09:06:44 08.04.2026
Stiri

ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril

Actualitate 08.04.2026 07:26 Vizualizări556
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu a ÎNCETAT. Donald Trump a anunțat că s-a ajuns la un armistițiu de două săptămâni. Prețul petrolului a SCĂZUT spectaculos până la 93 de dolari pe baril

Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat un armistițiu de două săptămâni cu Iranul, condiționat de redeschiderea Strâmtorii Ormuz, în urma unor negocieri mediate inclusiv de Pakistan. Teheranul susține că acordul reprezintă „o mare victorie” și ar putea deschide calea către un acord de pace mai amplu în Orientul Mijlociu.

„Pe baza discuțiilor cu prim-ministrul Shehbaz Sharif și cu mareșalul Asim Munir, din Pakistan, și în urma solicitării acestora de a amâna forța distructivă care urma să fie lansată în această seară asupra Iranului, și cu condiția ca Republica Islamică Iran să accepte DESCHIDEREA COMPLETĂ, IMEDIATĂ și SIGURĂ a Strâmtorii Hormuz, sunt de acord să suspend bombardamentele și atacul asupra Iranului pentru o perioadă de două săptămâni. Acesta va fi un armistițiu de ambele părți!”, a scris Trump pe Truth Social.

„Motivul este că ne-am atins și am depășit deja toate obiectivele militare și suntem foarte aproape de un acord definitiv privind PACEA pe termen lung cu Iranul și PACEA în Orientul Mijlociu”, a mai scris Trump.

„Am primit o propunere în 10 puncte din partea Iranului și credem că reprezintă o bază viabilă pentru negocieri. Aproape toate punctele de divergență din trecut au fost convenite între Statele Unite și Iran, dar perioada de două săptămâni va permite finalizarea și încheierea acordului. În numele Statelor Unite ale Americii, ca președinte, și reprezentând totodată țările din Orientul Mijlociu, este o onoare ca această problemă de lungă durată să fie aproape de soluționare”, a adăugat el.

Consiliul Suprem de Securitate Națională al Iranului a publicat un comunicat în care precizează că planul în 10 puncte al Iranului „pune accent pe chestiuni fundamentale”, precum „tranzitul reglementat prin Strâmtoarea Ormuz, sub coordonarea Forțelor Armate ale Iranului”.

Această măsură ar conferi Iranului „un statut economic și geopolitic unic”, se arată în comunicat.

Ministrul iranian de externe, Abbas Aragachi, a declarat că, pe durata celor două săptămâni, tranzitul sigur prin Strâmtoarea Ormuz „va fi posibil prin coordonare cu Forțele Armate ale Iranului și ținând cont de limitările tehnice”.

Aragachi și-a exprimat, de asemenea, recunoștința față de prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, și față de șeful armatei pakistaneze, Asim Munir, pentru că l-au îndemnat pe Trump să implementeze un armistițiu.

Iranul afirmă că a obținut o mare victorie și a forțat Statele Unite să accepte planul său în 10 puncte, potrivit unui comunicat al Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, citat de presa de stat iraniană, relatează CNN, care a precizat ulterior că a obținut acest comunicat de la oficiali iranieni și că a fost preluat de către mai multe instituții media de stat din Iran.

Ca parte a planului, SUA au acceptat, în principiu, să ridice toate sancțiunile primare și secundare împotriva Iranului și să retragă forțele de luptă americane din toate bazele din regiune, a precizat consiliul.

De asemenea, SUA au fost de acord să accepte îmbogățirea nucleară a Iranului și să recunoască controlul continuu al acestuia asupra Strâmtorii Ormuz, potrivit aceleiași surse. Tranzitul controlat prin această rută maritimă ar urma să se desfășoare „în coordonare cu forțele armate ale Iranului”, se mai arată în comunicat.

Armistițiul convenit de Statele Unite și Iranul include și Libanul, a declarat prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, care i-a prezentat planul președintelui american Donald Trump.

„Am plăcerea să anunț că Republica Islamică Iran și Statele Unite ale Americii, împreună cu aliații lor, au convenit asupra unui armistițiu imediat peste tot, inclusiv în Liban și în alte zone, cu efect imediat”, a declarat Sharif într-un comunicat.

Piețele au răsuflat ușurate, iar cotațiile țițeiului au coborât spectaculos, fiind cea mai mare scădere într-o singură zi a prețurilor petrolului de la Războiul din Golf din 1991, potrivit Axios.

Prețul de referință mondial al contractelor futures pe țițeiul Brent a ajuns la circa 93 de dolari pe baril. Totuși, acesta se situează încă cu mult peste pragul de aproximativ 73 de dolari înregistrat chiar înainte de izbucnirea războiului, la sfârșitul lunii februarie.

Liderii mondiali au salutat, de asemenea, încetarea focului, guvernul australian afirmând că „cu cât războiul durează mai mult, cu atât impactul asupra economiei globale va fi mai semnificativ, iar costul uman va fi mai mare”.

Autor: ZiarulNational
Stiri relevante
08.04.2026 08:20 50 Horoscopul zilei 08.04.2026
Top stiri
08.04.2026 08:20 50 Horoscopul zilei 08.04.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
Capricorn
Vărsător
Pești
Berbec
Taur
Gemeni
Rac
Leu
Fecioară
Balanță
Scorpion
Săgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.17 1 USD 17.46 1 RON 3.96 1 RUB 0.22 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte