Un fost premier, îngrijorat de MOBILIZAREA militarilor ruși din Transnistria: „Suntem pe cont propriu în ceea ce privește securitatea fizică și personală în context COVID, dar și în ceea ce privește securitatea națională”
3218
Premierul interimar Aureliu Ciocoi, ministrul în exercițiu al Apărării, Victor Gaiciuc, vicepremierul interimar pentru Reintegrare, Olga Cebotari, dar și directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandr Esaulenco, au fost invitați la Parlament să ofere detalii despre riscurile la adresa securității naționale a R. Moldova, în contextul tensiunilor de la granița ruso-ucraineană, dar mai ales în urma mobilizării fără precedent a militarilor ruși din Transnistria.
„Am propus azi la ședința Biroului Permanent audierea, pe platforma Biroului permanent, în cadrul unei ședințe închise, a premierului, ministrului Apărării, vicepremierului pentru Reintegrare, directorului SIS la acest subiect. Sper că politicienii vor găsi înțelegere, vor lăsa luptele politice deoparte și se vor axa pe prioritățile adevărate. Trebuie să fim informați și pregătiți pentru ceea ce poate urma. Prețul este prea mare”, a declarat liderul Partidului Democrat, ex-premierul Pavel Filip, după ședința Biroului Permanent al Parlamentului.
„Suntem pe cont propriu în ceea ce privește securitatea fizică și personală în context COVID, dar și în ceea ce privește securitatea națională. De câteva săptămâni se amplifică tensiunile de ordin militar la frontiera țării noastre. Situația la frontiera cu Ucraina devine tot mai tensionată, iar conform surselor oficiale din Ucraina, în preajma frontierei a fost concentrat un contingent militar în număr de 80 de mii de soldați cu tehnică militară corespunzătoare. Două nave de luptă americane dotate cu lansatoare de rachete vor intra, neprogramat, în zilele următoare, în Marea Neagră. Zilele trecute, SUA au transferat în România sisteme de rachete în cadrul unui exercițiu de cooperare militară. Belarus a dispus concentrarea contingentului militar la frontieră cu Ucraina, dar și la frontieră cu Polonia”, a menționat democratul.
Cea mai îngrijorătoare, în opinia lui Filip, este mobilizarea militarilor ruși din stânga Nistrului.
„Mobilizări de trupe rusești au fost observate și în regiunea transnistreană, în perimetrul aeroportului militar din Tiraspol. Are loc mobilizarea activă şi rapidă a militarilor începând cu 9 aprilie 2021. La 12 aprilie 2021, în interiorul GOTR a avut loc verificarea stării armelor, echipamentelor militare, dotarea personalului. De la Tiraspol până la frontiera cu Ucraina sunt numai 13 km distanță. La Chișinău - liniște. În momente de haos ca acestea, se profită de lipsa de conducere pentru a genera și mai mult haos”, a conchis fostul prim-ministru.
22.04.2026
10:16
16.04.2026
21:52
30.01.2025
13:59
21.01.2025
12:33
30.12.2024
10:27
23.12.2024
14:03
12.03.2024
11:14
01.03.2024
10:16
29.02.2024
15:31
27.02.2024
13:19
01.07.2026
16:12
01.07.2026
16:08
01.07.2026
15:41
01.07.2026
14:32
01.07.2026
14:28
01.07.2026
14:22
01.07.2026
14:13
01.07.2026
13:56
01.07.2026
13:43
01.07.2026
13:37
01.07.2026
13:34
01.07.2026
13:33
01.07.2026
13:31
01.07.2026
13:19
01.07.2026
13:03
01.07.2026
12:24
01.07.2026
12:18
01.07.2026
12:05
01.07.2026
11:54
01.07.2026
11:27
01.07.2026
11:12
01.07.2026
10:47
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”


















