Vladimir Andronachi, pus sub ÎNVINUIRE în dosarul „furtului MILIARDULUI”. Fostul deputat se află peste hotarele R. Moldova, dar susține că nu a fugit: „Nu am fost implicat și nu am avut nicio atribuție”
9328
Fostul deputat al Partidului Democrat (PD), Vladimir Andronachi, a fost citat la procuratură în calitate de învinuit în dosarul fraudei bancare. Acesta nu a putut să se prezinte în fața procurorilor, deoarece s-ar afla „la tratament” peste hotarele R. Moldova.
Într-o declarație remisă presei, Andronachi, unul dintre apropiații lui Vlad Plahotniuc, susține că în ultima perioadă ar fi devenit ținta unor atacuri din partea guvernării Partidului Acțiune și Solidaritate.
„Prezenta declarație constituie nu doar exprimarea dreptului la replică, dar și expresia dreptului meu constituțional la apărare, față de acțiunile abuzive și cu încălcări procesuale ale procuraturii. Săptămâna trecută, cunoscând despre faptul că sunt plecat din țară în scopuri medicale, procuratura i-a înmânat soției mele citația de primire a ordonanței de învinuire pe dosarul fraudei bancare. Chiar dacă este o absurditate, atrag atenția asupra faptului că acest dosar a fost intentat încă în 2014, ori de atunci până în prezent, nimeni și niciodată nu mi-a solicitat nicio informație, opinie, declarație sau explicație”, a menționat fostul deputat democrat.
Andronachi spune că nu ar fi fost implicat și nu ar fi avut nicio atribuție la acțiunile care au dus la frauda bancară: „De asemenea, declar că niciodată nu am fost cercetat penal și nici măcar administrativ, pentru că toate afacerile mele sunt legale și declarate în mod oficial, fapt care poate fi verificat ușor la fisc sau alte instituții de stat responsabile. Citarea mea anume în perioada când sunt plecat din țară, precum și modalitatea cum a fost efectuată această procedură, constituie un abuz din partea organului de investigație. Faptul că din 2014, anume acum, brusc, s-au găsit circumstanțe pentru a fi cercetat într-un dosar la care nu am și nu pot să am nicio atribuție, reprezintă o limitare a dreptului meu la apărare și a prezumției nevinovăției”.
În același context, Andronachi spune că ar fi „persecutat” de PAS, partid care se află, de fapt, în „război” cu conducerea actuală a Procuraturii Generale.
„Având în vedere toate circumstanțele celor întâmplate și anume: falsuri și dezinformări publice propagate de unele instituții media afiliate PAS, ardoarea și insistența cu care conducerea PAS și exponenții puterii au promovat aceste minciuni prin declarații publice defăimătoare și calomnioase, faptul că echipa de investigație este formată din membri de familie ai membrilor PAS constituie elemente ale scopului de persecutare politică a mea și ale familiei mele. Având la îndemână Guvernul și având majoritate parlamentară, PAS poate ușor să depisteze toate schemele despre care povestesc la televizor și, cel mai important – să le oprească, inclusiv pe acele despre care ei pretind că ași avea vreo implicare”, a punctat sursa citată.
De menționat că Vladimir Andronachi a fost acuzat că ar gestiona mai multe scheme frauduloase, care i-ar aduce venituri de milioane.
16.01.2024
17:25
2494
Procuratura Anticorupție, despre ELIBERAREA din arest preventiv a lui Blonschi, figurant în „frauda bancară”, în schimbul unor „garanții personale” în valoare de 12 000 de lei: „Suntem în imposibilitate de a contesta încheierea judecătorească”
16.01.2024
14:35
3972
Anatolie Blonschi, acuzat de complicitate la spălarea a 600 000 de euro în dosarul „frauda bancară”, ELIBERAT din detenție pentru o cauțiune de 12 000 de lei. Cine este JUDECĂTORUL care a luat această decizie
14.08.2023
14:43
2896
Semnal de ALARMĂ dat de șefa PA. Inculpatul Andronachi ar putea FUGI din R. Moldova, după ce a fost eliberat din arest de judecătorul Gheorghe Balan: „Noi am cerut ca ședințele să fie deschise, dar același judecător a respins cererea”
11.08.2023
15:27
2150
Vladimir Andronachi, învinuit în dosarul „frauda bancară”, lăsat la LIBERTATE de către judecători
31.03.2023
15:14
3116
Ex-deputatul Vladimir Andronachi, care ar fi prejudiciat statul R. Moldova cu peste 26 de milioane de lei, rămâne în AREST pentru următoarele 20 de zile
03.11.2022
13:42
2612
Ex-parlamentarul Andronachi, în AREST pentru 30 de zile
17.06.2021
08:00
4000
Sumele COLOSALE pe care le-ar fi încasat Plahotniuc de la „Metalferos”. Fostul DIRECTOR a dezvălui cum ex-coordonatorul a fost primit în CABINETUL lui Voronin, după care a devenit stăpânul „Metalferos”: „Am înțeles că Dodon-Andronachi au repornit...”
