Șor își ABANDONEAZĂ oamenii din R. Moldova, cărora le-a promis că vor trăi ca în Monaco. „Închid toate proiectele mele sociale și îmi retrag sprijinul politic pentru aleșii noștri”
8480
Fugarul Ilan Șor, care a constituit o adevărată rețea de cumpărare a voturilor la alegerile parlamentare din 2024, dar și la referendumul privind integrarea europeană, a anunțat astăzi despre închiderea „proiectelor sociale” pe care le-ar fi finanțat în R. Moldova. În același timp, Șor a anunțat că nu va mai oferi sprijin politic aleșilor poporului din partea formațiunilor controlate de el.
Potrivit lui Șor, această decizie ar fi fost luată din cauza autorităților R. Moldova, care ar fi blocat 50 de milioane de dolari – bani destinați ajutoarelor sociale.
„Poate nu înțelegeți amploarea, dar în ultimele șase luni regimul Sandu a blocat pur și simplu cei 50 de milioane de dolari, pe care i-am direcționat pentru sprijinirea cetățenilor Moldovei. Unde i‑a pus, trebuie să o întrebăm pe ea. Și cu siguranță vom întreba, când va veni timpul — vom cere socoteală tuturor celor implicați în jefuirea oamenilor și în escrocheria pe care ei o numesc alegeri”, a spus Șort într-un mesaj video.
Acesta mai spune că, între timp, aleșii partidelor susținute de el vor fi nevoiți să demisioneze și să renunțe la mandatele lor. „Îmi retrag sprijinul politic. Nu am dreptul să riscă viața și libertatea acestor oameni. Ajutorul pentru oameni și proiecte sociale vor fi reluate în totalitate imediat ce va fi înlăturată această putere”.
Fugarul a încercat să-i pună la înaintare pe oameni, deși dânsul e cel anunțat în căutare pentru frauda bancară.
„Știți foarte bine că puterea nu a luptat cu mine personal. A luptat cu voi, cu noi toți. Nu am pierdut. Măcar pentru că pentru noi nu este un joc — este viitorul Patriei noastre și al copiilor noștri. Ne vom întoarce și vom învinge împreună”, a mai spus Șor, care se ascunde la Moscova.
02.03.2026
21:12
275
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
633
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
386
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
370
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
416
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
484
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
402
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
448
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
432
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
722
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
21:12
272
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
02.03.2026
21:09
624
ULTIMA ORĂ // PSRM, pe un butoi de pulbere. Dodon recunoaște că în rândul socialiștilor sunt persoane care îl vor la ÎNCHISOARE
02.03.2026
20:25
384
Vreme mai rece și local ploi în Republica Moldova, marți 03.03.2026
02.03.2026
19:47
367
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
02.03.2026
18:59
413
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
02.03.2026
18:18
481
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
02.03.2026
18:08
399
Ministerul Educației lansează la Chișinău Decada „Memoriei și Recunoștinței”, la 34 de ani de la izbucnirea războiului din 1992
02.03.2026
17:48
445
Lovituri aeriene SUA-Israel în Iran, combinate cu atacuri cibernetice și prăbușirea internetului în întreaga țară
02.03.2026
15:32
429
158,79 milioane lei pentru fermieri: subvenții autorizate în februarie 2026 pentru dezvoltarea agriculturii
02.03.2026
15:04
719
Șoferi, faceți PLINUL. Războiul din Iran provocă SCUMPIREA carburanților în R. Moldova. Această tendință se va păstra, după ce a fost blocată Strâmtoarea Ormuz prin care trec circa 20% dintre cantitățile de țiței la nivel mondial
02.03.2026
14:39
1073
AVERTISMENT // Mai mulți așa-zisi funcționari și OFICIALI din Transnistria riscă să rămână fără CETĂȚENIA R. Moldova: „Ei trebuie să răspundă în fața Constituției, nu a Kremlinului și a autorităților separatiste”
02.03.2026
14:19
467
MEC pune la dispoziția grădinițelor două seturi noi de proiecte tematice și didactice pentru educația timpurie
02.03.2026
13:48
531
Maia Sandu, la Marșul Memoriei: „Cerem cu fermitate retragerea trupelor rusești și păstrăm vie flacăra libertății”
02.03.2026
12:08
569
Granturi de până la 1 milion USD pentru fermieri: Apelul 5 AGGRI, deschis între 2 martie și 29 mai 2026
02.03.2026
08:02
702
Horoscopul zilei 02.03.2026
01.03.2026
22:07
1163
Maia Sandu a deschis ediția jubiliară a Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor” la Chișinău
01.03.2026
19:54
813
OpenAI își apără acordul grăbit cu Pentagonul: acuzații de risc de supraveghere internă și arme autonome
01.03.2026
19:25
771
Investitorii fug de startupurile AI SaaS de suprafață și pariază doar pe soluții cu profunzime, date proprii și control real al workflow-ului
01.03.2026
19:01
841
Vreme mai blândă și stabilă în Republica Moldova, 2–8 martie 2026
01.03.2026
15:53
787
Băuturile cu electroliți, între modă și necesitate: când sunt utile și când e suficientă apa simplă
860
Mega-centru de date pentru inteligență artificială la Hurlford: șansă pentru Ayrshire sau amenințare pentru apă, mediu și comunitate?
01.03.2026
08:32
914
Horoscopul zilei 01.03.2026
01.03.2026
08:21
1140
Teheranul confirmă uciderea ayatolahului Khamenei. Iranul a lansat duminică un nou val de ATACURI. Explozii puternice și în Dubai. Cine a fost Khamenei, liderul suprem al Iranului timp de aproape patru decenii
01.03.2026
01:09
1105
Paramount, pe cale să preia Warner Bros. Discovery pentru 111 miliarde de dolari, după retragerea Netflix, într-o fuziune care poate rescrie regulile la Hollywood
01.03.2026
00:04
1136
Marile companii tech aruncă trilioane în infrastructura AI: mega-contracte, centre de date uriașe și temeri tot mai mari pe Wall Street
Maia Sandu, mesaj despre memoria războiului de pe Nistru și responsabilitatea școlii în apărarea adevărului istoric
Norvegia își deschide ambasadă la Chișinău: premierul Munteanu discută cu Kamilla Kolshus extinderea cooperării și sprijinul de 181 milioane euro pentru Moldova
Memoria victimelor regimului sovietic și a războiului din 1992, condamnată la Conferința „Cultura memoriei și recunoștinței” și asumată ca fundament pentru parcursul european al Republicii Moldova
Hackeri activiști susțin că au spart Departamentul Securității Interne al SUA și au publicat online date despre mii de contracte ICE cu giganți tech și contractorii apărării
1 MDL
1 EUR
20.23
1 USD
17.14
1 RON
3.97
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














