Soluțiile propuse de un fost PREMIER pentru redresarea economiei: „Din start vă spun, R. Moldova are astăzi un SURPLUS de resurse pentru a gestiona situația”
7348
Facebook Fostul premier Ion Sturza consideră că dezastrul economic cauzat de pandemia COVID – 19 poate fi redus de actuala guvernare, dacă s-ar dori cu adevărat acest lucru. Mai mult, Sturza spune că ne-am putea descurca și fără creditul de la ruși, dar dacă ar fi scoase „șopârlele” din el nu ar fi o problemă să accesăm cele 200 de milioane de euro.
„Astăzi tot ce contează este să oprim răspândirea pandemiei, să salvăm cât mai multe vieți omenești și să reducem din dezastrul economic și social. Și da, să ne gândim cum ne vom reveni după. Atât! Ați împărțit lumea în două tabere pe criterii politice, dar și etnice, care se bat ca chiorii pe teme false, minore. Adevărat, unii au mai multă dreptate, alții mai puțină. Dar contează? Între timp, în continuare ne scapă esențialul: o evaluare profesională și mai puțin pătimașă a situației, o analiză a resurselor de care dispunem și alocarea corectă a acestora. Din start vă spun, R. Moldova are astăzi un surplus de resurse pentru a gestiona situația”, scrie Sturza într-o postare pe Facebook.
Acesta a vorbit despre provocările din următoarea perioadă, mai ales că ne putem aștepta la un deficit de 30 de miliarde de lei: „Trebuie să ne așteptăm la o scădere a PIB până la sfârșitul anului de aproximativ 20%. De unde? Trei luni de reducere cu 30-40% a activității economice va aduce o reducere de 9% din PIB. Șase luni de stagnare - minus încă 12%. În total, în cel mai fericit caz -20%. Respectiv, veniturile la bugetul public (care sunt aprox. 30% din PIB) vor fi 52 de miliarde de lei sau cu 17 miliarde de lei mai puțin. În plus, avem deja un deficit de 7 miliarde de lei prevăzut în buget. Dacă lăsăm cheltuielile așa cum sunt și mai adăugăm cele excepționale cu sănătatea de aprox. 0,5 miliarde, deficitul se ridică la 25 de miliarde! Totodată, ar trebui de venit cu stimulente economice și fiscale către economie și oameni, suplimentat cu mult fondul de șomaj. Încă minimum vreo 5 miliarde. Ați vizualizat? 30.000.000.000 de lei deficit”.
Srurza a propus și soluții pentru acoperirea acestui deficit.
„O rectificare brutală a bugetului cu eliminarea tuturor cheltuielilor neesențiale, inclusiv programele de construcție și reabilitare a drumurilor (3-4 miliarde), reparații capitale, cheltuieli cu personalul neesențial, plata cotizațiilor la instituțiile internaționale etc. În total, 7 miliarde. Consolidarea fondurilor rutier, ecologic, de eficiență, dezvoltare, a taxelor la nivelul Ministerului de Finanțe - 3 miliarde. Tot la venituri putem deja considera creditul de la FMI - 6 miliarde, Banca Mondială - 1 miliard, UE - minimum 2 miliarde. Este exact suma necesară pentru a echilibra bugetul pe 2020”, punctează fostul premier.
Sursa citată știe de unde guvernarea să ia resurse pentru accoperirea deficitului bugetar în 2021 și cum să fie repornită economia R. Moldova.
„Răspunsul este: din resurse interne. Astăzi, R. Moldova are o datorie de stat relativ redusă - 30% din PIB. Cu împrumuturile recente, se duce la 35%. Noi am putea în următorii doi ani să o ducem la 50% - plus 40 de miliarde de lei! 2 miliarde de euro. Evident ar fi hazardant să spunem că astăzi putem să ne împrumutăm pe piețele internaționale. Dar o putem face pe cea internă. Rezerva valutară a BNM este de 3 miliarde de USD. Nu văd o problemă într-un împrumut către Guvern până la nivelul de un miliard de USD - 18 miliarde de lei. Fie direct, fie prin intermediul sistemului bancar. Lucru agreat astăzi și de FMI. Doar să păstram chitanțele, cum a recomandat șefa FMI.
Sistemul bancar are astăzi lichidități excesive de aproximativ 10 miliarde de lei. O parte stau nemișcate în conturile BNM ca rezerve obligatorii. O parte considerabilă se va „arde” din contul creditelor neperformante. Dar o parte s-ar putea împrumuta Guvernului. În conturile agenților economici și populației sunt astăzi 1,6 miliarde de euro. În saltele - minimum încă un miliard.
Dacă adunăm toate resursele interne, o să vedem că nu avem nevoie de creditul rusesc. Dar, în treacăt fie spus, dacă nu este o glumă și se scot șopârlele, poate fi utilizat la proiecte investiționale în anii următori. Tot acest plan financiar trebuie văzut în perspectiva a minimum 3-5 ani.
Evident, trebuie stat cu ochii pe piața valutară ca aceste resurse gigantice să nu fie sifonate. Mișcările din ultimul timp mă duc la gândul că „băieții deștepți” s-au pus pe treabă și fac bani frumoși. Așa că lăsați „politica” la o parte! Concentrați-vă pe ce contează! Sunt convins că cei de la guvernare cunosc aceste lucruri, cifre. Nu pot să nu le știe! Dar minciuna a devenit un fel de politică publică de stat. Și știți cum se întâmplă - dacă repeți o minciună des, începi să crezi în ea. Asta la tema pensii și salarii”, a conchis Sturza.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
11.08.2026
01:17
11.08.2026
01:07
11.08.2026
00:58
10.08.2026
23:45
10.08.2026
23:38
10.08.2026
23:02
10.08.2026
22:15
10.08.2026
21:50
10.08.2026
21:23
10.08.2026
21:17
10.08.2026
19:57
10.08.2026
19:48
10.08.2026
19:45
10.08.2026
19:36
10.08.2026
18:56
10.08.2026
18:32
10.08.2026
17:49
10.08.2026
17:16
10.08.2026
16:14
10.08.2026
15:44
10.08.2026
15:37
10.08.2026
15:09
10.08.2026
14:59
10.08.2026
14:56
10.08.2026
14:55
Student la medicină, pus pe nedrept la zid pentru „disertație scrisă cu AI”: universitatea îi dă dreptate abia după apel
Regula 5-4-3-2-1, metoda simplă a medicului Alvaro Campillo pentru a trăi mai mult și a îmbătrâni sănătos
Zelenski avertizează că Rusia ar urma să primească până la 50.000 de militari nord-coreeni şi rachete de la Phenian şi cere Japoniei şi Coreei de Sud ajutor pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei
Vreme caldă și predominant senină în Republica Moldova, 11–17 august 2026
















