VIDEO // În căutarea lui Gațcan: Deputatul a APĂRUT într-o vie! Mesajul transmis de legislatorul dat dispărut de către „Pro Moldova”
4761
Deputatul Ștefan Gațcan, care a fost anunțat dispărut acum șapte ore de către colegii săi de la „Pro Moldova”, a apărut într-o vie. Acesta a ținut să transmită un mesaj public, inclusiv celor care-l caută.
„Stimați cetățeni, mă simt bine, nu am probleme, nu sunt sechestrat. Sunt bine, cu familia. Vă rog să nu vă faceți griji. Totul este ok. Nu o să am comunicare cu prietenii un timp oarecare, deoarece am nevoie de reabilitare”, a precizat Gațcan.
Totuși, acesta nu a spus unde se află.
De partea cealaltă, deputatul „Pro Moldova”, Vlad Cebotari, este convins că Ștefan Gațcan a transmis acest mesaj din vie sub presiune.
Citește și: FOTO, DOC // Răsturnare de SITUAȚIE în privința DEMISIEI lui Gațcan. Deputatul a depus astăzi o PLÂNGERE la PG, iar acum nimeni nu știe locul aflării sale. Unde ar fi fost ÎNCOLȚIT și determinat să-și depună mandatul
„A fost dus pe un câmp și pus să facă această declarație. Important că dumnealui este bine. Dar noi ne-am făcut o concluzie despre această guvernare, care amenință cu tăiatul gâtului oamenii. Dacă Ștefan Gațcan intenționa să-și depună mandatul, atunci în această dimineață nu mai mergea la Procuratura Generală să facă un denunț împotriva celor care pun presiune pe el. Cert este că începe numărătoarea inversă pentru acest regim”, a spus Cebotari.
Și Andrian Candu spune că această guvernare trebuie să plece. „Declarăm război politic acestei guvernări, acestui președinte. Chiar de mâine, în Parlament vom fi mai duri și mai determinați”, a spus Candu, fără a oferi alte detalii.
De menționat că deputații „Pro Moldova” l-au căutat astăzi ore bune pe Gațcan la Președinție. Aceștia susțin că deputatul ar fi fost obligat să-și depună mandatul, fiind răpit chiar din incinta Parlamentului.
03.12.2020
11:46
24.07.2020
20:01
10.07.2020
09:50
08.07.2020
16:10
06.07.2020
11:36
06.07.2020
09:51
05.07.2020
14:37
02.07.2020
22:13
02.07.2020
17:20
02.07.2020
11:50
26.07.2026
07:20
26.07.2026
06:36
26.07.2026
01:03
26.07.2026
00:42
25.07.2026
23:55
25.07.2026
23:53
25.07.2026
23:47
25.07.2026
23:23
25.07.2026
23:08
25.07.2026
22:51
25.07.2026
22:01
25.07.2026
21:18
25.07.2026
21:16
25.07.2026
21:15
25.07.2026
21:07
25.07.2026
20:55
25.07.2026
20:55
25.07.2026
20:22
25.07.2026
19:54
25.07.2026
19:30
25.07.2026
19:23
25.07.2026
19:18
25.07.2026
18:53
25.07.2026
17:58
25.07.2026
17:47
Bancul zilei cu Bulă și nevasta „cam somnoroasă”
Iran acuză Ucraina că i‑a atacat o navă în Marea Caspică și promite să își apere interesele naționale
Zelenski: Rusia aduce 30.000 de soldați nord-coreeni în Ucraina și oferă Iranului imagini satelitare împotriva SUA
Peskov susține că războiul din Ucraina s-ar putea opri în câteva ore, dacă Kievul acceptă condițiile Moscovei


















