Procurorii susțin că au fost OBLIGAȚI de instanța de judecată să claseze dosarul în care erau vizați Viorel Morari și Roman Statnîi
2456
Conducerea Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) susține că instanța de judecată a decis ca dosarul „Vento”, în care erau vizați șeful suspendat al Procuraturii Anticorupție, Viorel Morari, și subalternul său, Roman Statnîi, să fie clasat.
Procurorii ar fi urmat toate procedurile, dar instanța e cea care a decis clasarea dosarului.
„În contextul comentariilor asupra soluțiilor adoptate de către procurori pe dosarul denumit generic „Vento”, este relevant de a menționa că acestea au fost precedate de hotărârile irevocabile ale instanțelor judiciare, prin care procurorii PCCOCS au fost obligați să claseze dosarul în cauză.
Astfel, în perioada anilor 2021 - 2022, până la adoptarea soluțiilor de către procurori, prin hotărârile instanțelor de judecată au fost anulate unele acte procedurale ale procurorilor din acest dosar:
1️⃣la 30.06.2021 - Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a anulat ordonanța de începere a urmăririi penale;
2️⃣la12.08.2021 - Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a anulat ordonanța de punere sub învinuire a unuia din figuranții dosarului;
3️⃣la 01.02.2022 - Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a anulat ordonanța de pornire a urmăririi penale în privința altui figurant, precum și ordonanța de punere sub învinuire a acestuia.
Hotărârile judecătorești au fost contestate de către procurori, dar au fost menținute de către Curtea de Apel Chișinău. Totodată, prin încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, din 21 februarie 2022, fiind examinată cererea de accelerare a urmăririi penale, procurorii PCCOCS au fost obligați să adopte o hotărâre în decursul a două luni”, se arată în comunicatul PCCOCS. ️
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
06.11.2026
12:11
06.11.2026
11:12
06.11.2026
11:06
06.11.2026
10:54
06.11.2026
09:26
06.11.2026
08:24
06.11.2026
08:20
06.11.2026
07:20
06.11.2026
03:53
06.11.2026
02:31
06.11.2026
01:47
06.11.2026
01:35
05.11.2026
22:45
05.11.2026
22:27
05.11.2026
21:44
05.11.2026
21:21
05.11.2026
20:45
05.11.2026
20:00
05.11.2026
20:00
05.11.2026
19:59
05.11.2026
19:00
05.11.2026
18:55
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















