Stiri
România va oferi noi AJUTOARE R. Moldova. Înţelegerile la care au ajuns Maia Sandu şi premierul României, Florin Cîţu
Actualitate
03.02.2021
18:32
3466
3466
Preşedintele Maia Sandu a avut astăzi la Bucureşti, unde a făcut o oprire în drumul său spre Franța, o întrevedere cu premierul României, Florin Cîţu.
„Astăzi, aflându-mă câteva ore la București în drum spre Paris, am avut o scurtă întrevedere cu prim-ministrul României, Florin Cîțu. I-am mulțumit domnului Cîțu pentru deschiderea și bunăvoința cu care Guvernul României sprijină R. Moldova, mai ales în aceste vremuri grele pentru toți.
Subiectul principal al discuției a fost, bineînțeles, modul în care România ne poate ajuta să avem acces mai rapid la vaccinul anti-Covid-19. Premierul Cîțu ne-a asigurat că sunt analizate toate pârghiile posibile în acest sens, stoparea pandemiei fiind un subiect de securitate nu doar națională, ci și europeană. Prim-ministrul Florin Cîțu m-a informat, totodată, că într-un timp foarte scurt Guvernul României va transmite R. Moldova și alte ajutoare", a declarat Maia Sandu după întrevederea cu oficialul român.
De asemenea, cei doi oficial au vorbit despre inițiativele abordate în cadrul vizitei președintelui României, Klaus Iohannis, la Chișinău, astfel încât să fie intensificată colaborarea la nivel guvernamental.
„Printre proiectele prioritare pentru cooperarea bilaterală am enumerat conexiunea energetică cu România, funcționalitatea gazoductului Iași-Chișinău, precum și construcția podului de la Ungheni. Domnul Florin Cîțu m-a asigurat că România va depune toate eforturile pentru a sprijini în continuare R. Moldova atât în relațiile bilaterale, cât și la nivelul Uniunii Europene, promovând agenda europeană a republicii noastre și interesele cetățenilor", a conchis şeful statului.

Stiri relevante
21.02.2026
17:39
152
ULTIMA ORĂ // Mesaj ferm de la București: ,,Anvergura internațională a Maiei Sandu, care arată o determinare și o duritate care uimesc, e mai mare decât cea a lui Nicușor Dan. Acum ar trebui să ne gândim la UNIREA României cu R. Moldova"
21.02.2026
14:21
444
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
21.02.2026
13:13
436
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
399
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
21.02.2026
10:56
544
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
21.02.2026
10:34
427
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
509
Horoscopul zilei 21.02.2026
21.02.2026
08:17
550
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
655
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
831
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump

Top stiri
21.02.2026
17:39
14

438
Macron face apel la calm înaintea marşurilor pentru activistul de extremă dreapta ucis în Franţa
21.02.2026
13:13
431
Cătălina Poiană cere reguli clare și respectarea programului de lucru pentru un sistem de sănătate funcțional în public și privat
21.02.2026
12:42
392
Terapia hormonală la menopauză, confirmată ca sigură: studiu pe peste 800.000 de femei nu arată risc crescut de deces
21.02.2026
10:56
536
Berăriile care folosesc inteligența artificială pentru etichete își revoltă clienții și amenință artiștii locali cu pierderea contractelor
21.02.2026
10:34
422
OpenAI a blocat contul ChatGPT al suspectului de la Tumbler Ridge cu jumătate de an înainte de masacrul din Canada
21.02.2026
08:38
505
Horoscopul zilei 21.02.2026
21.02.2026
08:17
548
Cum au ajuns videoclipurile false cu „declinul urban” din Marea Britanie, generate de AI, să domine rețelele sociale
21.02.2026
03:47
650
Startupul indian Sarvam lansează aplicația de chat Indus AI și intră în lupta cu giganții globali pe piața generativă din India
21.02.2026
00:37
827
CIO verifică dacă Gianni Infantino a încălcat neutralitatea politică după participarea la Consiliul pentru Pace al lui Donald Trump
20.02.2026
23:57
817
Ungaria amenință să blocheze împrumutul UE de 90 de miliarde pentru Ucraina până la reluarea tranzitului de petrol prin conducta Druzhba
20.02.2026
22:23
671
iOS 26.4, noul update Apple: playlisturi cu AI, podcasturi video, RCS criptat și funcții avansate pentru CarPlay
20.02.2026
20:47
732
Ucrainen condamnat la 5 ani de închisoare în SUA pentru furt de identitate folosit de muncitori nord-coreeni în companii americane
20.02.2026
20:43
812
Rogobete declanșează un control național fără precedent pentru medicii care pleacă din spitalele publice la privat în timpul programului
20.02.2026
20:17
1097
Răcire și revenirea ninsorii în Republica Moldova, sâmbătă 21 februarie 2026
20.02.2026
19:26
838
Ce se întâmplă în organism când mănânci câteva cuișoare zilnic?
20.02.2026
18:49
806
Inteligența artificială deschide porți pentru cineaștii independenți, dar riscă să transforme filmul într-o artă tot mai solitară
20.02.2026
18:39
701
Lucid Motors concediază 12% din angajați în timp ce accelerează producția SUV‑ului Gravity și intră pe piața robotaxi
20.02.2026
18:32
687
Trump amenință Iranul cu un atac militar limitat dacă nu acceptă un acord cu SUA
20.02.2026
18:27
697
Noi reguli de origine cu Turcia: facilități pentru exporturile moldovenești și integrarea în lanțurile regionale de producție
20.02.2026
18:21
617
Meta îngroapă metaversul VR și transformă Horizon Worlds într-o platformă aproape exclusiv mobilă
20.02.2026
18:05
629
Peak XV strânge 1,3 miliarde de dolari pentru India și Asia și pariază pe startupuri AI în plină rivalitate globală a fondurilor de capital de risc în India
20.02.2026
17:59
780
De ce transformatoarele în stare solidă atrag tot mai mulți investitori și promit să schimbe rețeaua electrică
20.02.2026
17:56
677
Republica Moldova își aliniază Cadrul Național al Calificărilor la standardele europene pentru a crește calitatea educației și mobilitatea profesională
20.02.2026
17:26
712
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, discută la Washington securitatea energetică și investițiile SUA în proiectele strategice ale Republicii Moldova

Parteneri
Economie
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.17
1 USD
17.13
1 RON
3.96
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi