Vicepremierul Spînu, DETALII despre prețul pe care îl vom plăti de la 1 octombrie rușilor de la „Gazprom”: „Suntem un stat mic, dar merităm RESPECTUL țărilor lumii. Este important să REZISTĂM și să acționăm ca o republică unită”
5138
R. Moldova ar urma să plătească 1 050 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze de la 1 octombrie, atunci când ar trebui să fie aplicată o nouă formulă de calcul pentru costul gazelor naturale, a declarat astăzi vicepremierul Andrei Spînu.
„Asta înseamnă că R. Moldova ar urma să plătească în jur de 1 050 de dolari pentru 1 000 de metri cubi de gaze. În prezent, plătim în jur de 1 880 de dolari. Adică vom avea un preț mai bun. Ne așteptăm ca „Gazprom” să respecte contractul semnat cu „Moldovagaz”. Având în vedere criza gazelor la nivel mondial și faptul că „Gazprom” nu a confirmat până azi continuitatea livrărilor, Guvernul se pregătește de câteva scenarii pentru a diminua aceste riscuri”, a comunicat ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.
Oficialul a reiterat măsurile care urmează să fie întreprinse de autorități, în cazul în care rușii vor sista livrările de gaze.
„Ce facem? Cumpărăm păcură pentru „Termoelectrica”; creștem stocurile de gaz; întreprindem măsuri pentru reducerea consumului; întreprindem și alte măsuri conform planului de pregătire pentru sezonul de încălzire aprobat de Guvern”, a punctat Spînu.
De asemenea, ministrul a subliniat că „Energocom” se pregătește pentru a achiziționa gaz de pe piață, în scopul asigurării unor soluții de rezervă privind aprovizionarea cu gaze naturale a R. Moldova în situație de urgență. În acest sens, Guvernul a aprobat astăzi proiectul hotărârii cu privire la crearea și menținerea stocurilor de securitate de gaze naturale.
Potrivit documentului, S.A. „Energocom” va fi desemnată în calitate de entitate pentru crearea și menținerea stocurilor de securitate de gaze naturale. În același timp, S.A. „Energocom” va crea în termen de cel mult o lună de la intrarea în vigoare a hotărârii, un cont bancar distinct dedicat realizării obligației de creare și menținere a stocurilor de securitate. Totodată, furnizorii de pe piața cu amănuntul a gazelor naturale vor achita S.A. „Energocom” contribuțiile financiare pentru crearea și menținerea stocurilor de securitate. Cantitatea minimă de gaze naturale, ce urmează a fi stocate este de 22,8 milioane de metri cubi de gaze.
„R. Moldova este o țară mică, însă merită respectul țărilor lumii, oricât de mari sau mici ar fi acestea. Interesul nostru primordial este ca cetățenii R. Moldova să trăiască în pace, în siguranță, să aibă venituri bune și stabile. De aceea, este important să rezistăm. De aceea, este important să acționăm ca o țară unită. De aceea, vom continua să avem grijă de cetățenii noștri și de viitorul țării noastre”, a conchis Andrei Spînu.
Amintim că, în conformitate cu dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale, S.A. „Energocom” a achiziționat până acum gaze naturale în volum de 39,5 milioane de metri cubi și le-a stocat în România.
08.08.2025
07:04
2227
„Gazpromul” lui Putin, reacție ISTERICĂ după ce Guvernul, prin intermediul „Energocom”, va fi responsabil de distribuția gazelor. Au vrut să ne deposedeze de 709 MILIOANE de dolari, iar acum reclamă că ar fi fost furați de investiția făcută
23.05.2025
17:20
4056
„Suveranistul” Dodon, reacție ISTERICĂ după ce o companie de stat a fost desemnată, în detrimentul „Moldovagaz”/ „Gazprom”, responsabilă de furnizarea și facturarea gazelor. „Este o naționalizare ascunsă efectuată de R. Moldova”
23.05.2025
16:56
1894
Recean EXPLICĂ de ce „Moldovagaz” nu va mai livra și factura gazele: „Întreprinderea responsabilă de furnizarea gazului pentru R. Moldova să fie o companie a statului și nu o companie controlată de Rusia”
20.01.2025
15:14
2833
Disperare la Tiraspol, după ce „gazul umanitar” promis de Kremlin nu a mai ajuns în Transnistria. Krasnoselski: „Suntem pregătiți să cumpărăm gaze prin intermediul Moldovagaz. Să fie identificat un mecanism de încheiere a unui acord”
13.01.2025
15:53
2411
R. Moldova apelează la energia de URGENȚĂ, care este foarte scumpă. Deficitul total constituie 484 MWh
13.12.2024
11:14
5551
VIDEO // Aflat în Rusia, Dodon RECUNOAȘTE pretinsa datorie de 709 milioane de dolari față de „Gazprom”: „Datoria a fost formată pe perioada guvernărilor proeuropene. R. Moldova NU plătea atunci pentru gaze... Mai e și acel audit neclar...”