03.09.2020
14:02
4462
Nichiforciuc și Andronachi ar acționa ca în „VESTUL SĂLBATIC” în privința exploatărilor miniere de la „Cariera Micăuți”. Cei doi ar ignora decizia INSTANȚEI și ar fi sprijiniți de POLIȚIE: „Strășeniul poate rămâne fără APĂ din cauza lor”
30.01.2026
23:09
245
Germania vrea umbrelă nucleară comună europeană, păstrând scutul american și deschizând calea către o posibilă armă nucleară europeană
30.01.2026
21:08
343
Răcire accentuată și cer acoperit în Republica Moldova, sâmbătă 31.01.2026
30.01.2026
23:09
231
Germania vrea umbrelă nucleară comună europeană, păstrând scutul american și deschizând calea către o posibilă armă nucleară europeană
30.01.2026
21:08
334
Răcire accentuată și cer acoperit în Republica Moldova, sâmbătă 31.01.2026
30.01.2026
16:49
464
Moldova și România își intensifică parteneriatul pentru dezvoltarea industrială și atragerea investițiilor
30.01.2026
16:40
525
Fostul prezentator CNN Don Lemon, arestat de federali după relatări de la protestele din Minnesota
30.01.2026
16:24
512
Moldova și România își consolidează parteneriatul economic și atrag noi investiții
30.01.2026
16:03
508
Detectivul de artă olandez care caută Coiful de aur de la Coțofenești, la un an de la furt: „Încă aștept telefonul care îl va aduce acasă”
30.01.2026
15:27
475
Investiții de peste 22,5 milioane de dolari în zootehnie prin programul de granturi AGGRI
30.01.2026
15:26
545
Guvernul mizează pe orașe ca poli de creștere: MIDR lansează noi proiecte pentru infrastructura socială și creșe până în 2027
30.01.2026
15:01
520
Detențiune pe viață pentru criminalul care a ucis doi soți la Grătiești și a fugit de lege peste 20 de ani
30.01.2026
14:39
474
Universitățile pot accesa 9,5 milioane de euro pentru infrastructura modernă de cercetare în Moldova
30.01.2026
14:11
640
Zelenski îl provoacă pe Putin: „Vino tu la Kiev, dacă îndrăznești”, după invitația la negocieri la Moscova
30.01.2026
14:06
789
Crimă deghizată în sinucidere la Milano: fost bancher ucrainean cu pașaport românesc, găsit mort după o întâlnire misterioasă
30.01.2026
13:37
597
Kremlinul confirmă: Trump i-a cerut lui Putin să oprească atacurile asupra Kievului pentru o săptămână
30.01.2026
11:43
640
Concursul auto al partidului „Șansa” se încheie cu condamnarea unui bărbat pentru finanțare ilegală și confiscarea premiului
30.01.2026
11:02
699
Rusia lovește Ucraina cu racheta Iskander și 111 drone la scurt timp după ce Trump spune că Putin a promis oprirea atacurilor pentru o săptămână
30.01.2026
10:37
591
ULTIMA ORĂ // Tariful la gazele naturale SCADE. „Energocom”. depus cererea, iar ANRE urmează să ia decizia finală. Cât vor trebui să scoată din buzinare moldovenii
30.01.2026
10:34
579
ANCE pregătește organizarea examenelor naționale 2026: reguli actualizate, pretestări și campanii pentru integritate academică
30.01.2026
08:30
585
Horoscopul zilei 30.01.2026
30.01.2026
06:30
695
Zelenski salută pauza de iarnă a atacurilor anunţată de Trump, dar Moscova refuză să confirme oprirea loviturilor
30.01.2026
02:32
734
Iran amenință cu lovituri imediate asupra bazelor și portavioanelor SUA pe fondul sancțiunilor și tensiunilor cu UE și ONU
29.01.2026
23:29
720
Germania își întărește infrastructurile critice în fața amenințărilor ruse și a sabotajelor interne
29.01.2026
21:22
813
Trump susţine că Putin a acceptat să oprească atacurile asupra Kievului şi altor oraşe ucrainene pentru o săptămână
29.01.2026
20:51
822
Răcire accentuată și trecere la ninsori în Republica Moldova, vineri 30.01.2026
29.01.2026
19:08
938
Premierul Alexandru Munteanu, în vizită la livada modernă Farm-Prod din Olănești, model de afacere pomicolă orientată spre export
29.01.2026
17:51
898
Kievul cere intervenţia SpaceX după ce Rusia este acuzată că foloseşte Starlink pe dronele de atac în Ucraina
Germania vrea umbrelă nucleară comună europeană, păstrând scutul american și deschizând calea către o posibilă armă nucleară europeană
Răcire accentuată și cer acoperit în Republica Moldova, sâmbătă 31.01.2026
Moldova și România își intensifică parteneriatul pentru dezvoltarea industrială și atragerea investițiilor
Fostul prezentator CNN Don Lemon, arestat de federali după relatări de la protestele din Minnesota
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
16.85
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














