește masiv în eficiența energetică și câștigă recunoaștere la Green Award 2025 pentru transformarea sustenabilă a producției de bere
04.11.2025
16:58
573
Secretarul General NATO și Președintele României Participă la Forumul NATO din București: Dialog Strategic și Inovare pentru Apărare!
04.11.2025
16:36
555
UE pregătește deschiderea negocierilor cu Republica Moldova și Ucraina în noiembrie
530
Întâlnire de curtoazie între vicepremierul Chiveri și șefa interimară a Misiunii OSCE în Moldova pentru intensificarea cooperării privind reglementarea transnistreană
04.11.2025
16:21
519
Cristina Gherasimov: Aprecierile UE, o recunoaștere a muncii intense depuse pentru integrarea europeană a Moldovei
04.11.2025
16:19
486
5.000 de pași pe zi ar putea încetini progresia Alzheimerului, sugerează un studiu internațional

Inapoi