Vicepremierul Spînu a RĂBUFNIT la adresa unor foști susținători ai PAS, care l-au acuzat de INCOMPETENȚĂ: „Nu apreciez MINCIUNA. E ușor a face calcule și preziceri din trecut, dar e mai greu să prezici viitorul”
10089
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu, a venit cu o replică dură la adresa unor foști susținători ai Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care în ultimele zile l-au acuzat de incompetență și i-au cerut demisia, deoarece ar fi negociat în detrimentul R. Moldova contractul de livrare a gazelor cu „Gazprom”.
Expertul în politici publice, Valeriu Pașa, a declarat aseară, în cadrul unei emisiuni de la Jurnal Tv, că formula de calculare a prețului la gaze, deși e ținută în secret de „Moldovagaz” și actuala guvernare, ar fi foarte simplă. Astfel, „Moldovagaz” și vicepremierul Spînu ar fi trebuit să întreprindă măsuri încă de la finele lunii octombrie, pentru a evita amenințările cu sistarea gazului din partea Rusiei.
Potrivit lui Pașa, prețul pentru R. Moldova se formează luând în calcul 70% din prețul de acum 9 luni al indexului la produse petroliere (340 de dolari / 70%) și 30% prețul spot la gaz pentru luna de calcul/în curs ($1 350 mia de m3 decembrie / 30%). Astfel, cele două cifre se adună: (340 de dolari / 70%) + ($1 350 / 30%) = 238 + 405 = 643 de dolari pentru mia de metri cubi achitați de R. Moldova în ianuarie.
Pașa a explicat că mărirea de preț din ianuarie e cauzată în proporție de 55% de creșterea prețului la bursă și 45% de creșterea la coșul de produse petroliere, despre care se cunoștea de mai mult timp. În luna octombrie, noiembrie și decembrie, prețul indexului la petrol din iunie 2021 era deja cunoscut (și că prețul la petrol era înalt). Faptul că în decembrie - ianuarie 2022 se va scumpi gazul pentru R. Moldova se știa încă în octombrie, a adăugat Valeriu Pașa. „Întrebarea la care nu știm încă răspunsul este dacă dl ministru Spînu nu știa, atunci trebuie să identifice cine l-a dus în eroare. Nu cred că vicepremierul Spînu a făcut singur calculele. Probabil cineva de la „Moldovagaz” i-a sugerat acest lucru”, a punctat acesta.
În acest sens, Andrei Spînu a venit cu o replică, în care recunoaște că formula descrisă de Pașa e adevărată, dar spune că nu putea prezice în octombrie ce se va întâmpla în ianuarie.
„Toți care mă știu mai îndeaproape cunosc că nu apreciez minciuna și neadevărurile. Tocmai din acest motiv voi face câteva clarificări referitor la modul de calcul al prețului de achiziție a gazelor. Înainte de a face calculele, trebuie să spunem două lucruri: deja se știe că formula e un mixt de 30% la 70%. Formula completă nu o pot divulga din motive de confidențialitate. Perioada de calcul al prețului a fost efectuată la început de noiembrie. E ușor a face calcule și preziceri din trecut, dar e mai greu să prezici viitorul.
Reieșind din cele două puncte, haideți să facem calculele:
-Prețul la coșul de petrol la începutul lunii noiembrie pentru trimestrul I al anului 2022 era de aproximativ 270 USD.
-Front Month Index la început de luna noiembrie era de aproximativ 920 USD pentru mia de metri cubi.
Aplicăm aceste prețuri:
70% din 270 = 189 USD
30% din 920 = 276 USD
189 USD + 276 USD = 465 USD prețul de achiziție a gazului.
În final, repet ce am zis permanent, suntem într-o criză energetică și pe care o vom depăși cu capul sus. Vă mulțumesc”, a explicat Andrei Spînu într-o postare pe Facebook.
09.04.2026
23:31
226
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
195
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
340
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
443
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
469
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
407
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
383
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
425
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
470
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
455
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
23:31
3
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
20
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
311
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
410
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
436
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
377
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
362
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
397
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
445
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
420
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
09.04.2026
16:48
430
Statul pregătește „Zone de Accelerare” și ghișeu unic digital pentru a impulsiona investițiile în energia regenerabilă în Republica Moldova
09.04.2026
16:32
384
Toate cererile pentru subvenționarea asigurărilor agricole din 2025 au fost achitate integral de AIPA
09.04.2026
16:31
468
Lucrările la stația Prut-2 și pe tronsonul Cantemir-Fălciu avansează pentru integrarea căii ferate moldovene în rețeaua europeană
09.04.2026
16:24
418
Vicepremierul Vladimir Bolea cere accelerarea lucrărilor la stația de epurare din Cahul, proiect de zeci de milioane de euro pentru 40.000 de locuitori
09.04.2026
16:17
422
De la motorul Raptor al SpaceX la „avionul de vânătoare pentru orbită”: noul pariu al lui Jeff Thornburg pe propulsia solar-termică
09.04.2026
15:26
677
VIDEO // „Vin din colecția lui Șor?” Igor Grosu a REFUZAT categoric cadoul oferit de Vasile Costiuc în plenul Parlamentului
09.04.2026
14:24
447
MAIA își instruiește angajații pentru întărirea integrității și prevenirii corupției în instituție
09.04.2026
11:52
520
Șantajistul care s-a dat drept femeie pe rețelele sociale, condamnat la 7 ani și 6 luni de închisoare pentru șantaj și răpirea unui automobil
09.04.2026
10:40
619
Bunic agresiv, recidivist, condamnat la 3 ani de închisoare pentru violențe grave asupra bunicii de 83 de ani
09.04.2026
09:31
831
ANALIZĂ // De ce nu scad prețurile la APARTAMENTE în condițiile prăbușirii cererii și când vom avea costuri adecvate la locuințe?
09.04.2026
09:27
651
Ministerul Energiei pariază pe contorizarea inteligentă: 100.000 de gospodării din Moldova vor primi contoare smart pentru reducerea facturilor la energie
09.04.2026
08:28
616
Horoscopul zilei 09.04.2026
09.04.2026
02:02
838
Microsoft blochează conturile dezvoltatorilor: WireGuard și alte proiecte VPN nu mai pot livra actualizări pentru Windows
09.04.2026
00:02
822
Șeful AWS justifică investițiile de zeci de miliarde în Anthropic și OpenAI: de ce acest „conflict de interese” este strategia normală pentru Amazon
08.04.2026
23:35
657
Amazon „ucide” vechile Kindle: dispozitivele lansate înainte de 2012 pierd accesul la Kindle Store din 2026
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
1 MDL
1 EUR
20.14
1 USD
17.23
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