05.12.2024
14:56
2727
Momentul de cotitură ce l-a făcut pe Recean să renunțe la Parlicov: „Am avut încredere deplină în Victor Parlicov și nu m-am gândit să verific activitatea lui”. Premierul NU are de gând să meargă cu pocloane la „Gazprom”
27.11.2024
09:30
1753
ANRE amână luarea unei decizii privind majorarea tarifelor la gazele naturale cu aproape 40%. Radu Marian: „Anunțul „Moldovagaz”, pe bună dreptate, stârnește nemulțumire și nedumerire în rândul multor cetățeni”
08.11.2024
11:28
4023
Procuratura Anticorupție, SOMATĂ să prezinte DOVEZI despre neregulile care ar fi fost comise de ministrul Spînu. Igor Grosu: „El a deranjat tare mulți șpăgari și oameni cu scheme. Această instituție minunată să considere prioritar acest dosar”
29.04.2024
17:10
2362
Slusari: „Trompetele” lui Șor, Plahotniuc și Platon, noi MINCIUNI despre „gazul ieftin” de la „Gazprom”. Cifrele REALE ce denotă că rușii au vândut gazul, fără intermediari, la un preț mai MARE decât cel procurat de „Energocom”
07.04.2026
11:39
30
Cabinet modern de limba bulgară inaugurat la liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, cu sprijinul Bulgariei
07.04.2026
11:21
44
Tentativă de viol asupra unei bătrâne de 85 de ani: agresorul de 42 de ani, condamnat la 11 ani de închisoare în nordul țării
07.04.2026
10:35
239
Mamă de 23 de ani din Fălești, trimisă în judecată pentru violențe repetate asupra fiului de 3 ani
299
Școală din Yorkshire își corectează examenele simulate cu inteligență artificială, pentru feedback mai rapid și mai obiectiv
07.04.2026
08:34
348
Horoscopul zilei 07.04.2026
458
Autoritatea pentru protecția datelor din Marea Britanie cere părinților să-i învețe pe copii intimitatea online la fel ca siguranța rutieră
06.04.2026
22:43
521
Google lansează discret pe iOS aplicația de dictare AI offline-first „Eloquent”, rival pentru Wispr și SuperWhisper
06.04.2026
21:10
734
Răcire bruscă și ploi de primăvară în Republica Moldova, marți 07.04.2026
06.04.2026
20:23
718
Coreea de Nord a păcălit maintainer-ul Axios și a injectat cod malițios într-unul dintre cele mai folosite proiecte open source de pe internet
06.04.2026
19:57
576
OpenAI vrea să rescrie economia AI: taxe pe roboți, fond public de avere și săptămână de lucru de patru zile
06.04.2026
17:43
626
MEC își inspiră reforma digitală a educației din modelul Chinei, cu accent pe inteligența artificială în școli
06.04.2026
17:40
607
Mese rotunde regionale pentru dezvoltarea Cadrului Național al Calificărilor și alinierea lui la standardele europene
06.04.2026
17:23
638
Grecia va sprijini Republica Moldova cu asistență tehnică pentru reforme și parcursul european
06.04.2026
16:30
849
Performanță ISTORICĂ pentru R. Moldova: Ratingul Moody’s crește la B2, în ciuda atacurilor hibride ale Rusiei. Ce înseamnă acest rating pentru cetățeni
06.04.2026
16:02
687
Rapoartele pretestării republicane la matematică și limba română arată rate modeste de promovare în școlile cu predare în limbile minorităților naționale
06.04.2026
15:04
615
Program național de formare și certificare a autorilor de manuale școlare, lansat de MEC pentru îmbunătățirea calității manualelor
06.04.2026
12:58
644
Laptopuri moderne pentru educația multilingvă: grădinița nr. 1 și Liceul „Valentin Moșkov” din Ceadîr-Lunga, dotate prin donația INTERSOS Moldova
06.04.2026
10:33
722
Fermierii din Republica Moldova, ghidați de consilieri și mentori pentru a dezvolta ferme inovative și mai profitabile
06.04.2026
10:21
877
Hoți care spărgeau cu pietre ușile magazinelor din Chișinău, condamnați la ani grei de închisoare pentru furturi și trafic de droguri
06.04.2026
09:42
748
56 de elevi, premiați la Olimpiada Republicană de limba engleză și limba spaniolă în Chișinău
06.04.2026
08:29
741
Horoscopul zilei 06.04.2026
05.04.2026
19:05
1176
Vreme schimbătoare în Republica Moldova, 6–12 aprilie 2026
1085
Iran, deconectat record de 37 de zile de la internet: cea mai lungă întrerupere națională din lume
05.04.2026
07:55
1185
Horoscopul zilei 05.04.2026
1306
Apple la 50 de ani: produsele care ne-au schimbat viața și experimentele care au ratat ținta
04.04.2026
21:12
1180
Vreme plăcută de primăvară duminică, 05.04.2026, în Republica Moldova
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
20.25
1 USD
17.53
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40



Inapoi














