Reprezentanții societății civile din zona PROGRESISTĂ, puși la punct de Dan Perciun. „Ne-am obișnuit doar să cerem fără să oferim ceva în loc, toată lumea e datoare să ne ajute. România a investit sute de MILIOANE în R. Moldova…”
4687
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dan Perciun, a răbufnit la adresa unor reprezentanți ai societății civile, care se opun cu vehemență retrocedării către Mitropolia Basarabiei a fostului edificiu al Seminarului Teologic de pe strada 31 August 1989. Parlamentarul îi îndeamnă pe aceștia să nu uite de ajutorul acordat Republicii Moldova de către România de la independență încoace.
„Se pare că ne-am obișnuit doar să cerem fără să oferim ceva în loc. Toate lumea e datoare să ne ajute și să ne susțină pentru că merităm ab initio. Ori relațiile sănătoase nu funcționează așa. Relațiile sănătoase se construiesc pe o minimă reciprocitate, o minimă deschidere spre așteptările celuilalt. Statul român a investit sute de milioane în R. Moldova, în școli, în grădinițe și în instituții culturale. Din banii românilor s-a renovat Sala cu Orgă și Muzeul Național de Arte.
Citește și: Nicolae Negru // Într-un cerc vicios, între bibliotecă și biserică
Tot din România am primit primele vaccinuri care au salvat sute de vieți și tot statul român ne-a ajutat în această iarnă cu prețuri preferențiale la electricitate și lemne. Prea ușor uităm aceste lucruri și le considerăm „naturale”. Sunt sigur că Ministerul Culturii împreună cu Biblioteca Națională și Mitropolia vor găsi cele mai bune soluții pentru a păstra colecția de carte, iar clădirea fostului Seminar teologic va fi renovată și deschisă publicului”, a scris Perciun într-o postare pe Facebook.
Potrivit parlamentarului, e bine că discuția publică a readus în vizor problemele bibliotecarilor, situația deplorabilă cu fondul de carte și necesitatea de a moderniza Biblioteca Națională.
„Asupra tuturor acestor aspecte trebuie de lucrat în continuare, iar Ministerul Culturii și Guvernul au datoria de a căuta resurse pentru a le rezolva. Cred că o parte din aceste resurse pot fi găsite inclusiv din cele 100 de milioane alocate de România – R. Moldova pentru următorii ani”, a punctat legislatorul.
Dan Perciun mai îndeamnă ca lucrurile să fie privite în toată complexitatea lor.
„Am văzut tot felul de comentarii din partea unor reprezentanți ai societății civile din zona progresistă. PAS-ul a făcut mai mult decât oricare alt partid politic pentru a promova această agendă - atât în raport cu promovarea egalității de gen (de la combaterea violenței, la reprezentarea politică), cu asigurarea dreptului la muncă (de la salariul minim, la reforma Inspecției Muncii), cât și în general pe protecție socială (de la majorarea pensiei minime, la acordarea indemnizației universale pentru copii și promovarea echilibrului între viața de familie și activitatea profesională). Sunt sigur că puteți la rece privi lucrurile în toată complexitatea lor”, a punctat deputatul.
Amintim că inițiativa legislativă, înregistrată în Parlament, de a reîntoarce clădirea situată la intersecția str. 31 august 1989 cu Mitropolit Gavriil Bănulescu Bodoni în proprietatea Mitropoliei Basarabiei a împărţit societatea. În timp ce o parte salută repararea unui abuz comis de sovietici, alţii se arată preocupaţi de soarta cărţilor rare depozitate în acea clădire de către Biblioteca Națională. Mitropolia Basarabiei a dat asigurări că nu intenționează să schimbe destinația imobilului, se angajează să suporte toate costurile pentru restaurarea monumentului istoric, iar Biblioteca Națională va putea folosi în continuare spațiile aflate în prezent la dispoziția ei.
