Ilan Șor vrea să devină PREMIER și îi solicită Maia Sandu să semneze decretul. „Am identificat 10 MILIARDE de euro pentru a implementa programul meu de guvernare”
3844
Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, vrea să devină prim-ministru al R. Moldova și i-a propus președintei Maia Sandu „să semneze cât mai urgent” decretul de numire. Solicitarea a fost făcută astăzi, în cadrul unei intervenții live la Congresul formațiunii, cu tema „Noi suntem Moldova”, care se desfășoară pe stadionul municipal din Orhei.
Potrivit lui Șor, în calitate de prim-ministru va implementa are un plan investițional fără precedent. Ar fi vorba de 10 miliarde de euro, care vor ajuta R. Moldova să iasă imediat din criză și să creeze, cel puțin, 100 de mii de locuri de muncă. Banii sunt împărțiți în două părți egale. Cinci miliarde reprezintă investiții directe în economie, iar alte cinci miliarde reprezintă un împrumut pe o perioadă de 20 de ani, cu o dobândă anuală de 1%.
Astfel, în domeniul social, ar urma să fie compensată integral diferența dintre vechile și noile tarife pentru gazele naturale, electricitate și energia termică. Vom oferi o compensație unică de 10 000 de lei pentru fiecare gospodărie. Urmează a fi dublat bugetului pentru sănătate, pentru majorarea de două ori a salariilor personalului medical, achiziția de ambulanțe, extinderea listei medicamentelor compensate, restabilirea imediată a punctelor medicale mobile în toate localitățile, modernizarea echipamentului în toate spitalele regionale și crearea unei rețele de farmacii în toate localitățile”, a spus acesta.
De asemenea, este prevăzută dublarea bugetului în domeniul educației, pentru majorarea de două ori a salariilor pedagogilor și stoparea procesului de închidere a școlilor din sate. Dublarea bugetelor pentru grădinițe și școlile primare. Asigurarea elevilor cu alimentație de două ori pe zi, reorganizarea și modernizarea învățământului profesional-tehnic. Pentru studenți, educația urmează a fi gratuită în universitățile de stat.
Totodată, Șor propune investirea a unui miliard de euro pentru reconstrucția și construcția drumurilor. „Alte, cel puțin, 500 de milioane de euro vor fi alocate pentru construcția a cinci poduri auto între Moldova și România. Tot 500 de milioane de euro vor fi alocate pentru modernizarea căii ferate, iar 300 de milioane de euro – pentru construcția unui nod aerian internațional. În domeniul energetic, urmează a fi cheltuite 500 de milioane de dolari pentru construcția unor stații atomice mici, care vor permite asigurarea independenței energetice a țării. Și pentru agricultură sunt prevăzute investiții de 300 de milioane de euro. Cu acești bani va fi construit un sistem de irigație. Acordul de investiții va obliga țara noastră să ducă o politică externă inteligentă, în condiții de paritate atât cu Estul, cât și cu Vestul, în interes național”, a explicat Ilan Șor.
Șor a menționa că Maia Sandu ar avea acum „șansa să-și îndrepte greșelile” și anume să ceară demiterea Guvernului Gavrilița. „Președinta Maia Sandu să mă propună pe mine în calitate de premier. Am o echipă foarte bună, care va face față provocărilor. Avem un plan de investiții masive în energetică, sănătate, infrastructură, agricultură și domeniul social. Eu mă știu cu foarte mulți oameni de afaceri, care au sume foarte mari de bani. Am identificat 10 miliarde de euro pentru a implementa planul meu de renaștere a R. Moldova. Investitorii nu pun condiții, dar vor să obțină profit. Această afacere va fi avantajoasă pentru cetățeni, dar și pentru investitori”, a spus Șor celor prezenți pe stadionul din Orhei.
Potrivit formațiunii, la evenimentul politic ar fi participat mai mult de 3 000 de membri ai formațiunii, inclusiv conducerea partidului, deputați, reprezentanți ai administrației raionale și municipale, consilieri din toate raioanele și localitățile.
30.06.2026
14:58
30.06.2026
14:54
30.06.2026
14:52
30.06.2026
14:33
30.06.2026
14:15
30.06.2026
13:11
30.06.2026
11:22
30.06.2026
10:51
30.06.2026
10:13
30.06.2026
09:52
30.06.2026
14:39
30.06.2026
14:33
30.06.2026
14:15
30.06.2026
14:02
30.06.2026
13:11
30.06.2026
11:22
30.06.2026
10:51
30.06.2026
10:13
30.06.2026
09:52
30.06.2026
08:36
30.06.2026
08:18
30.06.2026
07:17
30.06.2026
07:02
30.06.2026
06:32
30.06.2026
02:17
30.06.2026
02:04
30.06.2026
01:45
30.06.2026
01:37
30.06.2026
00:22
30.06.2026
00:08
29.06.2026
21:00
29.06.2026
19:51
29.06.2026
19:00
29.06.2026
18:46
Guvernul și Banca Mondială își stabilesc noile priorități de cooperare pentru modernizarea Moldovei și accelerarea integrării europene
Războiul din Ucraina schimbă natura: păsările își fac cuiburi din cabluri de fibră optică
Horoscopul zilei 30.06.2026
Polonia expulzează 11 străini acuzați că au folosit bani rusești pentru a manipula refugiații ucraineni și opinia publică


















