Alexandru Tănase // „Bibliofilii” moldoveni și „karandașul lui Sangheli”. Acum câțiva ani, Nicolae Cantarean a dăruit Catedrala „Înălțarea Domnului” lui Vladimir Gundeaev, care astăzi instigă la RĂZBOI. Vorba moldoveanului: „aici îi tăt normal!”

Trebuie să recunosc că nu m-a surprins prea tare reacția inadecvată la inițiativa de retrocedare către Mitropolia Basarabiei a clădirii de pe strada 31 August 1989, numărul 78. Adevărul este că nu bănuiam că pe malurile Bâcului avem o asemenea concentrație de bibliofili pe metru pătrat. Mare ar fi mirarea, dacă majoritatea criticilor acestei decizii a vizitat în ultimii 20 de ani o bibliotecă sau dacă știa până mai ieri că în edificiul de pe strada 31 August 1989, în afară de Berăria „Draft”, se mai află și o parte a Bibliotecii Naționale. Cei care astăzi rup pe ei cămașă de dragul „salvării patrimoniului național” habar nu au că aceasta clădire se află într-o degringoladă de zeci de ani, iar fondurile Bibliotecii Naționale păstrate acolo putrezesc datorita condițiilor improprii de păstrare. Regretatul Alexe Rău a bătut ani în șir coridoarele guvernamentale cerșind fonduri pentru a salva aceste edificii de la degradare.

Nu-mi amintesc vreo dezbatere publică unde s-ar fi pus problema subfinanțării cronice a sistemul bibliotecilor din R. Moldova, care este de 100 de ori mai mică decât cea a sistemului represiv a statului. Nu cred că pe cineva din vocalii „bibliofilii” îi deranjează că salariul unui bibliotecar în R. Moldova este de trei ori mai mic decât salariul unui chelner de la berăria de la parter. Nici faptul că Romania este singura care, de-a lungul anilor, a făcut donații consistente de carte către bibliotecile din R. Moldova.

Câțiva ani în urmă, am avut o lecție publică la Biblioteca Națională din Vilnius și am rămas uimit să văd cum arată. Aceasta a fost construită după un proiect asemănător cu cel din Chișinău. După restabilirea independenței, guvernul lituanian a investit peste 10 milioane de euro și a transformat-o într-un centru cultural multifuncțional modern, cu săli de lectură, săli de conferințe, centre educaționale pentru copii etc. La alt pol cultural, în Tadjikistan, guvernul la fel a investit zeci de milioane, construind o excelentă biblioteca polivalentă modernă.

Noi, în schimb, am investit milioane de euro în utilaje de interceptare pentru milițieni, să ne poată asculta telefoanele mai lejer. Am transformat magazinele de cărți din sate în birturi, iar în bibliotecile sătești poți găsi operele complete ale lui Lenin, precum și nemuritoarele opere în grafie chirilică ale lui Lev Barski, Iurie Barjanschi și Petrea Cruceniuc. Acest dezastru n-am observat să deranjeze prea multă lume.

Nu-mi amintesc prea mute voci să fi protestat când guvernul a transmis cu titlu gratuit filialei bisericii ruse din R. Moldova (numită Mitropolie a Moldovei) somptuosul sediu de pe strada București 119 sau sediul fostei școli profesionale feroviare de pe strada Ismail 46, sau tipografia din Orhei și alte sute de bunuri imobiliare și terenuri pentru construcții din întreaga republică.

Câțiva ani în urmă, cetățeanul Nicolae Cantarean a dăruit Catedrala „Înălțarea Domnului” de pe strada Grigore Ureche 58 din Chișinău (introdus în Registrul monumentelor de istorie și cultură din municipiul Chișinău) cetățeanului rus Vladimir Gundeaev (care astăzi instigă la ură și război). Vorba moldoveanului: „aici îi tăt normal!”. Însă, cum s-a pus problema retrocedării unui singur bun (!), luat cu japca de sovietici de la o entitate românească - au sărit toți ca arși. N-au contat deloc asigurările date de Patriarhia Română că va repara imobilul și va păstra profilul public al acestuia! La fel cum nu a contat faptul că în ultimii ani Guvernul României a investit milioane de euro pentru a salva de la degradare totală clădirile Muzeului Național de Artă din Chișinău și Sălii cu Orgă.

În realitate, subiectul nu este despre soarta acestei clădiri, ci despre atitudinea față de relația cu Romania. Basarabenii încă nu au ieșit din paradigma „karandașului lui Sangheli”. Ei acceptă ca Romania să investească milioane în școli și grădinițe, să ofere mii de burse de studii gratuite anual, să le livreze gaze și curent electric sub prețul de piață sau să le doneze lemne de foc. Dar, atunci când pot să aloce un contract substanțial, îl dau rușilor de la «Силовые машины». Când s-a anunțat despre intenția de a retroceda un imobil celor cărora le-a aparținut de drept – pe toți i-a apucat grija de biblioteci. Vorba regretatului Constantin Tănase „…asta da tovărășie!”.

Înainte de a contesta intenția guvernării în această problemă, cred că ar trebui lămurit încă un aspect. Retrocedare înseamnă a da cuiva înapoi un drept sau un bun, pe care acesta îl cedase mai înainte.

Cum au ajuns aceste imobile în proprietatea statului sovietic?

După ocupația Basarabiei, URSS nu a adoptat o lege specială de naționalizare (așa cum s-a procedat, de exemplu, în România, Ungaria etc). Schema era simplă - foști proprietari erau împușcați sau deportați în Siberia, unii s-a refugiat peste Prut, iar bunurile acestora erau trecute în proprietatea statului cu titlu de bunuri abandonate (бесхозное имущество).

Astfel, când au venit rușii în 1940, mai apoi în 1944, o parte a clerului românesc a fost exterminat în gropile de var și în beciurile securității, alții au fost deportați în Siberia, iar cei mai fericiți au reușit să se refugieze în România. În acest mod, clădirile ce aparțineau cu drept de proprietate Patriarhiei Române au ajuns să fie бесхозное имущество și trecute în registre ca proprietate de stat.

În cazul de față, retrocedarea unei singure clădiri (din zecile care au fost acaparate abuziv) trebuie percepută ca un gest de reparație morală și reabilitare istorică și nicidecum ca pe o chestiune patrimonială. Este un gest întârziat, dar absolut necesar, iar cei care și-au asumat această decizie merită sprijin, dar nu blamul popular.

Cât ține de clădirea propriu-zisă, eu cred că după retrocedare ea va rămâne a fi una publică, va fi salvată de la degradare, va fi renovată la fel de frumos ca și Muzeul Național de Artă, fiind redată Chișinăului în toată splendoarea sa.

Bineînțeles, berăria de la parter ar putea să dispară. Aceasta ar fi singura pagubă.

Text semnat de Alexandru Tănase, fost președinte al Curții Constituționale a R. Moldova