18.03.2024
14:57
2165
Maia Sandu își dorește PACE în sânul bisericii, iar enoriașii și preoții - să aibă dreptul la ALEGERE: „Înțeleg parohiile și enoriașii care nu vor să facă parte dintr-o biserică care susține RĂZBOIUL, biserica de la Moscova”
15.03.2024
17:14
3468
O altă BISERICĂ a decis să părăsească Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, pentru a adera la Mitropolia Basarabiei: „Biserica Ortodoxă Rusă sprijină deschis RĂZBOIUL împotriva Ucrainei. Biserica nu are dreptul să susțină crimele”
11.03.2024
10:21
2330
Secretariatul de Stat pentru Culte din România a alocat 230 de noi posturi pentru preoții care au aderat Mitropolia Basarabiei: „Este un răspuns eficient la nevoile urgente ale Bisericii Ortodoxe Române din Basarabia”
11.12.2023
09:48
7293
VIDEO // O parohie dintr-o localitate cu peste 5 000 de locuitori ADERĂ la Mitropolia Basarabiei: „De acum încolo, suntem parte a Bisericii Ortodoxe Române”
13.07.2023
10:59
2536
Purtătoarea de cuvânt al lui Lavrov „face regulă” și în BISERICA din R. Moldova. Zaharova sare în apărarea Mitropoliei lui ÎPS Vladimir, după ce Mitropolia Basarabiei a afirmat că „în structura Patriarhiei Moscovei sunt infiltrați SPIONI ruși”
06.07.2023
10:28
2818
Mitropolia condusă de ÎPS Vladimir, supusă Moscovei, acuzată de DEZINFORMARE. Mitropolia Basarabiei: „Această situație denotă reflexe IMPERIALE. În structura Patriarhiei Moscovei sunt infiltrați reprezentanți ai serviciilor SECRETE rusești”
22.03.2026
09:32
266
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
335
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
330
Horoscopul zilei 22.03.2026
479
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
628
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
541
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
22.03.2026
09:32
250
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
330
Robotul culegător de căpșuni de la Universitatea din Essex, premiat la nivel național pentru inovație în agricultură
22.03.2026
08:35
324
Horoscopul zilei 22.03.2026
473
TikTok închide 20 de conturi cu influenceri virtuali de femei de culoare hiper-sexualizate, după o investigație BBC
623
Disney anulează în ultimul moment noul sezon „The Bachelorette” după apariția imaginilor cu violența domestică a lui Taylor Frankie Paul
21.03.2026
20:49
538
Cer mohorât, fără ploi, în Republica Moldova – duminică, 22 martie 2026
21.03.2026
16:48
691
Revoluția energiei de fuziune: cum funcționează „puterea stelelor” și ce startup-uri vor să o aducă în rețea
21.03.2026
14:57
696
Cei mai buni 186 de elevi biologi din țară, în competiție la Universitatea de Stat din Moldova
21.03.2026
12:09
827
Olimpiada Republicană de Biologie transformă Universitatea de Stat din Moldova în centru al excelenței pentru 186 de tineri pasionați de științele naturii
753
Riscurile rețelelor sociale depășesc beneficiile pentru copiii sub 16 ani, avertizează o militantă pentru drepturile copilului din Jersey
21.03.2026
09:58
961
Maia Sandu avertizează asupra „războiului cognitiv” în Europa: viitorul democrației depinde de protejarea gândirii libere
748
Artiștii contra algoritmilor: de ce galeriile de artă nu pot supraviețui fără creație umană
21.03.2026
08:19
799
Horoscopul zilei 21.03.2026
21.03.2026
04:32
914
Anthropic acuză Pentagonul de neadevăruri și represalii politice după ruperea contractului de AI anunțată de Trump
21.03.2026
02:45
972
Juriu din California: Elon Musk a indus în eroare investitorii Twitter pentru a forța ieftinirea achiziției de 44 de miliarde de dolari
20.03.2026
23:29
896
Microsoft reduce prezența Copilot AI în Windows 11 după feedbackul utilizatorilor
20.03.2026
21:01
817
Cer tot mai acoperit și răcire ușoară în Republica Moldova, sâmbătă 21.03.2026
883
Gigantul financiar Hargreaves Lansdown anunță că a rezolvat problemele IT care au blocat accesul a mii de clienți
20.03.2026
19:41
903
SUA acuză guvernul iranian că orchestrează gruparea de hackeri Handala, responsabilă de atacul cibernetic asupra companiei Stryker
20.03.2026
19:29
942
Jeff Bezos mută centrele de date în orbită: Blue Origin cere aprobarea SUA pentru o rețea de peste 50.000 de sateliți în spațiu
20.03.2026
19:12
879
Trump vrea control federal total asupra legislației AI și mută responsabilitatea pentru siguranța copiilor pe umerii părinților
832
Editura americană retrage romanul horror „Shy Girl” după acuzații de folosire a inteligenței artificiale
20.03.2026
18:37
849
Startupurile de inteligență artificială înghit capitalul de risc global: finanțări record și randamente promițătoare pentru fondurile noi
20.03.2026
18:01
992
MEC alocă 7 milioane de lei pentru 60.000 de cărți noi în biblioteci școlare și lansarea laboratoarelor literare CHILL Network în Chișinău
20.03.2026
15:07
919
De ce cea mai bună miză pe inteligența artificială ar putea fi investiția în infrastructura energetică
Tokenii de AI, noul „al patrulea pilon” al compensației pentru ingineri sau doar o cheltuială mascată pentru companii?
Horoscopul zilei 22.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40

Inapoi














